„Vioara a devenit modul meu de a trăi…“

Mălina Ciobanu, o tânără violonistă din Iași, cucerește cu fiecare zi inimile celor care o ascultă și mărturisește franc că este îndrăgostită iremediabil de muzică. De cea clasică și de vioară… Ceea ce părea să înceapă ca o joacă de copil a devenit în timp modul ei de a trăi, așa cum ne dezvăluie tânăra într-un interviu pentru ziarul Cotidianul.

La cei 19 ani are un repertoriu de invidiat și peste 40 de premii câștigate. În spatele bucuriei de a fi pe scenă și de a primi aplauzele celor care o ascultă stau foarte multe ore de studiu și de repetiții, experiențe, căutări, „rătăciri“, dar și o doză frumoasă de nebunie a artistului care găsește mereu ceva de decriptat… Momentan, Mălina  este studentă a Academiei Barenboim-Said din Berlin, la clasa violonistei Mihaela Martin.

Anul acesta este unul plin de proiecte importante, deoarece și-a propus să participe la Concursul  Internațional „George Enescu“, iar masterclassurile au o importanță extraordinară în pregătirea ei  profesională. Costurile sunt însă foarte mari, depășind posibilitățile materiale ale familiei Mălinei. Aceste  participări ale tinerei, pentru care muzica reprezintă un regal, vor fi posibile doar dacă va găsi sprijin financiar la timp, ambele masterclassuri ajungând la suma de 3.000 euro.

Cotidianul: Performanțe după performanțe, foarte multe premii, din ce  m-am documentat eu. Cum a început povestea ta cu muzica, cea clasică, Mălina?

Mălina Ciobanu: Muzica a avut un rol foarte important în viața mea de când mă știu, de la vârsta la care nu conștientizam foarte multe lucruri. În prezent, când vorbesc despre prima apariție a muzicii în viața mea, o fac doar din amintirile împărtășite de părinți. Bineînțeles că la vârsta de 2 ani, de exemplu, pasiunea pentru muzică nu era sub forma unui instrument sau a unui compozitor, ci a tot ce poate însemna muzica din perspectiva unui copil – ceva foarte general și care îți dă o stare de bine. Trebuie să menționez faptul că, până în momentul în care am început să studiez vioara, nu am fost un „consumator“ al muzicii clasice. Totul a început din curiozitate; până la urmă, așa sunt copiii, iar de multe ori învață și experimentează datorită acestei curiozități. Din nefericire, în multe cazuri, acea curiozitate pe care cu toții o avem atunci când vine vorba de ceva nou se stinge din diferite motive. Totuși, cazul meu a fost unul fericit, pentru că, deși timpul a trecut, dorința de a „rezolva“ misterele ce înconjoară acest instrument nu m-a părăsit niciodată.

Vioara a devenit mijlocul prin care pot comunica cu oamenii

– De ce vioara? Ce te-a atras spre acest instrument?

– Mi-aș dori să pot împărtăși o poveste demnă de un român, dar nu o pot face deoarece nu aș putea spune că primul meu contact cu acest instrument a fost ceva spectaculos. Într-adevăr, ceea ce a urmat, ce am trăit și continuă să se întâmple până în prezent reprezintă ceva extraordinar, dar poate și aici sunt puțin subiectivă, deoarece mă refer la propriul parcurs. Ideea este că nu mi-am imaginat că această curiozitate ar putea deveni mai mult decât o joacă, dar între timp, aceasta a devenit mai mult decât o pasiune – a devenit mijlocul prin care pot comunica cu oamenii și îmi pot face „vocea“ auzită și, mai mult decât atât, a devenit modul meu de a trăi.

– Este pur și simplu harul tău sau și ceva moștenire de familie?

– Înclin să cred că este pur și simplu harul meu.

– Mălina, spune-ne te rog, ce studii ai făcut?

– Am studiat din clasa I până în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă“ din Iași, după care m-am mutat în Germania, unde în prezent studiez la Academia Barenboim-Said.

