Ultimul Da Vinci, bijuterii extravagante şi ceasuri de colecţie în licitaţii

Un Leonardo evaluat la 100 de milioane de dolari, la Christie’s

În luna noiembrie, va fi propusă spre vânzare, la New York, ultima lucrare atribuită lui Leonardo, aflată încă în posesia unui particular. Salvator Mundi a fost achiziţionat acum 60 de ani pentru 45 de lire sterline. Astăzi ar trebui să valoreze cel puţin 75 de milioane de lire sterile (100 de milioane de dolari).

Incredibila pictură formează piesa specială a Licitaţiei de Artă Postbelică şi Contemporană, din 15 noiembrie.

Pictura, de 65,5 x 45 cm, în ulei pe lemn, era considerată pierdută. În 2011, a fost autentificată de unii dintre cei mai importanţi cercetători cu ocazia expoziţiei de la National Gallery din Londra, intitulată Leonardo da Vinci: pictor la Curtea din Milano. Ea îl prezintă pe Christos binecuvântând cu o mână şi ţinând în cealaltă un glob.

Leonardo a pictat-o cel mai probabil la Milano, cu puţin înainte de a părăsi acest oraş, în 1499, lăsând şi câteva studii pentru ea, dintre care, cele mai cunoscute se află la Windsor. Opera era cunoscută graţie unei inscipţii de la 1650, datorate lui Wenceslaus Hollar. În nota descoperită era estimată la 200 de milioane de dolari.

Includerea ei ca operă autentificată a lui Leonardo în expoziţia de la National Gallery a venit după mulţi ani de cercetări şi de minuţioase documentări. Acest proces a început imediat după descoperirea picturii, care înainte de restaurare era acoperită de o pictură veche, într-o mică licitaţie regională din Statele Unite.

În catalogul expoziţiei englezeşti, curatorul acesteia, Luca Syson presupunea că Leonardo ar fi pictat acest tablou pentru familia regală franceză şi că apoi, opera a fost dusă în Anglia în 1625 de regina Enrichetta Maria di Borbone, soţia Regelui Carol I. Cert este că a fost inventariată în colecţia regală. S-a pierdut urma ei din 1763 până în 1900, când a fost achiziţionată de Sir Charles Robinson ca lucrare a lui Leonardo Bernardino Luini, pentru colecţia Cook, Doughty House, Richmond.

Lucrarea a fost vândută în 1958 pentru 45 de lire sterline. Ulterior, a fost pierdută din nou timp de aproape 50 de ani, până în 2005 când a reapărut pe piaţă. În 2007, Dr. Dianne Dwyer Modestini (Senior Research Fellow and Conservator of the Kress Program in Paintings Conservation at the Conservation Center of the Institute of Fine Arts, New York University) a început procesul de restaurare şi a ajuns la concluzia că este vorba chiar despre o operă de Leonardo da Vinci. Confirmări ulterioare au venit la puţin timp după aceea de la expertul Mina Gregori (Universitatea din Florenţa) şi de la Sir Nicholas Penny, care lucra atunci la National Gallery of Art, din Washington, după care a devenit director al National Gallery din Londra. În anul următor, a fost analizată şi studiată de experţii de la Metropolitan Museum of Art, Carmen Bambach, Andrea Bayer, Keith Christiansen, Everett Fahy şi Michael Gallagher.

Cei mai mulţi experţi au datat tabloul în ultima parte a anilor 1490, la sfârşitul perioadei milaneze a lui Leonardo. Alţii cred că a fost realizat ceva mai târziu, la Florenţa, unde artistul s-a mutat în 1500.

Înainte licitaţiei de la New York, opera lui Leonardo face un turneu mondial. Ea poate fi admirată la Hong Kong, între 13 şi 16 octombrie, la San Francisco din 17 până în 21 octombrie şi la Londra (24-26 octombrie).

Arta bijuteriei. Primele opere ale lui Buccellati în licitaţie la Dorotheum din Viena

Buccellati, Cercei cu briliante şi smaralde

Arta bijuteriei lui Buccellati s-a născut aproape cu un secol în urmă. În 1919, Mario Buccellati şi-a deschis primul magazin la Milano, în Largo Santa Margherita. Unul dintre importanţii lui prieteni şi clienţi era Gabriele d’Annunzio. În 1951, şi-a deschis primul magazin la New York, ajutat de fiul său, Luca, iar după câţiva ani, în 1954, a inaugurat un al doilea magazin la New York, pe Fifth Avenue.

