Șeicii din Golf revendică și ei cerurile lumii

În urmă cu circa 15 ani, marile companii aeriene occidentale și-au împărțit cerurile lumii punând bazele a trei mari alianțe. A fost o adevărată ”Yalta a cerului”, cum o numește La Tribune. Acum întreg edificiul care oferea o zonă de confort marilor companii este la un pas să se prăbușească sub presiunea celor trei mari companii aeriene din Golf: Emirates, Qatar Airways și Etihad. Provenind din emirate cu o populație cât a Bucureștiului, ele se pregătesc să dicteze regulile de mâine în această industrie.

În urmă cu un deceniu, companiile din Golf păreau niște pitici inofensivi în comparație cu marile companii din Statele Unite și Europa, cele care dictau regulile și prețurile. Acum, ele vin puternic din urmă și se impun prin prețurile mai mici și avioanele noi de care dispun. Emirates (Dubai) a devenit cel mai mare operator de zboruri de lung curier, având 220 de asemenea avioane (de două ori mai multe decât Air France) și așteptând încă 300, deja comandate. Mai tinere, suratele Qatar Airways și Etihad (Abu Dhabi) au cel puțin o sută de avioane de lung curier fiecare și au mai comandat câte 200. Concurența din Occident a început să tremure.

Alianțele create la sfârșitul anilor 1990 au început să-și ascută armele. Star Alliance (Lufthansa, Turkish Airlines, Air China, Singapore Airlines), Sky Team (Air France-KLM, Delta Airlines, Aeroflot, China Airliunes, Tarom, Korean Air) și Oneworld (American Airlines, British Airways, Japan Airlines) au lansat la adresa celor trei companii tinere din Golf acuzații că ar fi primit subsidii din partea statului și că nu respectă astfel regulile concurenței loiale.

Deși modul în care a început bătălia dintre companiile occidentale și cele din Golf nu a fost unul tocmai fericit, argumentele vesticilor par să stea în picioare. Atacurile au fost iniţiate de directorul general al Delta Airlines. ”Este o ironie a sorţii să vezi Emiratele Arabe Unite, ţară din Peninsula Arabică, vorbind despre aceste chestiuni în timp ce industria noastră a fost lovită de terorism la 11 septembrie, atentatul fiind comis de terorişti din Penisnula Arabă”, a spus el la inceputul lui 2015. Emirates a fost acuzată ca a primit 6,8 miliarde de dolari din partea statului, Etihad 18 miliarde de dolari și Qatar Airways 17,5 miliarde. Totul în perioada 2004-2014 – cea de explozie a acestor companii.

În ultimele câteva luni conflictul s-a acutizat. Profitând de dificultățile financiare ale unor companii precum Air Berlin sau Alitalia, Etihad și-a făcut loc printre acționari și a ”pus mâna” astfel pe aeroporturi ca Milano, Berlin și Koln, pe care apoi le-au folosit ca rampe de lansare pe piața europeană. Când companiile din Golf au început să râvnească și la înmulțirea curselor de la Amsterdam, europenii au replicat. Guvernul olandez a interzis majorarea numărului de zboruri zilnice ale acestor companii și a cerut Comisiei Europene să investigheze cât se poate de serios situația subsidiilor din partea statelor respective.

Companiile din UE și SUA au dubii serioase și în privința modului în care cei din Golf se folosesc de așa-zisul al cincilea drept al aviatiei comerciale – de a efectua zboruri între orașe din afara țării de origine a companiei, zboruri care trebuie să plece sau să ajungă în această țară de origine. Se pare că tot mai multe companii nu mai respectă această din urmă prevedere. Companiile din Golf nu și-au stabilit capete de pod în SUA așa cum au făcut-o în Europa, însă operatorii americani își doresc ca europenii să fie cât mai intransigenți, pentru a nu stabili un precedent dăunător afacerilor occidentale.

Sarcina este însă foarte dificilă. Bruxellesul va avea de negociat nu doar cu două-trei emirate, ci cu o replică arabă a UE – Consiliul de Cooperare al Golfului, ce cuprinde Arabia Saudită, EAU, Qatar, Oman, Bahrain și Kuweit.

CEO-ul Qatar Airways (companie ce a intrat in 2012 în alianța Oneworld) a expus regulile jocului așa cum le înțeleg monarhiile din Golf: dacă vreți contracte cu Qatarul, dați-ne mai multe drepturi de zbor în Europa. A spus-o chiar la Amsterdam. ”Dacă nu ne lăsați să beneficiem la o scară mică venind aici cu zboruri, nu ar trebui să vă așteptați la contracte comerciale cu guvernul meu. Guvernul nu va fi bucuros … Shell este unul dintre cei mai mari investitori din țară și poate obține contracte pentru proiecte de infrastructură de 150 de miliarde de dolari în următorii ani”, a spus Akbar al-Baker.

În plus, guvernele europene și mai ales Parisul mai știu că tocmai cele trei companii din Golf sunt principalii clienți ai Airbus. Succesul lui A380 depinde Emirates și Qatar Airways. Același lucru este valabil și pentru americanii de la Boeing. Pe partea militară situatia este identică. Franța abia a încheiat un contract de 6,3 miliarde de euro cu Qatarul pentru 24 de avioane Rafale – o gura de oxigen pentru economia franceză. Germania a vândut recent arme în valoare de peste 2 miliarde de euro celor șase state. Mai mult, Arabia Saudită este unul dintre principalii clienți ai complexului militaro-industrial american.

Peste toate acestea vin negocierile în curs pentru un acord de liber schimb între UE și CCG, a căror miză este uriașă. În contextul relațiilor tensionate cu Federația Rusă, Bruxellesul mai ia în considerare și sporirea importurilor de gaze naturale lichefiate din Qatar. Astfel, miza reprezentată de transportul aerian pare să fie una secundară.

Lupta dintre șeicii din Golf și companiile aeriene occidentale nu este nici pe departe decisă, însă acestea din urmă trebuie să își regândească afacerile. Giganți recum Lufthansa sau Air France sunt prinși între companiile low-cost și cele din Golf, care le-au furat clienții de top, odată ce oferă dușuri și apartamente în avioanele lor. Cele din urmă companii au revolutionat industria pe segmentul de lung curier, așa cum au făcut cele low cost pe segmentul distanțelor medii: costuri reduse, servicii de calitate. Se adaugă poziția geografică avantajoasă a emiratelor, între Europa, India, Australia și Asia.

Până acum, doar guvernul canadian a decis să susțină companiile aeriene autohtone în fața ofensivei arabe, refuzând să ofere zboruri suplimentare în și dinspre Canada. Rezultatul – viză obligatorie pentru canadienii care merg în Emiratele Arabe Unite, refuz de survol pentru avionul premierului canadian, lobby intens și cu succes la ONU pentru ca Ottawa să nu primească un loc în Consiliul de Securitate. În actualul context, este puțin probabil că Europa își va dori o asemenea luptă diplomatica, ceea ce, până la urma, este o veste bună pentru buzunarul pasagerilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.