Educația de care am la Berlin parte este extrem de diferită de cea din România

– Acum știu că ești studentă a Academiei Barenboim-Said din Berlin, la clasa violonistei Mihaela Martin. Cum a fost trecerea asta? Te-ai acomodat repede?

– În primele săptămâni după ce am ajuns aici, departamentul care se ocupă de studenți a avut grijă ca noi să ne acomodăm cât mai ușor în oraș și în Academie. Prima săptămână a fost cea de orientare. Ni s-au oferit un tur al universității, al orașului, explicații privind orarul nostru, precum și diferite workshopuri. În ceea ce privește cursurile și facultatea, trebuie să recunosc că reprezintă una dintre cele mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Profesorii sunt adevărați profesioniști, foarte entuziaști și, în același timp, apropiați de studenți. Indiferent de vârstă, sunt foarte deschiși la idei noi și la metode de a-i face pe studenți să înțeleagă și să devină și ei la rândul lor pasionați de ceea ce studiază. Educația de care am aici parte este extrem de diferită de cea din România. Nu se pune atât de mult accent pe teorie și cantitate, ci extrem de mult pe modul în care gândești sau în care ajungi la o soluție. Un aspect pe care aș dori să îl menționez și să îl accentuez pentru cei care încă sunt indeciși cu privire la continuarea studiilor în străinătate este că fiecare tânăr ar trebui să se gândească la multitudinea de posibilități pe care un sistem educațional din afară le pune la dispoziția studenților. După doar aproape opt luni într-o țară precum Germania, am realizat cât de mult contează o asemenea experiență și cât de mult ți se schimbă perspectiva asupra lucrurilor. O viziune proaspătă pe care o poți aduce mai apoi acasă și poate reușești să o aplici într-o manieră pozitivă. Da, studiez la clasa violonistei  Mihaela Martin în prezent. Sunt și voi fi în continuare impresionată de faptul că mai există oameni ca dumneaei, care oferă cu atât de multă pasiune celor din jur, iar la rându-mi, învăț că trebuie să ajut mai departe! Îi sunt extrem de recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care le-am învățat și le voi învăța de la dumneaei, pentru momentele în care mă susține.

– Câte ore pe zi studiezi vioara? Sau, mai exact, ce program ai? Știu din ce mi-ai spus că unul foarte aglomerat, cu multe repetiții…

– În mod cert, nu cât mi-aș dori. Spun acest lucru deoarece, din păcate, tot eu trebuie să mă ocup și de aspectele administrative. Sunt nevoită să fiu manager, promoter etc. Iar cum fiecare din aceste „joburi“ este pentru muzică, pot spune că petrec cel puțin 6 ore pe zi pentru dezvoltarea mea ca muzician. Dacă nu studiez, ascult foarte multă muzică, tocmai pentru a putea deschide noi porți în cariera mea, de a găsi noi căi de a mă dezvolta. Am multe de învățat și pot învăța de la foarte mulți muzicieni, indiferent dacă sunt din zona mea muzicală sau zone total diferite. De asemenea, acord timp și importanță și altor aspecte în afară de muzică, precum literatura sau filosofia. Cred cu tărie că orice artist ar trebui să acorde foarte multă atenție acestor subiecte, deoarece ajută enorm la dezvoltarea noastră intelectuală, ne lărgește orizontul. Despre muzică nu poți spune vreodată că ai ajuns în punctul în care nu mai poți face nimic deoarece ai descoperit tot ce se putea descoperi. Muzica este un domeniu atât de complex, încât nimeni nu va ajunge să spună vreodată „suficient“, dar cu siguranță suntem cu toții de părere că este foarte motivant să vezi că țelul pentru care muncești cu atâta sârg este din ce în ce mai bine conturat la orizont.

