Dodon, lângă un drapel „profanat”

Președintele moldovean Igor Dodon, aflat într-o vizită în Iran, a apărut, în cadrul unei întrevederi oficiale, lângă un drapel al Republicii Moldova pe care acvila a fost reprezentată fără a purta o cruce în ciocul său, relatează site-ul Deschide.md.
Dodon a fost invitat la Teheran în calitate de președinte al federației de șah a Republicii Moldova și a participat la deschiderea campionatului mondial de șah pentru femei.

La această deschidere a fost adus un drapel al Republicii Moldova în care acvila este reprezentată fără cruce. Cel mai probabil, drapelul a fost adus de către organizatori. Acest fapt însă nu l-a oprit pe președinte, persoana care este obligată prin lege să protejeze simbolurile de stat, să posteze imagini cu acel drapel pe pagina sa de Facebook, notează site-ul.

Nu este prima dată când președintele statului manifestă o atitudine cel puțin neglijentă față de simbolurile statului. În ianuarie acesta s-a scăldat în copcă iar apoi a pozat într-un halat pe care era imprimată stema Republicii Moldova, în condițiile în care această stemă este protejată de stat, iar legea prevede expres cazurile când stema poate fi imprimată pe o haină.

Potrivit legii Stema de Stat a Republicii Moldova constă din desenul stilizat al unui vultur (sau al unei acvile) purtând o cruce în ciocul său și strângând în ghearele fiecăruia din picioarelor sale, reprezentate ca niște mâini, un sceptru de aur și o ramură verde de măslin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.