Un adevărat model de talent şi execuţie de calitate, Gianmaria Buccellati a înfiinţat primul său magazin de marcă la Paris, în Place Vendôme, confirmându-şi poziţia printre cei mai prestigioşi bijutieri din lume.

Buccellati, Broşă cu diamant Fancy Yellow

În 19 octombrie, numeroase piese cu multe carate ale acestei case istorice, multe dintre ele provenind de la familii aristocratice, vor fi propuse într-o licitaţie de Dorotheum din Viena.

Diamante şi pietre preţioase care amintesc tulul sau rafinatele damascuri sunt mărci ale marii arte a bijuteriei italiene. De exemplu, o pereche de Cercei pandantiv cu diamante de c. 6 carate şi smaralde (c. 3.30 carate) este evalată între 16.000 şi 20.000 de euro, în timp ce un rafinat Inel este evaluat la 7.000-10.000 de euro.

Buccellati, Inel cu briliante

Va fi propusă şi o Parură din anii 20-30, formată din cercei şi inel cu diamante de 14,70 carate, estimată la 90.000-150.000 de euro. Interesantă este şi o brăţară din aceeaşi perioadă, cu diamante de 17 carate (14.000 – 20.000 de euro), provenind de la o familie aristocratică europeană.

Buccellati, Cercei pandantiv cu diamante

Un alt punct de interes îl constituie diamantele cu multe carate şi de mare calitate, cum ar fi un Inel cu diamant cu tăietură smarald de 6,21 de carate, evaluat la 130.000-190.000 de euro, un Diamant Fancy Intense Yellow de 4,66 de carate, montat cu diferite diamante de c. 4 carate pe un clip şi evaluat de experţii de la Dorotheum la 50.000-80.000 de euro.

Excepţională, o pereche de Cercei totalizând 16 carate, cu diamante de mărimi diferite (130.000 – 200.000 de euro).

Bijuteriile nepoatei lui Estée Lauder în licitaţie la Sotheby’s

Colecţia Aerin Estee Lauder. Inel din aur cu cristal de rocă şi diamant

O altă licitaţie de acelaşi gen, de data aceasta la Sotheby’s oferă bijuteriile nepoatei lui Estée Lauder, Aerin Lauder Zinterhofer. Licitaţia este menită să susţină lupta împotriva cancerului de sân.

Diamantele sunt Cel mai bun Prieten al Femeilor. Cântecul rămas nemuritor al lui Marilyn Monroe din filmul Bărbaţii prefer blondele (1953) n-ar putea fi mai potrivit. Bijuteriile colecţiei personale a lui Aerin Lauder Zinterhofer vor fi într-adevăr cele mai bune prietene ale femeilor, dat fiind că suma strânsă va fi donată Fundaţiei Breast Cancer Research.

Vânzarea este programată în 17 octombrie şi propune o largă varietate de piese vintage şi contemporane, semnate de cele mai renumite firme americane: Tiffany & Co., Van Cleef & Arpels şi Cartier, importante bijuterii marcate de designul anilor 50, semnate de Trabert & Hoeffer-Mauboussin şi Marianne Ostier, şi o bogată selecţie de diamante albe, clasice şi de inele cu pietre colorate de diferite forme şi dimensiuni.

Pereche de cercei şi inel cu tanzanit şi diamante Tiffanz Colecţia Estee Lauder

În total, o ofertă de peste 300 de bijuterii, estimate de la 3.000 la 200.000 de dolari, prilejuind colecţionarilor să achiziţioneze bijuterii adaptate oricărui stil şi oricărei ocazii.

Să amintim un Inel din aur cu cristal de stâncă şi diamant, de la David Webb Centering (4.000-6.000 de dolari), un alt Inel din aur cu diamant de la Van Cleef & Arpels, de formă bombată, având în centru 3 rânduri de diamante rotunde (8.000-12.000 de dolari), o Broşă în formă de frunză semnată René Boivin, cu granate, de la 1940 (8.000-12.000 de dolari).