Înainte de fiecare concert mă gândesc doar să cânt din suflet și să dăruiesc

– Ce simți atunci când ai succes? Este o încununare a muncii? Este impulsul  de a merge mai departe?

– Consider că un concert sau un concurs reprezintă un real succes atunci când reușesc să comunic publicului o gamă variată de emoții, întrucât nu este vorba de a demonstra cât de virtuoz sunt sau ce tehnică perfectă am – suntem oameni, nu roboți. Nu trebuie să arăți lumii ceea ce știi să faci – are legătură cu ceea ce stă la baza muzicii: emoția. Înainte de fiecare concert mă gândesc doar să cânt din suflet și să dăruiesc mai departe. Asta este ceea ce-i emoționează pe oameni și ceea ce ar trebui să însemne experiența unui concert. Este important să putem „păstra“ acele momente de inspirație pe care le descoperim în viața de zi cu zi în interiorul nostru, pentru a le transpune în muzică la momentul potrivit. Cele mai mari satisfacții pe care le am sunt atunci când oamenii pleacă zâmbind de la concertele mele și bineînțeles că asta mă motivează enorm.

– Te-ai vedea departe de muzică, de vioară?

– Dacă este să mă imaginez acum fără vioară, deși îmi este greu să fac acest lucru, mă văd întotdeauna profesând într-o ramură a artei. Sunt genul de persoană căreia îi place să creeze și să împărtășească tot ce se poate mai frumos cu oamenii din jur.

Trebuie să ai o doză de nebunie…

– Studiezi acum la Berlin, la una dintre cele mai prestigioase instituții de profil. Cum a fost posibilă o asemenea realizare profesională extrem de importantă, tu fiind foarte tânără?

– Dorința de a studia la mii de kilometri depărtare de casă s-a născut cu mult timp înainte de a termina liceul, odată cu numeroasele participări la diferite concursuri, masterclassuri și concerte pe care le-am susținut în țări din Europa; mi-am dorit întotdeauna să cunosc cât mai multe culturi și mari muzicieni. M-am gândit cu mult timp înainte la drumul pe care doresc să îl urmez. Pentru mine studiul în Germania nu a fost un capriciu, iar înainte de a opta pentru academia la care studiez în prezent, am ținut cont ca nivelul de studiu al acesteia să fie unul performant. Mi-am dorit să merg la o universitate ale cărei cursuri și specializări să reprezinte o provocare. În momentul în care îți propui și îți dorești să faci cât mai mult, să te dezvolți, trebuie să-ți urmezi visul, chiar dacă anumite aspirații ar părea prea îndrăznețe la o primă vedere. Trebuie să ai o doză de nebunie și nu sunt de principiul că ar trebui să-ți dorești lucruri mărunte pentru a nu avea dezamăgiri.

– Ce te-a ajutat să descoperi vioara? Să vezi altfel oamenii, să vezi altfel viața?

– Am început să studiez această artă de a cânta la vioară și nu după foarte mult timp am început să mă „joc“ pe corzi cu plăcerea de a descoperi noi sunete și, mai ales, de a descoperi tot ceea ce acest instrument poate oferi. Cu ajutorul viorii m-am descoperit enorm pe mine: muzicianul și omul Mălina. Îmi cunosc mult mai bine slăbiciunile și punctele forte, iar viața mea este cu siguranță una colorată din punct de vedere sonor și emoțional.

– Ai un model în muzică? Sau un om pentru care ți-ai dorit să fii mai bună, să mergi mereu mai departe, să reușești?

– Ca tânără violonistă, mă inspiră și am fost influențată de stilul unor artiști de renume precum David Oistrakh, Jascha Heifetz, Herbert von Karajan sau Sviatoslav Richter. În ceea ce privește muzicienii moderni, am o deosebită admirație pentru Janine Jansen, Itzhak Perlman, Maxim Vengerov. Ca orice muzician care își dorește să ajungă la nivel de performanță, am și „urmăresc“ violoniști care mă inspiră, deoarece în fiecare interpretare găsesc ceva nou – o altă viziune asupra muzicii sau diferite tehnici ce pot îmbunătăți/ușura interpretarea unei lucrări. Bineînțeles, odată cu trecerea timpului îmi dau seama că preferințele mele se schimbă, iar acest lucru cred că se datorează faptului că descopăr la diferiți muzicieni lucruri de profunzime, lucruri pe care nu le analizam până de curând.

