Iohannis: Legile justiției trebuie renegociate

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Tallinn, că prevederile legilor justiției trebuie discutate din nou cu reprezentanții sistemului judiciar, după ce CSM a dat un aviz negativ, Iohannis adăugând că reforma sistemului judiciar nu se poate face împotriva acestuia, transmite MEDIAFAX

”Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit inițiatorilor”, a spus președintele Klaus Iohannis referindu-se la avizul negativ pe care Consiliul Superior al Magistraturii l-a dat proiectelor de lege care vizează justiția. Iohannis a pledat pentru o nouă negociere a prevederilor textelor de lege între Ministerul Justiției și corpul magistraților. ”Trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat (…) Este nevoie de o nouă negociere a conținutului cu sistemul de justiție”, a mai spus Iohannis.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi seara, după ce CSM a dat aviz negativ proiectului de legi ale justiției, că votul Consiliului a fost previzibil, iar acesta „exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au”.

Klaus Iohannis a declarat că a primit la Tallinn o serie de opinii privind îngrijorări în legătură cu anumite evoluții care ar putea contraveni ideii statului de drept, transmite AGERPRES.

Șeful statului a participat, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European pe teme digitale, care are loc la Tallinn, în Estonia, iar joi seara a fost prezent la cina informală oferită șefilor de delegații de Juri Ratas, prim-ministrul Republicii Estonia, și de Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Deși reforma din justiție din unele țări europene n-a fost un subiect în discuția formală, președintele a arătat că a primit aceste îngrijorări în mod informal. „Știți cum se desfășoară astfel de întâlniri: ajungem pe rând și stăm o oră în hol la discuții. Și atunci, sigur, suntem toți politicieni și lideri, președinți sau prim-miniștri. Și când te întâlnești cu cineva: ‘Bună ziua, cum e la tine?’. Și se face un schimb de experiență. Și, da, lumea a menționat îngrijorări în legătură cu anumite evoluții care poate ar contraveni ideii de stat de drept”, a declarat președintele Iohannis.

Potrivit acestuia, există un interes crescut față de România. „În esență, trebuie să spun că mă bucură acest lucru. Dacă îi preocupă România și românii e un lucru bun pentru noi, măcar așa am un feed-back că se știe ceva despre noi. (…) Poate să aibă numai efecte benefice, pentru că orice cunoaștere mai profundă a realităților românești până la urmă sper eu să ducă la înlăturarea unor temeri nefondate. De exemplu — întreaga tematică Schengen se bazează pe niște temeri care, până la urmă, pot fi ușor demontate dacă cunoști situația din România. Avem niște granițe extrem de sigure, mult mai sigure decât majoritatea țărilor europene și aceste lucruri e bine să se cunoască. (…) Discut de fiecare dată cu cei care sunt un pic mai reticenți și ei îmi expun viziunile lor, eu le expun viziunea mea. Ușor-ușor sper să găsim o cale de rezolvare”, a arătat șeful statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.