Conservatorii spanioli insistă să guverneze în continuare

Șeful executivului spaniol Mariano Rajoy, care a pierdut majoritatea absolută din parlament la alegerile legislative, a anunțat marți că încă speră să găsească o majoritate pentru a guverna, în pofida refuzurilor de până acum ale celorlalte partide, relatează AFP, citată de AGERPRES.

”Cel mai rezonabil și ceea ce corespunde cel mai mult voinței spaniolilor este formarea unui guvern cu o largă susținere parlamentară care să poată guverna, care generează încredere în Spania și peste hotare, și care oferă siguranță și certitudine tuturor agenților economici și compatrioților noștri”, a declarat Rajoy în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul conservator a exclus de altfel varianta de a demisiona pentru a lăsa locul unui alt membru al Partidului popular (PP) și a anunțat că dacă vor avea loc noi alegeri tot el va fi candidatul PP.

Mariano Rajoy, care poate miza pe 123 de deputați din 350 după alegerile legislative de la 20 decembrie, speră în mod clar să convingă Partidul socialist (PSOE), ieșit al doilea la alegeri cu 90 de locuri, să revină asupra opoziției sale și să-i permită să guverneze.

Premierul la final de mandat a declarat de altfel că contează pe un larg sprijin parlamentar. ”Suntem pe cale să adunăm peste 200 de voturi”, a spus Rajoy.

PSOE a reafirmat însă imediat că s-ar opune ca Rajoy sau Partidul popular să se mențină la putere. ”Vom vota împotriva lui Rajoy și a PP pentru că ei reprezintă imobilismul”, a declarat presei numărul doi din partid, Cesar Luena.

Liderul guvernului la final de mandat nu a propus un program care să poată convinge eventuali parteneri.

PSOE vrea să încerce să formeze un guvern de stânga cu 69 de deputați ai partidului anti-austeritate Podemos, dar acesta îi respinge până acum avansurile, comentează AFP.

Podemos, ca și PSOE, a anunțat că ar vota împotriva învestiturii lui Rajoy. Numai liberalii de la Ciudadanos, care dețin 40 de locuri, s-au declarat gata să se abțină de la vot pentru a-l lăsa pe Rajoy să guverneze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.