Muzeul Țăranului Român împlinește 25 de ani de la reînființare

Muzeul Țăranului Român (MȚR) împlinește, joi, 25 de ani de la reînființare.

Potrivit instituţiei, în această zi aniversară, între orele 10,00 și 18,00, intrarea este liberă. În zilele de 5, 6 și 7 februarie, publicul beneficiază de ghidaje gratuite la orele 11,00 și 15,00. Muzeul se va sărbători pe tot parcursul anului cu expoziții, concerte, târguri cu meșteri și ateliere de creativitate pentru copii.

În 1990, ministrul Culturii Andrei Pleșu l-a numit la conducerea Muzeului de la Șosea pe pictorul Horia Bernea, cel care timp de 10 ani, împreună cu echipa sa, va reașeza colecția înstrăinată în anii comunismului și va face „să renască un muzeu centenar”, potrivit Irinei Nicolau, se arată în comunicat.

Muzeul Țăranului Român este singurul din țară care deține Premiul EMYA pentru muzeul european al anului, distincţie primită în anul 1996.

„Prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi, dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea ‘produselor țăranului român’, prin activitățile sale cu copiii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme, colocvii și seri culturale etc.), Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate”, se arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.