Sculptorul Napoleon Tiron are grația unui copil și forța unei legende. A început călătoria terestră în 1935, în comuna Oasele, din județul Galați și a continuat-o, prin creațiile sale, pe toate continentele lumii. Trecând de la o copilărie desprinsă, parcă, dintr-un scenariu de film, către o adolescență rebelă, dar revelatoare marelui artist de mai târziu, continuînd cu mult studiu și muncă neîntreruptă, dar și o introspecție permanentă a sinelui, artistul trăiește fiecare zi că pe un nou început.
La 10 ani, dormea într-un tanc german
La vârsta de 6 ani, în plin război, Napoleon Tiron a devenit copil de trupa. Știind să călărească, a fost luat, împreună cu 3 copii, la o unitate militară din apropierea satului gălățean, Oasele.
« Șeful unei unități militare ne-a văzut cum săream de pe un cal pe altul , în galop, și ne-au luat la armată. Eram folosiți să mergem pe dealuri, călare, și să anunțăm unde erau rușîi și nemții. Când au venit rușii iar nemții au fugit, a rămas undeva, în apropiere de sat, într-un lan de porumb, un tanc al nemților. Acesta a devenit tancul meu. Trăgeam cu pistolul, cunoșteam tot armamentul unui soldat. Am trăit ceva groaznic, puteam să mor de cinci ori. Nu îmi era frică, aveam inocența copilăriei, ne jucăm cu armele așa cum alți copii se jucau cu pietricelele. În cele mai multe nopți dormeam în tancul meu » își amintește artistul.
După război, urmează gimnaziul, în comună Pechea. Structura sa rebelă, copilăria sa atipică, l-au determinat să abordeze o libertate care mai târziu a exprimat-o în operele sale.
« Profesorul de română, un suplinitor, care ne privea de sus, ne-a cerut să scriem o povestioară despre treierat. Nu știam ce este o povestioară și m-am chinuit să scriu, dar nu știam ce și cum. Am ajuns pe câmp, la mașină de treierat, cu un creion jumătate albastru, jumătate roșu și un caiet. Eram într-o mare incurcătura, am mers pe deal bombănind și gândindu-mă ce să scriu. Atunci am început să îmi imaginez povestea și am desenat mașina de treierat grâu, căruțe cu boi, oamenii care lucrau, dar cu atâta ușurință de parcă aș fi făcut asta întreaga viață ! Când i-am arătat suplinitorului, la școală, acesta a trecut pe lângă mine și a făcut o grimasă de nemulțumire. Nu eram încurajați în vremurile acelea sau poate că ceilalți nu reușeau să înțeleagă», mărturisește Napoleon Tiron
O colegă de-a sa, al cărui tată era profesor, i l-a arătat acestuia, iar răspunsul dascălului a fost că este prea bun ca să îi aparțînă micuțului Napoleon. A păstrat în taină primul său desen, realizat la 11 ani și pe care de atunci nu l-a arătat nimănui, fiind uimit și astăzi de ceea ce a reușit să redea prin detalii și compoziție. La 15 ani, merge la Școala Normală din Galați unde are încă o provocare : un profesor cere copiilor să deseneze cum își imaginează ei războiul. Napoleon împrumută de la unul dintre colegi câteva acuarele și desenează un nor negru, iar sub el, păsări care își lăsau ouălele, jos, peste oameni, case, animale. De această dată profesorul a apreciat imaginația iesita din comun a elevului său și a păstrat desenul, încurajându-l să continue să deseneze.
11 de doi și Eminescu. În lumea mea, cuvântul artă nu exista
« Trăiam vremuri grele…la Școala Normală, cei mai mulți profesori au fost duși la canal. Rămăsese doar profesorul de română și cel de desen. Înainte cu jumătate de an de a absolvi, m-am oferit, fără să știu că pot, să îl desenez pe Eminescu, pe o foaie mare de hârtie, deoarece colegii mei nu știau. Deoarece am depășit termenul limită de predare, luam, în fiecare zi, câte un doi. Într-o noapte l-am desenat și l-am adus a două zi la școală. Și, deși toți ceilalati au apreciat calitatea și fidelitatea cu care am redat chipul poetului, profesorul, care și el a recunoscut că este foarte reușit, mi-a mai dat o notă de doi, pentru întârziere. Reacția mea a fost să îl rup în fața întregii clase. Pe atunci, în lumea mea, cuvântul artă nu exista», a subliniat Napoleon Tiron
Înainte cu 4 luni de a termină Școală Normală a fost exmatriculat pentru 10 ani. Nu dorește să expună motivele, dar tristețea sa a fost enormă.
