Alertă de călătorie pentru Croația

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Republica Croația că în ultima perioadă țara se confruntă cu masive incendii de vegetație ce afectează în special zona Adriatică (sudul Croației).

Cele mai afectate localități sunt Promina, Pristeg, Lišane Ostrovičke, Lišnjak Drniš, Drniš, Kožlovac, Kolarna, Lepuri, Benkovac, Ervenik, Omis, Labin Dalmatinski, Stari Grad și Kabal de pe insula Hvar, Vrana, Sveti Filip i Jakov, Milna pe insula Brac, Gornje Brele pe insula Ugljen, Jablanec și Brela din județele Split-Dalmația, Zadar, Sibenik-Knin, Lika-Senj și Dubrovnik-Neretva.

„La fața locului se află importante contingente de pompieri și militari care încearcă stingerea incendiilor.
Din cauza incendiilor, pot exista temporar disfuncţii privind utilizarea infrastructurii rutiere, precum autostrada A1 Zagreb-Dubrovnik, care poate fi parțial închisă, iar autovehiculele să fie redirecționate pe drumul vechi Jadranska Magistrala (D8), iar din cauza fumului degajat de incendii se circulă cu restricții de viteză, pe porțiuni”, mai arată MAE într-un comunicat.

Urmare situației din teren, care poate suferi modificări de la o oră la alta, cetățenilor români li se recomandă evitarea zonelor afectate de incendii și să consulte paginile dedicate de Internet ale Automobil Clubului Croat: http://www.hak.hr/en, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate: http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate: http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr, precum și http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/HR-CroaCia.html, iar în situaţii de urgenţă, pe teritoriul croat, pot apela numărul european unic de urgenţă „112”.

Cetățenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii României la Zagreb: +38598414341.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă și consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.