Recent, la Paris, a avut loc premiera franceză a filmului “12” de Nikita Mihalkov, considerat de presă “un Spielberg slav”, dar şi “ţarul cinematografiei ruse”. Inspirată de producţia americană “Doisprezece oameni furioşi”, pelicula lui Mihalkov este, după părerea criticii, o fantastică anatomie a societăţii contemporane ruseşti.Regizorul Nikita Mihalkov este o personalitate iubită de publicul român pentru filmele sale bine cunoscute în România. A fost deja de trei ori în ţara noastră, ultima dată pentru a deschide B’EST. “Talentul vine numai de la Dumnezeu şi oamenii sunt datori să-l transmită mai departe”, afirma el.
Regizorul, care apare, ca întotdeauna, şi ca actor în film, este, în momentul de faţă, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Rusia şi prieten personal al lui Vladimir Putin, bucurându-se de un statut special, în care intră şi gărzile de corp, şi închiderea străzilor din apropierea locului în care se deplasează.
În pofida criticilor aduse omului Mihalkov, regizorul păstrează aceeaşi aură de pe vremea filmului “Soarele înşelător” şi orice artist rus şi-ar vinde sufletul pentru a juca într-unul dintre filmele sale. De altfel, în luna aprilie a acestui an, Mihalkov va prezenta la Kremlin filmul “Exodul”, prima parte a unei continuări a peliculei care i-a adus Marele Premiu al Juriului de la Cannes, în 1994, şi Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1995.
Acţiunea din “12” se petrece într-o şcoală, unde protagoniştii au fost închişi pentru a delibera asupra sorţii unui tânăr cecen acuzat de crimă. “Imaginaţi-vă, scrie revista “Cinéma”, “strânşi pe acelaşi platou, fiecare în epoca lui de glorie, pe Alain Delon, Jean-Paul Belmondo, Gérard Depardieu, Vincent Cassel, François Cluzet, Benoît Magimel, Vincent Lindon, André Dussollier, Daniel Auteuil, Jean Rochefort, Claude Rich… Toţi în aceeaşi încăpere, timp de 60 de zile, reuniţi într-un spaţiu sufocant, filmaţi de patru camere ce le surprind cele mai mici gesturi, chiar şi atunci când nu vorbesc”.
Prezent la Paris, Mihalkov şi-a expus ideile într-un workshop de două ore, cu umor şi cu o directeţe apreciate de participanţi. Printre subiectele abordate a fost şi filmul “Avatar”, pe care cineastul rus l-a numit “un McDonald tehnologic: repede consumat, repede uitat”. A fost punctul de pornire al consideraţiilor asupra culturii şi filmului ruseşti, inclusiv asupra noii producţii, “12”, care, deşi inspirată de pelicula americană a lui Sidney Lumet, este în primul rând un simbol al eternei Rusii, despre care Cehov scria: “Rusia adoră trecutul, detestă prezentul şi se teme de viitor”.
Dincolo de punctul de plecare, mărturiseşte Mihalkov, cele două filme sunt total diferite, pentru că Rusia şi SUA nu seamănă deloc între ele. În timp ce filmul lui Lumet vorbeşte despre forţa absolută a justiţiei, spune regizorul rus, propria peliculă ilustrează o trăsătură fundamentală a ţării sale: compasiunea. Aceasta explică, de exemplu, de ce se poate negocia cu un poliţist, căruia îi poţi cere iertare sau îi poţi oferi un bacşiş. “Nu spun că acest lucru e bun, dar aşa e la noi. Rusia înseamnă Bizanţ”, a conchis Mihalkov.
Personajele din “12”, scriu criticii, sunt pe jumătate cehoviene, pe jumătate dostoievskiene, adică ruşi până în vârful unghiilor. Regizorul este un adept declarat al păstrării identităţii naţionale, mai ales în această epocă a globalizării: “Fără să revenim la formalismul de acum 40 de ani, cinematograful rusesc va rezista dacă va rămâne ancorat în tradiţiile noastre. Dacă stai liniştit, aşezat în faţa porţii, duşmanul va trece prin faţa ta fără să se oprească, ne asigură un proverb…”, spunea el la Paris.
Venerat ca regizor, controversat ca persoană publică, Nikita Mihalkov este o adevărată instituţie în Rusia. Criticii unui scriitor care afirma că Mihalkov poate juca orice rol în afară de cel al unui liberal şi progresist, cinestul i-a răspuns cu umor şi cu implicită sinceritate: “Sunt actor profesionist şi pot juca absolut orice rol! Dar există mai multe modalităţi de a juca un rol…”.
Născut în 1945 la Moscova, Mihalkov a triumfat pe scena mondială a cinematografului în anii ’90. “Urga” a primit, în 1991, Leul de Aur la Veneţia. “Soarele înşelător” a fost recompensat la Cannes şi a primit un Oscar în 1994, respectiv 1995. În 1998, pelicula “Bărbierul din Siberia” deschidea Festivalul de pe Croisette. Filmele regizorului rus, care vorbesc toate despre dragoste, demonstrează, după părerea criticii şi a publicului avizat, că “vechea” manieră de a face cinema poate produce opere de mare succes şi cu încărcătură umană remarcabilă. O dovedesc peliculele sale “Ochi negri”, “Cinci seri”, “Piesă neterminată pentru pianină mecanică”, “Sclava iubirii”, dar şi noua serie din “Soarele înşelător 2”, care va intra şi el anul acesta în cinematografele franţuzeşti şi va fi probabil prezentat la Cannes, şi “12”, aplaudat luna aceasta pe malurile Senei. Televiziunea Română prezintă “Nikita Mihalkov şi muzica picturii ruseşti”, o călătorie sentimentală în lumea tablourilor de suflet ale marelui regizor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.