Institutul Cultural Roman împlinește anul acesta 20 de ani. Mai exact, se împlinesc 20 de ani de când Parlamentul a adoptat Legea 356/2003 privind organizarea și funcționarea ICR, care devenea o instituție cheie a diplomației și a culturii noastre. În 20 de ani, ICR a făcut enorm pentru promovarea culturii române în străinatate, punând în circulatie cultura contemporana si patrimoniala in evenimente singulare sau in festivaluri de renume, cu rezultate notabile. Literatura, filmul, arta romaneasca sau cultura traditionala, domenii in care cultura romana este competitiva, au beneficiat de sprijinul nemijlocit si eficient al acestei institutii cheie. De la montarea de catre Augustin Buzura a unei biserici romanesti de lemn in cadrul unui mare festival de traditii din SUA pana la expozitia Brancusi de la Bruxelles din 2019, ICR a fost o institutie care, cu presedinti mai mari sau mai mici, perfecti sau imperfecti, a stat in afara mediocritatii politice si a urmarit scopul sau esential. Desigur, cu rezultate notabile si mai putin notabile. Acum, facand o evaluare onesta, probabil ca ICR s-a bucurat de cel mai mare prestigiu in timpul mandatelor lui Horia Roman Patapievici, de atunci scazand incontinuu, dar asta este doar o opinie.
Cum gaseste aniversarea de 20 de ani Institutul Cultural Roman? Nu mai rau ca niciodata, ci aruncat in derizoriu. Pentru prima data, condus de o persoana fara cariera culturala, fara studii culturale, fara personalitate, fara discernamant intelectual, care se misca intotdeauna intr-un registru ridicol, ICR a fost de fapt prada mediocritatii politice. Includerea ICR in mizerabilul algoritm a dus in fruntea reprezentantelor ICR indivizi fara studii, fara cariere, fara personalitate, al caror singur merit a fost sustinerea unui partid politic. Cazul de la Londra este notoriu. Cu aceste numiri ridicole si revoltatoare, ICR a pierdut orice respect al lumii culturale, al opiniei publice. Subfinantarea reprezentantelor, care au ajuns sa opereze cu bugete penibile, diminuarea drastica a programului de traduceri (fondat de Horia Roman Patapievici), refuzul sprijinirii artistilor independenti (vezi refuzul de a sustine participarea ART MIRROR, selectata la Bienala Internationala de Design Londra) sunt alte cateva din „performantele” cu care ICR intampina aniversarea de 20 de ani. Toate astea ma fac sa ma intreb daca ingroparea acestei institutii nu este cumva rezultatul unui obiectiv asumat. De cine si de ce?
Cu poneiul cu zvastica pe c.. si cu falusul stilizat, Patapievici a dat masura calitatii acestui clan de pilosi pe bani publici. ICR trebuie desfiintat si inlocuit cu atasati culturali la ambasade si consulate, care sa promoveze cultura ROMANEASCA, nu a alogenilor pripasiti. Pariez ca ma cenzurati!
organizatie bugetofaga…
traitzi bai parazitzilor din ce sinteti in stare sa vindetzi…
nuvele, romane, poezii…
totzi la pomana de la stat si false statuturi profesionale..
ierarhie bazata pe pupaturi in fund si merite de propagandisti politici
sictir…
la muuuunca baiiii parazitzilor nu la cersit bani si sinecuri
Pana acum am reusit sa enervez 6 moderatori, mai am 3 si gata norma pe ziua de azi. Si n-am scris ceva despre Morgo, demisul lui Ponta dupa ce a fost pe terasa la Merkel, nici ambasador n-a putut sa-l puna, ca a turnat un ziarist german ! „Om serios”, vorba lui Cornel.
O analiza pertinenta si obiectiva.
E nevoie urgenta de un om de cultura cu o echipa de profesionisti care sa reinvie ICR-ul.