Aceeaşi mizerie?

Paul Cernat

Mulţi s-au aşteptat ca ultima săptămînă să aducă renaşterea spiritului protestatar al opoziţiei civico-politice, în urma ordonanţei de urgenţă guvernamentale „pentru legalizarea traseismului“ din administraţia locală. N-a fost să fie. Joi, 28 august, Alianţa Creştin Liberală a improvizat la matineu un miting de protest în Piaţa Victoriei, peste drum de clădirea Guvernului. Au participat circa 250 de oameni, majoritatea politicieni care, aşezaţi confortabil pe scaune, au urmărit timp de o oră, pe un ecran instalat ad hoc, un film despre abuzurile lui Victor Ponta. Descins spre final în mijlocul „mulţimii“, candidatul la preşedinţie Klaus Iohannis a dat, preţ de zece secunde, declaraţii presei, condamnînd laconic ordonanţa. După care s-a retras, iar marea adunare populară s-a risipit, spre ironia legitimă a neparticipantului Crin Antonescu: cînd eşti un partid mare, scoţi mii de oameni în stradă; şi cînd ai ceva de spus, spui, nu faci „greva vorbirii“. Cîteva ore mai tîrziu, candidatul la preşedinţie Monica Macovei a protestat individual, făcînd o vizită la (încă) nonintervenţionistul Avocat al Poporului. A urmat un flash mob al Partidului Mişcarea Populară care, în frunte cu candidatul la preşedinţie Elena Udrea (campioană recunoscută a integrităţii şi a netraseismului), a mobilizat vreo 30 de colegi. S-a vorbit şi de ieşirea în stradă a nelipsitului Mihail Neamţu.

Apogeul urma să-l marcheze însă protestul civic al Asociaţiei România Curată şi al comunităţii Uniţi Salvăm (susţinute în subsidiar de ONG-urile pro-Monica Macovei, alias „societatea civilă de bună calitate“). Anunţul, preluat şi amplificat de Mihai Goţiu, fusese lansat de Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice Române: „Nu ne mai rămîne decît, ca toamna trecută, să ieşim din nou în stradă, unde ne vom vedea săptămîna viitoare dacă ordonanţa merge mai departe. Nu de dragul alianţei de dreapta (traseiştii provin din partidele lor, numai oameni unul şi unul, iar PDL îi mai şi încurajează, primind pe Chiliman et comp cu braţele deschise), ci de dragul statului de drept“ (Proiect PSD: suspendarea statului de drept). Nota Bene, dna Mungiu-Pippidi, prietenă cu dna (era să scriu DNA) Monica Macovei, se pronunţase pe faţă, în repetate rînduri, în favoarea unui candidat la preşedinţie (domnul Iohannis). Astfel, împlinirea unui an de la începutul „toamnei româneşti“, i.e. al seriei de marşuri şi mitinguri împotriva exploatării de la Roşia Montană şi a frackingului, urma să dea semnalul renaşterii protestelor sub semnul „apărării statului de drept“ şi împotriva traseismului patronat de acelaşi guvern PSD. Ceea ce reprezintă, oricum am privi lucrurile, o deturnare partizană a lor. Rezultatul a fost catastrofal: din cei 1.400 de susţinători anunţaţi pe Facebook, doar zece la sută s-au prezentat în Piaţa Universităţii (de vreo zece ori mai mulţi decît numărul ONG-urilor de serviciu), şi aceia vizibil plicisiţi, în pofida mobilizatorilor cu portavoce.

În alte oraşe, protestele n-au depăşit nivelul unor happeninguri confidenţiale. E limpede: respiraţia artificială cu aer de la Roşia Montană n-a insuflat deloc nici viaţă, nici autenticitate abstracţiunilor despre „statul de drept“, brevetate la nivel înalt în vara „loviturii de stat“ din 2012. Iar cei „puţini, dar buni“, ieşiţi la toate manifestaţiile, au fost incomparabil inferiori numeric în raport cu „spălaţii pe creier“ ieşiţi să apere Antena 3. Care să fie explicaţiile?

