Directorul general al RATB, demis

Directorul general al RATB, Vincențiu Antonescu, a fost demis miercuri, a declarat pentru Agerpres viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea.

Atribuțiile sale au fost preluate temporar de unul dintre membrii consiliului de administrație al regiei, Radu Orzață, fost consilier general din partea PP-DD, scrie sursa citată.

Potrivit viceprimarului, un concurs pentru ocuparea funcției de director general al RATB va fi organizat anul acesta.

„Vincențiu Antonescu a fost demis în ședința consiliului de administrație. Este decizia consiliului de administrație al regiei, el numește, el revocă. Membrii consiliului de administrație au făcut o evaluare per ansamblu a activității. În opinia lor s-a constatat că managementul este deficitar și în mod special pe relația cu ANAF. Condițiile pe care candidații (la această funcție — n.r.) vor trebui să le îndeplinească vor fi stabilite de consiliul de administrație al RATB sau dacă aceștia consideră în colaborare cu un expert sau o societate de profil de resurse umane”, a precizat Cornel Pieptea.

El a menționat că este în desfășurare o procedură de selecție a membrilor consiliului de administrație al RATB.

Viceprimarul Capitalei crede că decizia de demitere a directorului general al RATB va fi benefică pentru regie.

„Regia trebuie reașezată pe centre de costuri și profit, astfel încât să fie evidențiate clar locurile unde se consumă mai mult decât ar trebui, iar acolo unde se aduc venituri să se poată stabili politici de creștere a acestor venituri. Poate că și experiența de consilier deși pe o perioadă scurtă a lui Orzață va fi benefică pentru regie, astfel încât să se asigure o conlucrare mai bună și implicit creșterea calității serviciului public”, a spus Cornel Pieptea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.