Presupusul torționar al disidentului Gheorghe Ursu, pus sub acuzare

Procurorii militari de la Parchetul General au început urmărirea penală pe numele fostului maior de securitate Marin Pîrvulescu în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu.

Parchetul General anunță marți într-un comunicat de presă că procurorii Secţiei parchetelor militare au dispus luni, în dosarul penal cunoscut drept „Cazul Ursu”, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de maiorul în rezervă Marin Pîrvulescu, fost ofiţer în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanității.

Marin Pîrvulescu a mers marţi la Parchetul General pentru a-i fi adusă la cunoştinţă calitatea de suspect în acest dosar. Procurorii anunțau încă de luni că au început urmărirea penală în acest caz pentru infracțiuni contra umanității.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 32/P/2015, prin ordonanţa din data de 15 ianuarie 2015, procurori militari ai Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. e, g şi k din Codul penal, cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist”, anunța luni Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmată, în 12 noiembrie 2014, de Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, după ce Parchetul General a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în acest caz.

Fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a intrat în în greva foamei timp de 17 zile, în octombrie şi noiembrie anul trecut, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare.

Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă.

Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.