Piese speciale sunt un Inel cu diamant de 9,51 de carate, flancat de două baghete de asemenea din diamant, evaluat la 75.000-100.000 de dolari, un alt Inel cu diamant central de 3,71 de carate flancat de două baghete din diamant (120.000-150.000 de dolari), dar şi un Inel cu diamant de 6,24 de carate, cu tăietură de smarald, evidenţiat de diamante rotunde faţetate cu tăietură franţuzească (110.000-150.000 de dolari).

Sotheby’s scosese la licitaţie în decembrie 2012 o selecţie de bijuterii magnifice din colecţiile Estée Lauder şi Evelyn H. Lauder. Dedicată şi ea Fundaţiei Breast Cancer Research, licitaţia a culminat atunci cu vânzarea unui Inel cu diamant Fancy Intense Pink, din colecţia Evelyn H. Lauder care a atins spectaculoasa sumă de 8,6 milioane de dolari.

Pereche de inele cu diamant Colecţia Estee Lauder

Primele amintiri ale lui Aerin Lauder Zinterhofer sunt legate de bunica sa Estée, mai ales de parfumul şi bijuteriile pe care le purta. Gustul special al lui Estée în alegerea bijuteriilor şi importanţa pe care o acorda reînnoirii şi modernizării propriului look în orice moment al zilei au fost motiv de inspiraţie pentru Aerin în momentul în care şi-a lansat brandul omonim, în 2012, după două decenii în care a lucrat în diferite departamente ale Estée Lauder Inc.

În perioada de debut a noii AERIN Tuberose Collection, care include Tuberose Le Jour Parfum şi Tuberose Le Soir Parfum, Aerin Lauder a devenit partener al casei Sotheby, explorând relaţiile dintre lumea parfumeriei şi cea a giuvaergeriei, selecţionând şi comentând combinaţiile preferate pentru zi şi pentru seară.

Mărci iconice, semnate de Cartier, Tiffany, Bulgari, Buccellati, Boucheron, la “Casa Faraone”

Colier Art Deco cu diamant central Casa Faraone

În 20 noiembrie, se va desfăşura a doua licitaţie anuală a acestei Case, în care vor fi oferite bijuterii şi ceasuri din secolul XX, unele dintre ele putând fi achiziţionate cu un preţ corespunzător celui al cadourilor de Crăciun.

Mărci emblematice, cum ar fi şi, evident, Faraone, dar şi capodopere anonime ca un Colier stil Art Deco din platină, cu diamante cu tăietură brilliant, totalizând 25 de carate, cu un diamant central pandantiv, transformabil într-o perlă, în două versiuni, cu sau fără pandantiv.

Colier Chopard cu diamante Casa Faraone

Un Colier Chopard cu un diamant de 22 de carate, care poate fi scos, şi diamante-briliant totalizând 60 de carate, tot Art Deco, semnat Oscar Heyman şi datând din 1925, a fost achiziţionat la Christie’s, în 1990 cu 400.000 de dolari.

Printre loturile cele mai semnificative, amintim o pereche de Cercei din aur alb, cu diamante de 15 carate şi două perle naturale de 13 mm., o rafinată Brăţară Cartier London, cu perle şi fermoar din platină şi diamante.

O selecţie de orologii emblematice, semnate Patek Philippe, Rolex, Breguet, Vacheron Constantinşi un rar ceas de buzunar Audemar Piguet, din anii 70, este, de asemenea, propusă în licitaţie.

Ceas Audemar Piguet

Suntem entuzasmaţi şi privim cu optimism această licitaţie”, a afirmat Vittoria Bianchi, administratorul delegat al Casei Faraone, “şi fără să ne lăudăm putem spune că în numai 18 luni, datorită rezultatelor şi serviciilor oferite, am căpătat recunoaştere, îmbogăţind, de fiecare dată catalogul nostru de obiecte selecţionate astfel încât să vină în întâmpinarea cerinţelor clientelei noastre. Spre deosebire de alte case de licitaţie, Casa Faraone, având în centru giuvaergeria, oferă clientelei un serviciu special, datorită evaluării, sfaturilor de a pune în licitaţie piesele în cele mai bune condiţii sau achizionării direct de la casa noastră în cazul capodoperelor, fie proprii, fie ale altor mărci”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.