Principesa Margareta a României a transmis, miercuri, un mesaj Regelui Phillipe al belgienilor după atentatele de marți, în care își exprimă solidaritatea „în apărarea fermă a valorilor şi libertăţilor noastre comune”.
„Am aflat cu profundă tristeţe despre crimele comise la aeroportul şi metroul din capitala Belgiei. Întreaga Familie Regală a României se gândeşte cu compasiune şi emoţie la toţi cei ce suferă de pe urma acestor atrocităţi” precizează Principesa Margareta în mesajul trasnmis Regelui Phillipe al belgienilor.
„În aceste momente de adâncă tulburare, transmit toate gândurile şi simţămintele noastre faţă de victimele atentatelor şi familiile lor. Suntem solidari în apărarea fermă a valorilor şi libertăţilor noastre comune”, se mai precizează în mesaj.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.