Uniunea Judecătorilor: de neînțeles desemnarea unei persoane fără studii juridice în fruntea Ministerului Justiției

Uniunea Națională a Judecătorilor din România este surprinsă de nominalizarea pe care a făcut-o premierul desemnat Dacian Cioloș pentru Ministerul Justiției, în persoana Cristinei Guseth.

„Uniunea Națională a Judecătorilor din România se arată surprinsă față de propunerea de numire ca ministru al Justiției a doamnei Cristina Guseth, care nu are niciun fel de studii în domeniul dreptului și nici experiență în sistemul judiciar. Este pentru prima dată în istoria – cel puțin postdecembristă – când este propus ca ministru al Justiției o persoană care nu are studii juridice. Apreciem activitatea doamnei Cristina Giseth în susținerea publică a luptei împotriva corupției, dar Ministerul Justiției este o instituție cu un rol fundamental în statul de drept, iar atribuțiile ministrului Justiției depășesc cu mult problematica legată de anticorupție și comunicare”, spune într-un comunicat de presă președintele UNJR, Dana Gîrbovan.

Aceasta subliniază că atribuțiile ministrului de Justiție vizează elaborarea strategiei programului de guvernare, „urmărește respectarea obligațiilor asumate de România prin convențiile internaționale” și „asigură relația cu structura juridică a NATO”.

„Apreciem, de aceea, ca fiind suprinzatoare și de neînțeles desemnarea într-un guvern, ce se dorește a fi de tehnocrați, a unei persoane fără studii juridice în fruntea Ministerului Justiției”, a mai menționat Girbovan.

În aceste condiții, UNJR a anunțat că „pregătește o listă de întrebări comisiilor parlamentare care vor audia noul ministru al Justiției” și a rugat presa „să transmită pe toate canelele audierea noului ministru al Justiției”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.