Planorul dispărut joi, de negăsit

Planorul care a decolat joi la prânz de pe Aerodromul Ghimbav din judeţul Braşov şi nu a revenit la bază este de negăsit de aproape două zile. Autorităţile încă nu ştiu cum să dea de urma pilotului planorului dispărut. Pe parcursul căutărilor, salvamontiştii au fost anunţaţi că atât pilotul, cât şi epava planorului au fost găsite în judeţul Braşov, iar bărbatul nu mai este în viaţă, lucru care s-a dovedit a fi fals.

Informaţia privind moartea pilotului a venit în urma unui apel la 112 şi a fost confirmată inclusiv de oficiali. Aproape două ore mai târziu însă, surpriză. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat în direct la Digi24 că informaţia este falsă.

„Una din informaţii e că a fost găsit acest corp neînsufleţit, de către o femeie. Acolo s-au deplasat de la Poliţie, de la serviciile de intervenţie, dar nu se adevereşte”, a precizat Raed Arafat.

Aparatul a fost căutat, vineri, de autorităţi, într-o zonă montană, după ce semnalul telefonului mobil al pilotului a fost detectat ultima dată în această zonă.

Operaţiunile de căutare au fost sistate pe timpul nopţii de vineri, fiind reluate sâmbătă dimineaţă. Ministerul de Interne a suplimentat sâmbătă dimineață forțele care participă la misiunea de căutare a pilotului planorului, numărul acestora ajungând la peste 850 de pompieri, jandarmi, polițiști, militari, salvamontiști, pădurari și voluntari. La opearțiuni participă și mai multe elicoptere.

Căutările se desfășoară în județele Brașov, Prahova, Argeș și Dâmbovița.

Raed Arafat a declarat vineri seară că șansele de supraviețuire sunt tot mai mici, cu cât se prelungește durata de căutare.

”Căutările au continuat, concentrate în zona Brașovului, dar și în zona Dâmbovița, Argeș și Prahova. De acum vor fi sistate până mâine dimineață (sâmbătă dimineață – nr.) când vor începe la prima oră și vor și suplimentate. Astăzi au participat peste 500 de persoane. Trei misiuni de căutare continuă, se mai făcea un briefing, decolau în zonă după briefing. Acum se face un briefing final pentru ce s-a întâmplat azi și planul pentru mâine.

Astăzi au venit mai multe informații, unele neconfirmate, unele care bineînțeles necesită în totalitate să le verifici. O doamnă a anunțat că a văzut un corp neînsuflețit cu o parașută, au fost trimise echipe acolo. Nu s-a confirmat acest anunț. Operațiunile din punctul nostru de vedere au continuat până acum când s-a dat dispoziția să se întoarcă fiind noapte, în niciun moment nu s-a dat o dispoziție să se întoarcă. Există din ce știu, dar nu sunt expert în domeniu, o stație de comunicare radio. Acum dacă există alte mijloace nu știu dacă sunt obligatorii să existe. Acum la sol această stație radio nu are nicio utilitate din punctul nostru de vedere”, a declarat Red Arafat într-o intervenție telefonică la B1 TV.

”Riscul hipotermiei este mai scăzut, depinde de leziunile pe care le-a suferit, putem să găsim un corp neînsuflețit sau un rănit. Ne ajută ca riscul hipotermiei este scăzut. Cu cât se prelungește timpul, șansele scad semnificativ. Mâine (sâmbătă) suplimentăm personalul”, a mai spus acesta despre șansele de supraviețuire ale pilotului dacă s-ar afla într-o zonă împădurită.

Joi, în jurul orei 21.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat de către ROMATSA că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Conform MAI, din datele obţinute a reieşit că pilotul aparatului de zbor are 56 de ani, ”mare experienţă” şi executa un zbor privat în zona Postăvarul.

Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Braşov s-au sesizat din oficiu joi, constituind un dosar penal, cu privire la faptul că în aceeaşi zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclublului Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.