Mai târziu, găsește un text de-al lui Leonardo da Vinci în care citește un mesaj ce i-a fost edificator : « Învață să desenezi de la natură », iar de atunci a început să desenze foarte mult, mii de desene, pe care, în mod paradoxal tentației profilului de artist, nu le-a arătat niciodată lumii.
După trecerea celor 10 ani, în 1964, s-a reinscris la școală și a absolvit-o. Ajuns în București da examen la Institutul de Arte Plastice « Nicolae Grigorescu », secția pictură. Deși a obținut note mari, nu reușește să între. Erau 5 locuri și sute de candidați. Vremurile își spuneau cuvântul, lua admiterea cel ce era mai bine recomandat.
Nu l-am studiat pe Brâncuși, m-am studiat pe mine. Nu am îndrăznit vreodată să creez punți de legătură cu Sculptorul Lumii
Anul următor, un prieten gălățean, student la sculptură, l-a încurajat să dea admitere la această secție, fiind mai puțini candidați. I-a adus pământ de la Casa de Cultură din oraș, l-a testat și i-a confirmat că este talentat și că va intra la facultate. Ceea ce s-a și întâmplat.
« Deși se spune despre mine că am evoluat în spiritul şcolii brâncuşiene, nu este adevărat. În școală, cel mai mult, m-am studiat pe mine. Opera lui Brâncuși este de mare excepție și nu am îndrăznit vreodată să îmi alătur numele de al său. Brâncuși s-a născut în România, dar nu mai aparține României, ci întregii omeniri. Ar trebui să învățăm să nu îl mai tragem de picioare, în jos… să îl lăsăm înălțat, așa cum se cuvine și să fim mulțumiți că la noi a creat Coloana infinitului. » declara Napoleon Tiron
După terminarea facultății, artistul continuă să își desăvârșească munca printr-o profundă modernitate, înscriind în spaţiu forme rectangulare și ovoidale bine articulate, ritmuri care impun rigoare şi echilibru. Au urmat numeroase expoziţii personale si de grup :1976 – Galeria „Simeza”, Bucureşti; 1986 – Sala „Dalles”, Bucureşti; Galeria „City Thoughts”, Amsterdam; 2012 – Galeria „Calina”, Timişoara; Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional, Sibiu. În expoziții de grup, sculpturile sale au fost prezente în mari orașe ale lumii ca Praga, Budapesta, Belgrad , Hamburg , Karlovy Vary, Varşovia, Sofia, Montreal, Moscova, Detroit, Barcelona, Stuttgart, Atena, Londra, Amsterdam, Beratzhausen, Regensburg.
83 de ani și 580 de km străbătuți pe jos, la Paris
« Prietenul meu, sculptorul, Mihai Călărașanu spunea că cel mai frumos este atelierul care trăiește într-un artist, cel pe care noi nu îl vedem. În 2018, am dus atelierul din mine, la Paris », afirmă Tiron.
Anul trecut, la vârstă de 83 de ani, Napoleon Tiron câștigă o Bursă Brâncuși oferită de Institutul Cultural Român, cu lucrarea ‟Traseele existențiale ale sculptorilor români în Franța”.
În cele trei luni petrecute la Paris a parcurs 580 de km, pe jos, vizitând muzeele și colecțiile, centrele culturale și cele de artă din capitala Frantei.
« Din cei trei sute de artiști, prezenți la Cîté internaționale des arts, eu eram singurul bătrân. Ziua, toți mergeu în biblioteci, eu…pe străzi » mai spune Tiron, zâmbind.
Însă Bursa Brâncuși nu a fost singura pe care a experimentat-o. Printr-o conjunctură de excepție, în 2002, primește o altă bursă, de un an, la Berlin. Prezent cu lucrările sale la Bienala de la Veneția, a întâlnit un vizitator elvețian care a dorit să aibe o schița expusă, de-a artistului Tiron. Revenind, a două zi, a mai ales încă 20 de desene. La scurt timp, l-a contactat și i-a oferit bursa din capitala germană.
« Mi-a spus că este din cantonul Fribourg, iar eu, neștiind ce înseamnă un canton elvețian, am crezut că este un canton unde se opresc trenurile. Mă gândeam cum vor fi expuse desenele mele la gara și dacă au geamuri suficiente să le afișeze pe toate odată », povestește râzând cu poftă, Napoleon Tiron.
Artistul este neobosit la cei 84 de ani ai săi. Are nenumărate proiecte, aliniate timpului modern, la care se adaptează cu ușurința spiritului său, veșnic tânăr. Își dorește un site în care să își afișeze lucrările, dar nu oricum, ci într-un mod de turn Babel, amestecate : desene, fotografii etc. Albumul, pe care nu l-a avut încă, vrea să fie în miniatură, așa încât, oricine să îl poată păstra și să nu ocupe spațiul lumii arhipline, de lucruri utile și inutile, în care trăim cu toții.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.