Deputatul PNL Mircea Roşca, vizat de DNA

Preşedintele PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca, a fost citat să se prezinte, marţi, la DNA Ploieşti.

Împreună cu liderul PNL Azuga, acesta este suspectat că ar fi luat mită de la un om de afaceri căruia autorităţile locale i-au vândut un teren din Azuga.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti fac cercetări într-un dosar în care apar numele preşedintelui PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca, şi cel al preşedintelui filialei locale Azuga a PNL, Gabriel Popescu, ancheta vizând vânzarea către un om de afaceri a unui teren din intravilanul staţiunii Azuga, care aparţinea domeniului public.

În acest dosar, deputatul Mircea Roşca, care este suspectat că ar fi luat mită de la omul de afaceri, a fost citat să se prezinte, marţi, la sediul DNA Ploieşti, pentru audieri, în timp ce Gabriel Popescu a fost audiat deja în acest dosar, scrie sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.