Pentru mine, timp liber nu înseamnă să-mi petrec toată ziua în fața calculatorului

– Cum a fost copilăria ta, Mălina? Ținând cont că ai început să studiezi vioara de la o vârstă fragedă, simți că ai sacrificat puțin din copilărie? Mai aveai timp de joacă?

– Depinde din ce perspectivă privim lucrurile… Unii ar spune că nu, eu spun că da. Oamenii  își închipuie întotdeauna că momentele de relaxare și dorința de a performa într-un domeniu nu au nimic în comun. De foarte multe ori, unii părinți renunță la a-și îndruma copiii spre o carieră muzicală după ce află câte ore de studiu necesită un instrument muzical pentru a atinge performanța. Când vorbim despre o persoană care excelează într-un domeniu, ne gândim automat la foarte multă muncă și acesta este adevărul, până la urmă, cum și faptul că nu dispunem de același timp „liber“ este adevărat. Dar, în același timp, nu știu ce înțeleg oamenii atunci când se gândesc la „timp liber“. Este perfect adevărat că fiecare dintre noi are puterea și controlul asupra propriei vieți, deoarece aceasta este un drept cu care te naști, dar mi se pare că tot mai mulți și-l irosesc cu tot felul de activități care nu le aduc niciun beneficiu. Este dreptul nostru să avem controlul asupra stilului de viață pe care îl avem, să alegem ce vrem să facem cu cele 24 de ore, iar pentru mine, timp liber nu înseamnă să-mi petrec toată ziua în fața calculatorului… Pentru mine este extraordinar, mai ales, că pot îmbina aceste două arte.

– Cum ai defini muzica? Cum ai defini ceea ce faci tu?

– Rolul meu și de fapt rolul oricărui muzician care activează în contextul artistic actual este acela de a aminti lumii că muzica este o parte extrem de importantă a vieții noastre, fie că știm, fie că nu, fie că este vorba despre muzică clasică sau despre operă, despre pop sau chiar rap. De orice gen ar fi ea, muzica este un aspect care ne influențează mult viața. Ceea ce fac eu… îmi place să cred că aduc bucurie oamenilor.

Familia este pilonul meu de susținere…

– Ce au spus părinții tăi? Te-ai bucurat de sprijinul lor în tot drumul acesta al tău în întâlnirea cu muzica clasică, cu vioara?

– Familia este pilonul meu de susținere. Părinții mei sunt cei care sunt mereu cu un pas în spatele meu pentru a mă susține în cazul în care mă clatin. Lor le datorez mare parte din tot ce sunt astăzi, le datorez faptul că m-au învățat să dăruiesc din suflet și să nu mă opresc niciodată, indiferent de situație. Încă din perioada copilăriei, un părinte atent la aptitudinile copilului poate să-și dea seama care ar fi un posibil drum profesional pe care să meargă copilul. Copiii vin pe lume cu diferite înclinații, iar mediul, familia și diferitele circumstanțe pot potența sau nu aceste însușiri. Părinții mei au dat curs dorinței (curiozității) mele de a studia acest instrument, încercând să vadă dacă nu mi-ar surâde să-mi fructific un anumit talent, de care poate nici eu, dar nici ei nu erau conștienți.

– Știu că în ceea ce faci tu pregătirea suplimentară este foarte importantă pentru a crește performanțele, iar tu te pregătești pentru Festivalul Internațional „George Enescu“, ce va avea loc anul acesta în luna septembrie. Costurile sunt însă foarte mari și ele depășesc posibilitățile financiare ale familiei tale care te-a sprijinit mereu. Ce te-ar ajuta pe tine, mai exact, despre ce costuri ar fi vorba, pentru a continua performanțe extraordinare la care ai ajuns?

