Donald Trump ar trebui să fie candidat pentru prezidențialele din noiembrie, iar Bernie Sanders nu ar trebui sa fie. Nu este o judecată făcută pe baza meritelor vreunuia dintre candidați, pe baza filozofiei politice sau a poziției politice. Este vorba în schimb despre un principiu despre care se presupune că stă la baza mândriei americanilor, însă pe care mulți îl ignoră – democrația, scrie Kurt Einchenwald într-un articol publicat de Newsweek.
În ultimele decenii, democrația a fost privită ca un impediment de către cei aflați la putere, care consideră că alegătorii stau în calea rezultatelor ”corecte”. Voința electoratului este tratată cu dispreț, e privită ca ceva de dat la o parte din fața marelui obiectiv de a veni la putere. Suprimarea alegătorilor, manipularea regulilor de vot și trucurile mizerabile pentru manipularea alegatorilor au devenit realitatea de zi cu zi în sistemul electoral american. SUA se află acum pe locul 20 în topul calității democrației, spune Economist Intelligence Unit, după Uruguay. În 2007 SUA erau pe locul 17. Politicienii și liderii partidelor par să gândească precum personajul lui Juan Peron din filmul muzical ”Evita”: ”E supărător că trebuie să facem alegeri pentru cauza noastră, că trebuie să obținem majoritatea”.
În cursa prezidențiala din 2016, dispețul de sorginte peronistă față de electorat se manifestă plenar prin încercările republicanilor de a-și opri propriul candidat, Trump, și prin încercările unor democrați de a-l încorona pe Sanders drept câștigător.
Trump câștigă milioane de voturi, iar liderii Partidului Republican încearcă să ignore aceste voturi. La începutul cursei electorale aproape că nu conta pentru liderii republicani cine va fi câștigătorul (Bush, Rubio sau Romney). Însă acum că Trump a scăpat în câștigător, aceiași lideri încearcă să pună la cale mașinațiuni pentru a-l opri.
Pe de altă parte, avem susținători și strategi de campanie ai democratului Sanders care discută în mod public despre modul în care pot bloca candidatura lui Hillary Clinton, chiar dacă ea va câștiga cele mai multe voturi la alegerile primare. Au șanse mici de succes. Însă ideea este că, indiferent de cât de multe voturi va primi Clinton, Sanders se poate folosi de regulile nominalizării pentru a disprețui aceste voturi. Este vorba aici despre superdelegații care nu sunt obligați să respecte votul alegătorilor. La democrați sunt 712 superdelegați care nu sunt obligați să voteze așa cum au afirmat public că vor vota (519 au afirmat că vor vota pentru Clinton și 39 pentru Sanders până în acest moment). Până de curând, Sanders și ai săi au susținut că acest sistem al superdelegaților este nedemocratic, însă cum susțin că vor încerca sa îi convingă să treacă de partea senatorului din Vermont, chiar dacă el va pierde votul popular…
Sfatul pentru ambele tabere? Lăsați-o baltă! Da, este dezamăgitor să descoperi că electoratul nu îți împărtășește opiniile. Da, este mereu posibil să manipulezi și să forțezi regulile și să le manipulezi plecând de la ideea că știi mai bine decât alegătorii ce este bine pentru ei. Și da, poate că alt candidat ar fi mai puternic la alegerile generale decât cel pe care alegătorii îl selectează acum.
Cui îi pasă? Nimic nu poate fi mai distructiv pentru ambele partide decat nesocotirea voinței electoratului. Americanii trebuie să înceapă să creadă în democrație. Dacă majoritatea americanilor care votează decid că vor să fie conduși de Trump, sau Cruz, sau Clinton, sau Sanders, atunci așa să fie. Dacă o parte a electoratului nu votează în această toamnă pentru că candidatul preferat nu a câștigat voturile necesare la alegerile primare, atunci e păcat – înseamnă că aleg să-i lase pe alții să decidă viitorul țării. Democrația nu e complicată: cine ia mai multe voturi câștigă. Asta e.
Primul pas: cei care nu sunt de acord cu tine sunt proști, iraționali sau corupți
Din păcate, conservatorii au o lungă istorie a încercărilor de a trece peste votul electoratului și de a se asigura că doar alegătorii ”potriviți” au acces mai ușor la urne. În timpul unui discurs din 1980, Paul Weyrich, fondatorul curentului conservator modern, a spus-o limpede: ”Nu vreau să voteze toată lumea. Ascendentul nostru la urne crește pe măsură ce numărul alegătorilor se reduce”.
