Că Bucureştiul e buricul pământului ştim dintotdeauna. Că aici sunt cei mai importanţi oameni ai planetei în toate domeniile este evident. Că suntem cel mai religios popor reprezintă un alt adevăr fabricat pe altarul ateismului libertin. Că România nu seamănă nici cu Orientul, nici cu Occidentul o spun deja chiar relaţiile noastre diplomatice. Suntem primii în toate.
Toată harababura aceasta se vrea din când în când încununată cu Premiul Nobel, revendicând toate reuşitele celor care au spus adio, emigrând unde au văzut cu ochii. Statistica acestui sistem al morţii funcţionează la maximum, antrenând intelectual resursele elitei conducătoare.
Că aici istoria este încă un Auschwitz perpetuu nu e prea greu de observat. Că politica nu-i decât o instigare a unora contra altora se vede prin nivelul insuportabil al întregului areal social. Izolaţi, la nivel de comunitate, de toate ţările din jurul nostru înainte de 1989, la fel stau lucrurile şi astăzi. Dovadă, nivelul culturii democraţiei este mai redus decât oriunde.
Că niciunde nu mai există în Europa o intelectualitate mai aservită tuturor formulelor oportunismului decât la noi ar trebui spus cât se poate de răspicat. Că disidenţa românească este acoperită de toţi impostorii, profitorii, inşi ai tuturor regimurilor e o altă realitate aducătoare de confuzie mortală în toate planurile.
Postcomunismul nu a confiscat numai viaţa politică, socială. A restructurat centralismul drept cheie a reuşitei sociale. Regimul de cazarmă militară nazistă s-a instaurat oriunde. Îl regăsim pretutindeni sub forma nostalgiei după comunism şi dictator, în adularea unui ins cu mentalitate securistică aflat în fruntea naţiunii. Îl regăsim în aroganţa instituţională. Îl regăsim în politicianismul infracţional. Îl regăsim într-o televiziune publică care nu are nicio legătură cu statul de funcţionare.
Teroarea din anii comunismului n-a încetat o clipă după 1989, pentru că a existat o continuitate politică făţişă, vopsită în văzul lumii întregi. O restauraţie în direct, care încă nu poate fi oprită, transformând cetăţenii României în victimele unui teritoriu ocupat.
În România, pluripartidismul este o iluzie. Toţi delapidatorii, carieriştii, securiştii, într-un cuvânt miezul dur al spolierii ţării, se regăsesc în structurile politice actuale. Centrul, cu tot angrenajul său antidemocratic, terorist, este punctul indestructibil al menţinerii societăţii închise. Dacă politicienii de la Bucureşti nu ridică problema descentralizării, pot avea diverse motive de înţeles, dar nu o fac nici cei din teritoriu. Tac toate organizaţiile, filialele, susţinătorii, presa locală, societatea civilă etc. Pentru că totul este conectat diabolic la societatea piramidală, sub control unic. Aşa-zisa clasă politică nu are nicio legătură cu societatea, cu realitatea. Probabil, singura ei problemă este slalomul cu DNA-ul, cu preşedintele, justiţia. Între ei.
Implicarea naţionalismului virulent este vizibilă în menţinerea acestui îngheţ politic, administrativ. Aşa cum în viaţa mondenă se creează evenimente, lucrurile au o permanenţă şi în menţinerea centralismului, prin alte evenimente. Comunităţile locale îşi organizează viaţa după cum plouă la Bucureşti, după bunul-plac al oricărui responsabil ministerial. Preşedintele ţării este deja un zeu pe care nu-l mai poate demonta decât o societate total diferită. Puterea centrală poate totul! Numai că acest tot este unul al superficialităţii, al momentului, lipsit de substanţa viitorului.
Pe de altă parte, lipsa de implicare, de proiecte la nivel local este sufocantă. Responsabilizarea nu mai există nici la centru, nici pe plan local. România a ajuns un paradis al mafioţilor îmbrăcaţi conform ultimelor norme ale modei. Această afacere a politicii este, probabil, singura care funcţionează, conectată la resursele naţionale inepuizabile. Nivelul de trai este cuantificat după criteriile unor inşi lipsiţi de o minimă conduită.
Neutralizarea declinului economic, moral şi social este utopic pentru România. Infractorii deţin deja controlul şi autoritatea în societate, obstrucţionând orice gest firesc. Se vede asta pe stradă, în instituţii. Este creat deja un model social cu potenţial de anihilare a normalităţii, de la vârf la bază.
Politica se face exclusiv la Bucureşti, la Palatul Cotroceni. În teritoriu se face doar prin derizoriul cadou electoral. Relaţia între politicianul de la centru şi cel din teritoriu este una de la slugă la stăpân, mijlocită de instituţiile statului, cu armele bine camuflate ale şantajului.
Apologeţii puterii sunt în scenă pe cai mari, fiind de la primul la ultimul nişte impostori. Mulţi dintre ei au aparţinut fostelor structuri şi mentalităţi, practicând descurajarea spiritului reformist. Menţinerea lor în vedete e un semn că suntem sub asediu. În absenţa centralismului, spaţiul mediatic s-ar diversifica, ar avea suportul necesar să amplifice proiectele ieşirii din infern.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.