– Mă aflu printre tinerii care își doresc să se catapulteze într-un viitor creat de ei, de valorile lor. Îmi doresc o comunitate într-o continuă creștere, unde tinerii să primească ceea ce reprezintă cel mai important factor în dezvoltarea lor – educația. Aici nu mă refer la educația pe care o primim din băncile școlii, ci o educație superioară, în cazul meu, primită de la profesioniști din domeniul muzical internațional. Anul acesta reprezintă pentru mine un an plin de proiecte importante. După cum ați menționat deja, mi-am propus să particip la concursul Internațional „George Enescu“, iar masterclassurile, fără dubii, au o importanţă extraordinară în pregătirea mea profesională. De aceea, indiferent de situația materială pe care un tânăr muzician o are, sprijinul acordat de sponsori este crucial, cheltuielile fiind uriașe. Îmi doresc enorm să particip anul acesta la două masterclassuri ce vor avea loc în Italia (Europäische Akademie für Musik und Darstellende Kunst Montepulciano), respectiv Franța (L’Academie Internaționale De Musique de Prades). Aceste  participări vor fi posibile doar dacă voi găsi sprijin financiar la timp, bineînțeles, ambele masterclassuri ajungând la suma de 3.000 euro.

– Cum este muzicianul Mălina? Riguros, echilibrat, perseverent?

– De fel sunt extrem de optimistă și determinată. Nu renunț niciodată, mai ales dacă știu că există o șansă cât de mică. Riguroasă,  cu siguranță; nu mi-aș putea îndeplini obiectivele fără această trăsătură. Mă motivează oamenii din jurul meu, care îmi sunt alături și mă sprijină necondiționat în ceea ce fac. Mă motivează și inspiră oamenii care îmi apreciază eforturile și care îmi susțin muzica prin prezența în sălile de concerte și prin aplauzele pe care mi le acordă cu atâta generozitate. Lor le datorez ceea ce sunt azi, ca artist.

– Cum este tânăra Mălina? Ce-ți place să faci în timpul liber, sigur, atunci când îl ai?

– Ciudată. Ăsta e primul lucru care îmi vine în minte. Îmi place să observ oamenii din jurul meu, uneori prea mult (colegii de facultate încă mai fac glume pe seama asta), de prea multe ori am impresia că umorul nu îmi este înțeles… poate pentru că e constituit în majoritate de sarcasm, și adooor mâncarea. În ultima perioadă am ajuns să apreciez enorm timpul cu mine însămi și o carte bună pentru că apuc să fac asta tot mai rar. Îmi place să merg și la sală, deși fac glume pe seama asta și mă plâng mereu. E momentul în care mă deconectez de realitate și e un sentiment plăcut.

O competiție nu ar trebui să fie despre premiul obținut…

– Care este premiul care ți-a rămas aproape de suflet? Sau fiecare are însemnătatea lui acolo, într-un colț de suflet?

– Numărul premiilor depășește 40. Cel mai important… niciodată nu pot răspunde la această întrebare deoarece am abordat cu aceeași seriozitate și importanţă fiecare competiție la care am participat. Am muncit și muncesc mult pentru fiecare concert, recital, competiție. Cred că orice artist simte același lucru. Pentru mine, personal, fiecare concurs este important, deoarece reprezintă o ocazie de a împărtăși cu publicul rezultatul unor lungi perioade de analiză, reflecție și, bineînțeles, studiu. În fond, o competiție nu ar trebui să fie despre premiul obținut, dar ceea ce rămâne după finalizarea acesteia – lucrurile pe care le-ai descoperit în ține atât în calitate de artist, dar și ca om, care îți sunt limitele, experiența pe care ai trăit-o.

