Alegerea primarului din Râmnicu Vâclea, invalidată de justiție

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER), câștigătorul alegerilor din 5 iunie 2016 pentru funcția de primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a fost invalidat de instanță, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Gutău fusese condamnat definitiv în două dosare de corupție.

Conform acestuia, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus validarea alegerii primarilor din 14 unități administrativ teritoriale arondate acestei instanțe, respectiv orașele Băile Govora și Ocnele Mari, precum și comunele Păușești-Măglași, Dănicei, Budești, Muereasca, Frâncești, Milcoiu, Dăești, Bujoreni, Golești, Mihăești, Runcu și Galicea. Încheierile prin care s-a dispus validarea alegerii primarilor sunt executorii.

De asemenea, s-a dispus „invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiției de eligibilitate constând în inexistența unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a aplicat interdicția exercitării dreptului de a fi ales”, potrivit comunicatului de presă.

Reprezentanții Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au menționat, totodată, că încheierile pronunțate prin care s-a dispus validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarilor vor fi redactate în termen de maximum trei zile și pot fi atacate cu apel „de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, dar nu mai târziu de un an de la data pronunțării lor, potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă, de către Birourile Electorale petiționare și persoanele supuse procedurii validării — în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.