Din când în când, politicienii recunosc că mașinațiunile lor legate de regulile de vot au urmărit să împiedice prezența la urne au unui anumit tip de oameni. În 2013, procurorul general din Texas și actualul guvernator, Greg Abbott, a spus clar că planurile sale de reconfigurare a circumscripțiilor erau concepute ”pentru a spori șansele electorale ale Partidului Republican, în defavoarea democraților” și nu pentru a limita accesul la urne pentru minorități. Impactul asupra minorităților a fost doar accidental, spunea el, nu pentru că erau minorități, ci pentru că minoritățile îi susțin pe democrați…
Alți oficiali au mers și mai departe, spunând că oamenii care nu plătesc taxe nu ar trebui lăsați să voteze și studenții nu ar trebui să aibă drept de vot. Un editorialist conservator scria atunci că a da drept de vot săracilor este ca și cum ”ai da chei potrivite unor hoți”. În 2010, fondatorul grupării conservatoare Tea Party, Judson Phillips, a susținut ideea că numai proprietarii de bunuri imobile să poată vota. Alții au susținut atunci că votul este viciat de faptul că au acest drept mulți oameni neinformați.
Acest mod de a gândi – cei care nu sunt de acord cu tine sunt proști, iraționali sau corupți – este primul pas pe care care conduce democrația pieire. De exemplu, unii liberali susțin că cei din categoriile inferioare ale societății votează împotriva intereselor lor economice aliindu-se cu republicanii, fără să se gândească la posibilitatea că interzicerea avorturilor este o problemă mai mare pentru ei decât bunăstarea materială. La fel, unii conservatori susțin că oamenii ce îi votează pe democrați o fac pentru că vor bani de la guvern, nu susținerea drepturilor minorităților sau pentru extinderea asigurărilor de sanatate. La fel, se crede studenții nu știu să voteze suficient de inteligent și că cei în vârstă votează pentru conservatori doar pentru ca sunt rasiști.
Pasul doi: favoritul tău va câștiga, în ciuda evidențelor
Următorul pas: să susții că favoritul tău va câștiga, în ciuda evidențelor. La ultimele alegeri, conservatorii au contorsionat sondajele în așa fel încât să extraga de acolo indicii imaginare ca favoritul lor va câștiga. Era vorba despre Mitt Romney. Acum, susținătorii democratului Sanders îi critică pe cei care spun că este matematic imposibil ca acesta să obțină nominalizarea, venind cu scenarii suprarealiste.
Pasul trei: strigă tare ”Fraudă!”
Ultimul și cel mai grav pas: să țipi că s-a fraudat și s-a manipulat. Este pasul ce decurge logic din cei precedenți. Dacă potrivit discursului tău orice om rațional este de acord că candidatul tău va câștiga (în sondajele tale), atunci eventuala lui înfrângere nu poate fi decât rezultatul unei fraude. De exemplu, când Sanders a câștigat câteva state la rând, susținătorii lui Clinton s-au plâns că procesul electoral din acele state este nedemocratic. Când Clinton a câștigat alegeri în care au putut vota doar democrații, atunci susținătorii lui Sanders s-au plâns că sistemul a blocat votul independenților sau, mai rău, că s-a ”umblat” la votul electronic. Așa a fost și înainte: când Obama a câștigat alegerile din 2008, 52% dintre republicani au considerat că e vorba de o conspirație a unei asociații care a înregistrat pentru vot oameni cu venituri foarte mici. În 2012, 49% dintre republicani au acuzat același lucru, deși asociația cu pricina dispăruse în 2010.
În 2004, liberalii au spus că George W. Bush a câștigat prin frauda în Ohio. În 2012, conservatorii au spus că Obama a câștigat în același stat tot prin fraudă. În 2004, republicanii au strigat ”Fraudă!” la alegerea unei senatoare democrate și i-au cerut procurorului general al SUA să formuleze acuzații. Acesta a venit și a spus că nu are de gând să aducă oameni nevinovați la tribunal. La scurt timp a fost demis.
De fapt despre ce este vorba? Într-o lucrare din 2010 a cercetătoarei Lorraine Minnite bazată pe date din decenii de alegeri se arată că au fost condamnați mai mulți americani pentru încălcarea legilor pentru protecția păsărilor decat pentru fraudă electorală. ”Frauda în sine este un eveniment relativ rar”, scrie ea. ”Problema este mai degrabă mitul fraudei, care poate influența numărătoarea voturilor și, mai important, poate modifica regulile, erodând dreptul fundamental la vot”.