George Enescu spunea că din ceea ce se realizează pe plan artistic, 10% este talent şi 90% muncă

– Cât este talent și cât este muncă în ceea ce faci tu?

– Muzica este o finalitate a unei pasiuni care a existat dintotdeauna în noi, dar care, atunci când o descoperim la timp, oferă sens vieții noastre. Este rezultatul miilor de ore de studiu, posibil realizabile doar cu o pasiune desăvârșită. George Enescu spunea că din ceea ce se realizează pe plan artistic, 10% este talent şi 90% muncă. Muzica pentru mine înseamnă o însumare a sacrificiului și a puterii de a dărui. A fi performer în domeniul muzical este o meserie dificilă și trebuie să-ți asumi faptul că trebuie să investești extrem de multă muncă, timp, dăruire.

– Ce planuri ai? La ce concursuri ai participat în ultima perioadă și ce mai ai planificat?

– Din acest an, după cum bine știți, sunt studentă în anul I la Barenboim-Said Academie și, având un program foarte încărcat, am început să-mi selectez proiectele în care mă implic, după o perioadă la care  răspundeam aproape tuturor invitațiilor. Desigur, voi lua parte la proiectele pe care le voi considera eu importante. Cred că în acest fel sunt pe drumul cel bun în dezvoltarea mea. Totuși, am multe planuri pentru acest an, nu știu câte se vor realiza, deoarece aceasta depinde și de sponsorizările de care voi beneficia. Sper ca măcar următoarele să se realizeze, și anume să pot participa la două masterclassuri, precum și la un concurs internațional. Pentru a fi performer în domeniul muzicii, ca și în oricare alt domeniu, trebuie să experimentezi, să întâlnești cât mai mulți profesioniști și să „colecționezi“ cât mai multe perspective. De asemenea, pe 14 iunie publicul mă va putea asculta în Pierre Boulez Saal din Berlin, iar în luna iulie voi fi prezentă la Festivalul Encuentro de Santander, ce va avea loc în Spania.

Pentru mine, muzica este limbajul pe care-l stăpânesc cel mai bine

– Cum te simți atunci când ești în fața publicului? Emoțiile  sunt la fel de puternice sau cu trecerea anilor ele s-au mai atenuat?

– Pentru mine, muzica este limbajul pe care-l stăpânesc cel mai bine, mai bine decât cel al cuvintelor (sunt un dezastru atunci când vine vorba de a vorbi în fața unui public). Sunt convinsă că acest lucru li se întâmplă tuturor muzicienilor. Nu cred că intensitatea emoțiilor se diminuează odată cu trecerea timpului, doar că pe parcurs devin parte din tine și înveți cum să le folosești în favoarea ta pentru a transmite o gamă cât mai variată de trăiri publicului. Să dau o definiție stărilor pe care le trăiesc atunci când mă aflu pe scenă este aproape imposibil. Arta nu se bazează întotdeauna pe definiții și ideal ar fi ca aceasta să fie trăită, creată, mai apoi împărtășită. Pentru mine contează enorm entuziasmul, deschiderea și apropierea publicului în momentul concertului. Deși se întâmplă să cânt în fața unei săli pline de oameni, prin muzică încerc să mă conectez cu fiecare dintre ei. Nu este deloc simplu, deoarece acest fapt înseamnă să ies din propria zonă de confort, să mă „dezbrac“ emoțional, ceea ce implică și o anumită vulnerabilitate. Cu alte cuvinte, fiecare evoluție în fața publicului înseamnă să trăiesc la maximum.

– Este important să crezi în visul tău, oricât de greu ar fi?

