O ţară paralizată pentru spectacolul destituirii unui preşedinte

De luni de zile Brazilia este aproape scoasă din funcţiune de scandalurile politice şi de corupţie în care este implicat Partidul Muncitorilor şi presedinta Dilma Rousseff. Duminică, ţara va fi însă total paralizată: în faţa Clădirii Congresului au fost deja ridicate baricade, un meci de fotbal a fost reprogramat, iar marile magazine ar putea fi închise. Pe străzi au fost montate ecrane uriaşe pe care se putea urmări votul din Camera Deputaţilor pentru destituirea preşedintei Rousseff.

Opoziţia are nevoie de două treimi din voturile din Cameră pentru ca destituirea preşedintei să fie supusă la vot şi în Senat. În caz contar, procedura va fi îngropată. În cazul unui vot pentru destituire, situaţia va deveni critică pentru Rousseff. Analiştii politici estimează ca sunt 60-70% şanse ca votul să fie împotriva lui Rousseff şi 75% şanse ca aceasta să nu-şi încheie mandatul constituţional. Dacă şi Senatul va vota în mai (cu o majoritate simplă) pentru destituire, şefia guvernului îi va reveni vicepreşedintelui Michel Temer. Multe sunt vocile care susţin că Rousseff nu va prinde Olimpiada de la Rio de Janeiro la Palacio da Alvorada.

Înainte de votul din camera Deputaţilor sunt programate manifestaţii în mai toate marile oraşe ale Braziliei, unde susţinătorii preşedintei vor fi îmbrăcaţi în culoarea roşie a Partidului Muncitorii, în timp ce opozantii vor purta haine în culorile naţionale ale Braziliei.

Preşedintele Camerei, Eduardo Cunha, din Partidul Mişcarea Democratică, este chiar cel care a iniţiat procedura de impeachment. El încearcă să obţină maximum la capitolul imagine duminică, atunci când în mod tradiţional familiile din Brazilia se adună pentru a petrece şi a se uita la televizor. Numai c comisia de etică a Camerei are dovezi că Cunha a avut conturi offshore pe care nu le-a declarat, iar de aici i se poate trage demiterea din fruntea Camerei Deputaţilor.

Pe lânga aceasta, peste jumătate dintre membrii comisiei din Camera Deputatilor care au votat pentru organizarea votului de destituire a preşedintei sunt investigaţi pentru finanţare ilegală a campaniei electorale, pentru evaziune sau pentru încălcarea legislaţiei de mediu.

Pe acest fond, un brazilian intervievat de Bloomberg spune: “Ca cetăţean mă simt ca un clovn, parte la acest teatru politic. Pentru ca acest vot să aibă legitimitate el trebuie să aibă loc în aşa fel încât oamenii să-l poată vedea”. De aceea brazilienii se bucură că votul va avea loc duminică, pentru ca spectacolul să poata fi urmărit de întreaga suflare, mai ceva ca un meci de fotbal.

Spectacolul politic este plin de culoare în Brazilia. Fostul presedinte Lula da Silva, împotriva căruia a început urmărirea penală, a sosit în capitală penteru a o susţine pe Rousseff. În faţa hotelului său stau oameni deghizaţi in Pixuleco – o caricatură a lui Lula, mai nou îmbrăcat în zeghe. Brazilienii l-au lucrat pe Lula-Pixuleco în Photoshop şi îl prezintă acum fie pe Luna cu steagul Statelor Unite, fie alături de Forest Gump, fie pe coperţile albumelor Beatles. În plus, internetul este plin de parodii după discursurile actualei preşedinte Rousseff, de politicieni de la guvernare care dansează în videoclipul Thriller, etc.

Cum a ajuns Brazilia în această situaţie? Preşedinta Dilma Rousseff este acuzată că s-a folosit de o serie de tertipuri pentru a ascunde deficitul bugetar, pentru a fi realeasă în 2014 – o stratagemă la care a recurs şi fostul premier ungar Frenc Gyurcsany, înainte de criza financiară. Acest lucru a fost suficient pentru a declanşa procedura de impeachment. Rousseff spune însă că nu a comis vreo infracţiune. Însă brazilienii consideră că este vinovată de mult mai mult – aruncarea economiei în cea mai gravă recesiune.

Ultima criza a început în momentul în care poliţiştii l-au ridicat de la domiciliu pe fostul preşedinte Ignacio Lula da Silva, mentorul actualei preşedinte. Câteva zile mai târziu, Rousseff recurge la o mişcare periculoasă pentru ea: îl numeşte pe Lula da Silva şef de cabinet şi astfel îi asigură imunitatea. Protestele au izbucnit imediat în întreaga ţară, iar Curtea Supremă Federală a anulat decretul preşedintei Rousseff câteva zile mai târziu. Lula da Silva este acuzat de deturnare de fonduri şi evaziune într-un dosar uriaş de corupţie implicând gigantul brazilian Petrobras.

Totul se întâmplă însă pe fondul celei mai lungi perioade de contracţie economică începând din anii 1930. Şi mai grav este că această prăbuşire vine dupa o perioadă în care brazilienii au reuşit să se bucure de o relativă prosperitate. Si pentru ca situaţia la momentul votului pentru destituirea lui Rousseff să fie şi mai fierbinte, Brazilia este considerată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept cel mai mare focar pentru virusul Zika, care a făcut în această ţară circa o mie de victime.

La o primă vedere, destituirea preşedintei Braziliei pare să fie mai degrabă un spectacol de culoare,cu mişcări foarte previzibile – începând din 2014 fiecare oraş mare şi-a creat propriul program al protestelor (dimineaţa în Brasilia, după-amiază în Rio de Janeiro, Sao Paulo). Însă protestele pot degenera, cu consecinţe grave pentru America Latină. Brazilia este a noua putere economică a lumii şi are o populaţie de 200 de milioane de suflete. Partidul Muncitorilor are de partea sa mari sindicate, iar de cealaltă parte se află populaţia nemulţumită din zonele urbane. Rousseff a inflamat mult spiritele în momentul în care a vorbit despre o “lovitură de stat” instituţională, pentru care complotează opoziţia conservatoare care nu a acceptat înfrângerea electorală din 2014. A fost pusă la îndoială de catre echipa lui Rousseff şi imparţialitatea Curţii Supreme Federale, care a admis recomandarea comisiei din Camera Deputaţilor pentru ca votul de destituire să aibă loc.

“Când ai mari mulţimi care traiesc momentul la maximă intensitate este greu de prevăzut ce se poate întâmpla”, spune Paulo Calmon, profesor de ştiinţe politice în Brasilia. Cât despre taberele din Camera, Calmon spune că “niciuna nu este sigură că deţine suficiente voturi”. Duminică, poliţia braziliană are misiunea de a ţine departe protestatarii pro şi contra preşedintei. Unii cetăţeni sunt nemulţumiţi că poliţia a ridicat în acest scop baricade, alţii se tem însă că acestea nu sunt suficient de rezistente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.