Explozie puternică într-o garsonieră

O explozie urmată de un incendiu s-a produs duminică dimineață într-o garsonieră din Brașov. În urma deflagrației un bărbat de 67 de ani și-a pierdut viața.

„Explozia s-a produs într-o garsonieră de la etajul doi al unui bloc cu patru etaje din cartierul Tractorul. În garsonieră se afla o singură persoană, un bărbat în vârstă de 67 de ani, care a decedat. În timpul declanșării exploziei s-a produs și un incendiu, care a fost stins cu ajutorul a două echipaje cu autospeciale cu apă și spumă. S-a mai intervenit cu un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD. Alte locuințe din blocul de garsoniere nu au fost afectate”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Potrivit purtătorului de cuvânt, tot duminică dimineață, a avut loc un incendiu la anexa unei gospodării de pe strada Brazilor, din cartierul brașovean Noua, în urma căruia un bărbat de 58 de ani a decedat.

În ambele situații s-au format comisii care cercetează cauza producerii acestor incidente.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.