Evident, ordonanţa de urgenţă a Guver­nului are un caracter electoral, fiind menită să refacă, în pragul prezidenţialelor, majoritatea primarilor şi consilierilor locali & judeţeni în acord cu majoritatea parlamentară USD-PLR (UDMR şi ce a rămas din PP-DD s-au declarat contra, anunţînd rupturi viitoare). La fel de evident, apelul la emiterea ordonanţei în locul unei modificări a legii electorale era menit să prevină inevitabila contestare la Curtea Constituţională (asta, în eventualitatea că Avocatul Poporului nu o contestă). Partea cea mai vulnerabilă a măsurii nu o constituie „momentul“ ales (singurul generator de „îngrijorări“ la Ambasada Statelor Unite), ci caracterul temporar. De ce 45 de zile şi nu 10 sau 50? De ce nu definitiv? Răspunsul oferit de PSD a fost: pentru că, şi în 2006, au existat 45 de zile de „mercato“, care au dus la migrarea a peste 400 de primari PSD în favoarea PD. Cui pe cui se scoate. Insuficient, totuşi, pentru a scoate masele în stradă, prea puţin şi pentru o nouă reacţie mai virulentă din partea ambasadelor SUA şi UK, ocupate cu escaladarea conflictului din Ucraina şi deloc doritoare de instabilitate într-un stat aliat de mare importanţă strategică. În paranteză fie spus, premierul Ponta a dat, zilele acestea, cîteva „lovituri“ de politică externă despre care se va mai vorbi… De aici încolo, argumentele de bun-simţ nu mai curg deloc în favoarea ACL & Co. Dimpotrivă.

Un articol excelent pe tema acuzatului traseism a publicat de curînd C. Rogozanu („Ordonanţa traseismului, să presărăm nişte zen pe ea“): „N-am văzut liberali nervoşi cînd a venit Frunzăverde cu o şleahtă de primari după el grămadă de la PDL la PNL. Iată, nu era traseist, era vizionar. Cine a vrut uninominal, decalarea alegerilor locale de cele prezidenţiale şi parlamentare? Societatea civilă, cu toată gura, ani de zile! Ei bine, se arată că au fost multe dorinţe greşite compuse din intenţii bune de găsire a unui grad de reprezentare mai mare etc. Surpriză, democraţia reprezentativă se orientează şi se aşază după putere şi bani. De aia ar fi fost minunat ca o dată la 4-5 ani să ştim clar ce putere şi ce opoziţie avem“. E bine, într-adevăr, să nu uităm că această „societate civilă” s-a decredibilizat grav deja de cîteva ori, fie susţinînd modificări cu efecte nocive ale legii electorale (uninominalul, combătut de doamna Mungiu-Pippidi în perioada „partidului stat“ PSD, dar reevaluat şi susţinut în perioada „democratică“ din 2007), fie acuzîndu-şi, fără dovezi, oponenţii de furt electoral. O dată, după turul întîi al prezidenţialelor din 2004, cînd, în acord cu Băsescu, a scos lumea în stradă, deşi nimic nu a demonstrat, mai apoi, vreo fraudă a Puterii, din contră. A doua oară, în 2012, cînd Monica Macovei & Co au (dez)informat înaltele foruri europene şi americane reclamînd un milion şi jumătate-două milioane de voturi furate la referendumul de demitere, fapt contrazis categoric de toate investigaţiile ulterioare. Consecinţele se cunosc.

În chestiunea „traseismului“ există mai multe elemente generatoare de blocaje. Bunăoară, parlamentarii au liber la traseism, iar primarii pot să fie demişi din partidele lor sau să joace neoficial pentru alţii fără să-şi piardă mandatul, cîtă vreme nu se înscriu oficial în alt partid. În schimb, consilierii locali sau judeţeni, odată demişi de partide pe motiv de nerespectare a liniei impuse de la centru, îşi pierd automat mandatul şi sînt înlocuiţi. Pentru parlamentari, principiul libertăţii de conştiinţă, garantat de Constituţie, serveşte drept alibi întru justificarea migraţiei politice. Pentru consilieri însă, acest principiu nu mai operează în timpul mandatului. De ce? Oare noi, alegătorii, cînd ne votăm primarii şi consilierii, pentru ce politică de alianţe impusă de la centru votăm? Pentru cea de dinaintea votului, pe care o cunoaştem şi cu care stabilim, de bine, de rău, un contract electoral, sau pentru cea de după vot, în legătură cu care nu ne mai întreabă nimeni? Argu­mentul că e oricînd preferabilă o constrîngere ipocrită, dar virtual „civilizatoare“, în locul unui traseism fără frontiere, nu ţine: o lege fără aderenţă la realitatea locală, impusă unilateral şi abuziv, riscă să compromită orice bune intenţii. Avem, prin urmare, o triplă măsură: una pentru parlamentari, alta pentru primari şi o cu totul alta pentru consilieri. La care se adaugă perturbările produse prin decalarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, în urma erorii fatale de calcul a lui Adrian Năstase din 2003. Interesant e faptul că opoziţia pare panicată de perspectiva ca PSD să cîştige „puterea absolută“. Pe de altă parte, ţinteşte ea însăşi cîştigarea puterii absolute, promiţînd – pe model Băsescu – o nouă majoritate parlamentară, dacă va cîştiga preşedinţia, şi o guvernare „de dreapta“ pentru cel puţin zece ani.

Citiţi articolul complet pe Observator cultural

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.