1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018. Undeva, pe planeta Pământ. Un veac de singurătate e gata să se spulbere-n neant. De-o sută de ani, uite, o femeie singură, hoinărind prin lumea largă, nu-și găsește locul.
Un rus ar vrea să-i facă un pic de curte. Dar duhnește a vodcă. Un american ar vrea s-o invite la dans dar are cămașa plină de radioctivitate de la Nagasaki. Un austriac ar vrea s-o plimbe la șosea cu birja dar birjarul e un vânător sadea care tocmai a împușcat trei sute de mistreți la Balc. Un neamț ferchezuit îi face cu ochiul dar are buzunarele pline cu oasele celor uciși în Al Doilea Război Mondial.
Un franțuz o strigă pe nume dar femeia nu aude pentru că francezul a colaborat cu ocupantul nazist. Vine un italian dar italianul e un strănepot al unui imperator roman pe care dacii l-au bătut măr la Podul Înalt. La Podul Înalt? Marțienii ne joacă feste, încurcă istoriile cu raza lor cea verde tocmai de pe planeta Marte. La Podul Înalt au fost turcii bătuți măr așa că turcul se duce învârtindu-se, așa, prin ceața care cuprinde lumea de la un capăt la celălalt. Femeia, singură, hoinărește de colo, colo. Un polițist suedez zice c-ar vrea s-o amendeze c-ar fi trecut pe roșu la intersecție. Un polițist olandez zice că ar vrea s-o amendeze c-ar fi trecut pe roșu la intersecție. Un polițist congolez ar vrea să-i ia banii pentru că așa sunt polițiștii congolezi, n-ai ce să le faci. Seamănă cu polițiștii bulgari, surâde trist femeia, cuprinsă de o singurătate fără de margini. Un ungur mustăcios ar vrea s-o ia pe femeia asta la el în bătătură dar femeia nici nu vrea să audă de el, îl împinge cât colo. Unde te duci femeie, strigă Ianke, măi femeie, unde vrei tu să te duci?
Cadâr, râde, hai să-ți dau o baclava să te îndulcești femeie, Take strigă și el, acolo, măi femeie, vino acasă, pune sarmalele pe foc. Dar femeia îl împinge pe Take printre sânzine, îi dă cu tifla lui Cadâr, își râde de Ianke, fuge, fuge așa prin roua dimineții. Nu-și găsește locul femeia asta, se pierde în depărtare printre dealuri, dincolo de marea cea mare, se mai aude o vreme glasul ei cristalin cum cântă așa de ți se rupe inima, hai după ea, s-o opri ea undeva, o să se așeze, o să se oprească, zău că o să se oprească, altfel cum?!
Aveti un umor cult , rafinat , amar , in tot ce publicati in acest ziar! Scrierile Dvs. imi provoaca mai mult decat admiratie si placere. Parca vreti sa va luati la intrecere cu I.L.Caragiale , parintele multor personaje celebre , printre care si Pristanda („bunicul meu”)!
Ce frumos ,o scriere dulce-amara ,plina de metafore minunate …Multumesc !