– Este crucial. În momentele în care tot ce îți dorești să faci este să renunți, încrederea în propriul vis și motivul pentru care ai început pe drumul ales reprezintă ceea ce te face să te „ridici“ și să mergi mai departe. Sunt una dintre persoanele care se gândesc la orice pas pe care urmează să-l facă și sunt extrem de determinată să urc toate treptele ce mă duc la obiectivul stabilit. În același timp, dacă nu ai o disciplină formată care să te ajute să-ți învingi la un anumit moment deplasările și deraierile de la cursul urmat către îndeplinirea visului, pierzi timpul cu mici plăceri care te îndepărtează de direcția fixată și care nu sunt cuprinse în planul tău pe care ar trebui să-l ai, nu îți fixezi foarte clar prioritățile zilnice care să te apropie din ce în ce mai mult de dorința ta ori nu faci nimic din ceea ce ar trebui să faci și stai și aștepți să se schimbe ceva care să te ducă spre îndeplinirea dorinței, atunci nu vei avea niciodată șansă de a reuși.

– Care este compozitorul tău preferat?

– Beethoven. Și nu, nu mă refer la Simfonia a V-a…

Sunt „rezultatul“ multor experiențe, căutări și „rătăciri“

– Privind în urmă, există o anumită persoană sau mai multe căreia/cărora ai vrea să le mulțumești pentru ce ești astăzi? Care a spus: „Da, tu poți!“ într-un anumit moment din viața ta când poate nu mai credeai, nu mai voiai?

– Ar fi nedrept să spun că ceea ce sunt astăzi se datorează unei singure persoane. În fond, sunt „rezultatul“ multor experiențe, căutări și „rătăciri“ pe parcurs, dar este adevărat că am avut și am în continuare, din fericire, parte de oameni care au crezut în mine și care m-au ajutat să pornesc pe acest drum. Mi se întâmplă adesea să mă gândesc că tot ce avem valoros stă în ceea ce suntem noi și în oamenii care ne sunt alături. Sunt extrem de norocoasă să-i am întotdeauna alături pe părinții mei, violonista Mihaela Martin, doamna profesor Elisabeta Stănciulescu, violonistul Bujor Prelipcean; ei sunt persoanele care, deși nu pot fi mereu aproape de mine fizic, sunt cu gândul la mine și gata să-mi ofere ajutorul oricând aș avea nevoie. Sunt oamenii pe care știu că mă bazez orice s-ar întâmpla, care mă echilibrează atunci când este cazul și tot ei sunt cei care dau întotdeauna o nouă perspectivă vieții mele. Am învățat de la fiecare atât lucruri care pot părea mărunte la o prima vedere, cât și principii după care acum îmi construiesc viața. Oamenii cu care m-am întâlnit de-a lungul timpului m-au învățat cum să-mi urmez visurile fără a renunța, când acest lucru reprezenta cea mai ușoară soluție, cum să trec peste obstacole și cum să mă bucur de reușită. În  cazul meu, au existat persoane care m-au îndrumat, mi-au dat informațiile necesare, responsabilitatea gestionării talentului, resurselor și oportunităților aparținându-mi, firește.

Cred că România are mare nevoie de oameni inteligenți, creativi și optimiști

– Ce mesaj ai pentru tinerii din generația ta?

– Nu pot decât să le dau un mic sfat – să facă pas după pas cu încredere deplină în propria persoană, să creadă cu tărie că se poate și că, orice s-ar întâmpla, vor reuși ceea ce și-au propus. Să-și urmeze visul, să nu se lase decepționați de eșecuri și să privească fiecare experiență ca pe o lecție, indiferent de rezultat. Să aibă curaj să-și stabilească ținte înalte, dar realizabile, și mai important – să pună întotdeauna multă pasiune în ceea ce fac. Cred că România are mare nevoie de oameni inteligenți, creativi și optimiști, care să se gândească cu adevărat la binele și la viitorul ei, dar în același timp, țara trebuie să fie dispusă să îi accepte. Din proprie experiență, știu că nu e simplu să rămâi întotdeauna optimist în societatea actuală și trebuie să faci față multor provocări pentru a ajunge acolo, dar în final merită tot efortul.

