Primele trimiteri în judecată în dosarul tragediei de la Colectiv

Procurorii i-au trimis în judecată pe George Matei și Antonina Radu, cei doi inspectori de la ISU București care ar fi verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 – primăvara anului 2015, Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.
„Concret, cei doi inculpați au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. De menționat este faptul că, deși au făcut mai multe deplasări la S.C. Colectiv Club SRL, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu”, susține DNA.
Conform procurorilor, prin aceasta s-a asigurat obținerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. București, reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcționării până la data dezastrului 30.10.2015.

În dosarul tragediei de la Colectiv mai sunt anchetați patronii clubului, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și două angajate ale primăriei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.