Hoțul strigă hoții
Logica ”hoțul strigă hoții” functioneaza astfel. Republicanii au sustinut mult timp ca la vot au fost înscriși milioane de oameni fără documente care să voteze în locul altora. Este o logică slabă, pentru că oare cât de mulți pot fi cei intrați ilegal în SUA care să riște în felul acesta să fie descoperiți și deportați? Scriptele arată că potențialele fraude pleacă de la transcrierea greșită a numelui unei persoane sau de la decesul unui individ în aceeași zi în care a votat. Tot scriptele arată că la fiecare ciclu electoral nu se înregistrează decât insignifiant de puține asemenea probleme. Iar a spune că frauda uriașă nu este descoperita pentru că artizanii sunt extrem de inteligenți este ca și cum ai spune că în Statuia Libertății trăiesc maimuțe roz, însă acest lucru nu poate fi dovedit pentru că ele se ascund foarte bine.
Însă mitul persistă și este folosit în continuare. Servindu-se de fraudele imaginare, republicanii au impus reguli pentru cărți speciale de alegător. În Texas s-au înăsprit regulile pentru obținerea cărții de alegător, deși după exprimarea a 39 de milioane de voturi, frauda legată de cartea de alegător au fost de 0,0000005%. În ultimii zece ani, numărul celor care au comis asemenea fraude în Texas este mai mic decât al celor atacați de rechini în ultimele nouă luni într-un stat fără ieșire la ocean – Nevada.
În 2002, președintele Bush a dorit și el să rezolve această problemă imaginară prin modificarea regulilor de vot. Pentru înregistrare erau valabile până atunci documente de identitate cu fotografie (permis de conducere, pașaport, legitimație de student), dar și facturi pentru utilități, documente bancare, documente emise de autorități în care să apară adresa alegătorului. Toate acestea au fost eliminate. Au ramas valabile doar documentele cu fotografie, iar unele state au acceptat doar documente care oferă dovada cetățeniei americane (pașaport, certificat de naștere, documente de naturalizare). Aici intervine o realitate americană despre care rareori se vorbește – 7% din electoratul total și 12% dintre americanii săraci nu au asemenea documente, iar una din trei femei nu poate dovedi cu acte că este cetățean american după ce și-a schimbat numele prin căsătorie. 11% din electorat nu are permise de conducere sau documente cu fotografie. În rândul celor de culoare, probabilitatea aceasta este cu 33% mai mare decât în cazul albilor. În Texas, spre exemplu, nu au mai fost acceptate pentru votare legitimațiile de student, în schimb sunt considerate în regulă permisele de port armă. Cu cine voteaza studenții, afro-americanii și cei săraci? Dar deținătorii de arme?
Experții au criticat dur aceste fenomene din democrația americană. ”Într-o democrație, restrângerea dreptului de vot este greu de justificat. Motivațiile politice pentru restrângerea dreptului pentru anumite grupuri, precum minorități rasiale, nu pot fi exprimate public… În schimb sunt folosite amenințări mitice”.
Una dintre aceste amenințări este… comunismul. Când o ligă a femeilor care votează a atacat în justiție (și a câștigat) o lege ce restrângea dreptul de vot, inițiatorul legii, Kris Kobach, din Kansas, a spus sec că sunt o adunătură de comuniste.
Desconsiderarea electoratului s-a înrădăcinat în sistemul politic american și, atât timp cât o tabără sau alta găsește o ocazie pentru a-și promova viziunea sau cruciada proprie în loc să lupte pentru ca toată lumea sa voteze, calitatea democrației americane va continua să scadă.
Desigur, este greu să-ți convingi susținătorii că viziunea lor politica nu poate fi înfrântă la alegeri decât prin fraudă. Într-o perioadă în care toate site-utile și toate cărțile cântă mereu refrenul ”tu ai dreptate, iar cei care ți se opun sunt răul” e greu pentru cineva să creadă că atunci când cei ”răi” câștigă asta se poate întâmpla fără fraudă. Foarte puțini republicani și democrati vor accepta ca majoritatea electoratului pur și simplu nu e de acord cu ei.
Adevărul este că fiecare tabără pierde din când în când. Este natura democrației. Iar pentru cei ce nu pot accepta asta, care vor să manipuleze regulile, sau să facă votul la fel de dificil precum cumpărarea de droguri ilegale, sau, metaforic, să stea cu bâta în ușa secției de vot, e bine să nu-i mai citeze pe James Madison, Susan B. Anthony și Martin Luther King și să spună ca sunt personificarea măreției Americii. În schimb, ar trebui să accepte că eroul lor este Kim Jong-un, liderul suprem din Coreea de Nord, ale cărui obiective politice nu sunt niciodată respinse de un electorat cicălitor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.