Mălina Ciobanu, un palmares de invidiat

Născută la Iași, Mălina Ciobanu a început studiul viorii la vârsta de 7 ani, la Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași sub îndrumarea prof. Catargiu Calistrat. Începând cu anul 2013, Mălina a beneficiat de îndrumarea prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, iar din toamna anului 2017, aceasta este studentă a Academiei Barenboim – Said din Berlin, la clasa violonistei Mihaela Martin.

Mălina Ciobanu a participat la numeroase masterclass-uri – Kronberg Academy International Violin Masterclasses, Lac Leman International Masterclasses, The European Academy of Music Montepulciano, Mozarteum International Summer Academy, susținute de violoniști precum Pierre Amoyal, Mihaela Martin, Ida Haendel, Igor Oistrakh.

La 19 ani, Mălina are un repertoriu impresionant de premii şi concerte susţinute, şi este determinată să ajungă o violonistă de succes, dorindu-și ca propriul stil artistic să ajungă să fie recunoscut. A reușit să impresioneze juriul la toate concursurile la care a evoluat, câștigând premii I și premii speciale. Mai mult de 45 de premii vin să răsplătească un talent deosebit, dublat de o muncă tenace, perseverentă, a cărei finalitate este mereu performanța. Printre distincțiile pe care le apreciază în mod special se numără Premiul I la Concursul Internaţional „Young Talents with Orchestra” (Italia), Premiul Special al Juriului EMCY Fa. H. Wanka la Concursul Internaţional Kloster Schontal (Germania), Grand Prix „Remember Enescu”, Grand Prix „Paul Constantinescu”, Trofeul „Lira de Aur”, Premiul I la Olimpiada Naţională (sașe ani consecutiv). Este laureată a Concursului Internaţional „Concertino“ de la Praga și a Concursului Internațional “Andrea Postachini” (Italia). A câştigat Trofeul şi Premiul I la Concursul de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart”; Premiul I la Concursul Internațional “George Georgescu”; Premiul I la Concursul Internaţional „Erich Bergel“; Premiul „Cel Mai Bun Tânăr Artist“ la Gala Tinerelor Valori; Premiul Tinere Valori în cadrul Galei „Oamenii Timpului“; Câștigător al Concursului Național “Români pentru O Lume – Fundația Sergiu Celibidache”; Premiul pentru Excelenţă în Arte – Rotary Club Bucureşti Triumph; Câștigător al Concursului „Șansa Ta de Afirmare – Bancpost împreună cu Camerata Regală”; Premiul „Elev de 10!” în cadrul Galei de 10 – UNSR.

De asemenea, tânăra violonistă are un palmares strălucit, cu peste 100 de recitaluri și concerte susținute în România, Austria, Grecia, Italia, Elveția, Germania. Recent, tânăra violonistă a susținut recitaluri în cadrul Festivalului International Young Classic Europe (Germania), în cadrul evenimentelor “Lipatti 100”(Italia) cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, cât şi în Pierre Boulez Saal din Berlin. În vara anului 2018, violonista va lua parte la Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo (Germania), cât şi Festivalul Internaţional „Encuentro de Santander Musica y Academia” (Spania).
A susţinut numeroase concerte ca solistă cu orchestrele unor filarmonici precum Filarmonica Moldova din Iaşi, Filarmonica din Chişinău, Filarmonica „Mihail Jora“, Filarmonica „Ion Dumitrescu“, Filarmonica Ploieşti, Filarmonica de Stat Tg. Mureș, Orchestra de Cameră Radio și Camerata Regală.

Despre ea însăși afirmă că trăiește uneori cu sentimentul unui pilot care se află la prima decolare, care este sigur că nu va avea întotdeauna parte de cea mai plăcută călătorie până la destinația propusă, însă continuă zborul împins de adrenalină și perseverență, iar în ascensiune, se bucură de peisaj, cu gândul la momentul în care va putea admira priveliștea din vârf.

Sursă foto. Facebook Mălina Ciobanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.