Aderarea României la Schengen, în afara agendei Consiliului JAI

Aderarea României la spaţiul Schengen nu se află nici pe agenda ultimului Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din cadrul preşedinţiei suedeze a UE de pe 8 şi 9 iunie de la Luxemburg, deşi Comisia Europeană dă asigurări, într-un răspuns trimis recent unui eurodeputat român, că problema rămâne o prioritate pentru executivul UE şi că va face tot ce-i stă în putinţă ca o decizie favorabilă să fie luată în 2023.

Consiliul JAI are prevăzută joi pe agenda sa provizorie o discuţie despre situaţia generală a spaţiului Schengen pe baza raportului pe 2023 al Comisiei Europene privind starea zonei de liberă circulaţie, în baza căreia ar urma să fie definite priorităţile pentru spaţiul Schengen pentru următoarele 12 luni.

Pentru aceste discuţii Consiliul Schengen se va reuni în aşa-numitul Comitet mixt, format din statele UE membre Schengen – respectiv Cei 27 fără România, Bulgaria, Cipru şi Irlanda – şi cele patru state non-UE care sunt parte a acestui acord (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Practic, devine o certitudine că România nu va putea beneficia de o decizie privind aderarea la spaţiul Schengen nici la al doilea Consiliul JAI din timpul preşedinţiei suedeze a UE, ceea ce face ca singurele oportunităţi rămase în 2023 să fie cele două reuniuni ale miniştrilor de interne din preşedinţia spaniolă a Consiliului UE, care va începe la 1 iulie.

În acelaşi timp, după cum a afirmat şi ministrul de externe Bogdan Aurescu în trecut, problema principală pentru extinderea spaţiului Schengen cu cele două ţări este una de acord politic, care poate interveni oricând la nivelul Consiliului în urma negocierilor purtate între părţile interesate, fiind urmat de un vot în alte formate decât Consiliul JAI sau chiar într-o reuniune extraordinară a miniştrilor de interne.

Pe de altă parte, Comisia Europeană continuă să dea asigurări că aderarea României şi Bulgariei la Schengen în acest an rămâne o prioritate, iar comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a afirmat în repetate rânduri că va face tot posibilul pentru a obţine o decizie favorabilă în 2023.

Eurodeputatul român Nicu Ştefănuţă, din grupul Verzilor, a dat publicităţii vineri un comunicat în care prezintă răspunsul CE la o interpelare a sa care atrage atenţia că „46.000 de tone de dioxid de carbon sunt emise anual de vehiculele aflate în aşteptare la controlul de frontieră, doar pentru că România şi Bulgaria nu fac încă parte din spaţiul Schengen”.

„Extinderea spaţiului Schengen rămâne o prioritate politică pentru Comisie, iar în colaborare strânsă cu Preşedinţia Consiliului şi Parlamentul European, ne angajăm să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a asigura că, în cursul anului 2023, Consiliul adoptă măsurile necesare cât mai curând posibil, astfel încât România şi Bulgaria să poată adera la spaţiul Schengen”, menţionează CE în răspunsul său către eurodeputatul Nicu Ştefănuţă.

Ţările care au fost împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen cu prilejul votului din Consiliul JAI din decembrie anul trecut au fost Austria şi Olanda, cu menţiunea că ultimul dintre cele două state a ţinut să se facă precizarea că se opune doar aderării Bulgariei. Austria a invocat atunci faptul, fără a aduce dovezi în acest sens, că mare parte din zecile de mii de solicitanţi de azil neînregistraţi care ajungeau pe teritoriul său tranzitaseră anterior România şi Bulgaria

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Presedentia suedeza a spus foarte clar:pana nu Olanda si Austria isi schimba politica,nu discutam largirea
    Doar sub presedentia Bode aveam o sansa,e pacat ca am irosit momentul..
    Ma intreb daca si austriacul Bode va fi trimis acasa, impreuna cu austriacul Virgil Popescu sa punem alti ministrii ,nu toti de la OMV
    PS astept sa sara lumea pe Aurescu,alt austriac

  2. Incredibil, deci sunt complet socat si care eu eram suta la suta convins ca aderarea Rromaniei in Schengen ere prioritatea numarul unu a tuturor statelor membre UE…

  3. Cum isi permit…”Au primit tot ce au cerut!” vorba lenesului din S. Cred ca lenesul a incurcat discursurile caci raspunsul asta („Au primit tot ce au cerut!”) s-ar fi potrivit in cazul asta.

  4. Ar folosi „dăcît” clanurilot de interlopi implicați cu miliȚienii, ca cel de la Karakăl, ca să-și transporte „fetițele” la Amsterdam „la produs” fără a mai fi întrebați de Poliția maghiară că de ce-s alea minore! Băse’ știe el DE CE, că de-aia a șantajat Olanda în 2010 pe tema asta……[RumBurak Rishi]

  5. Probabil ‘prioritate’ la a sta permanent ‘la ușa’ Schengen .

  6. Hasta la vista, baby!
    Niciodata……[Rumburak]

  7. Toromac asta sau cum se numeste, e obisnuit cu minciunile petrov-ieno ale turnatorului betivan pentru a se mentinepe tv! Repet: cu vreo 2-3 ani in urma, Isarescu a spus clar, citez „se vedem in 2027 cum stam cu euro si cu celelalte”! Nicio televiziune nu a dezbatut acest amanunt, doar Cotifianul a scris ceva, si, punc! S-a depus praful pentru ca mincinosii manipulatori sa apese cel putin 2-3 ori pe an pe acesta pedala pentru a se mentine in prim planul televiziunilor sa irite cetatenii! Eu spun inca din 2009 ca Romania nu va fi in shengen, ca se reintroduc pasapoartele la granite si nimeni nu a crezut! Sa inteleg ca naivii nu vad mai departe din ce furnizeaza politicienii si televiziunile.

  8. Buna tuturor!
    A spus mălai mare si crud,mamelucul trădător că nu va fi niciun boicat si așa a fost. Sclavii si corupții din pnl ( si din psd ) au ascultat de acest trădător. Eu daca as fi avut puterea deținută de trădător as fi făcut curățenie mare cu firmele austrice, igienizare. OMV ar fi fost răscumpărata si multe firma si banci austrice le-as fi trimis acasă la ei. Necruțător! Sigur pt asta statul roman ar fi cheltuit cel putin 6 miliarde de euro, bani care in buna măsură ar fi fost recuperați prin vânzarea la bursă a unor acțiuni dar cu păstrarea pachetului majoritar.
    In acest fel România ar fi fost privita cu respect in EUROPA.
    Dar cand toti stiu ca esti corupt ,las,sluga umilă te privesc de sus si iti „dau ignor”.
    Așa e cu „dosarul Schengen”! Toti simuleaza, mimează ca ne ajută dar NIMIC Suntem luati de fraieri!

  9. Nu vedeti dragi romani ca nimeni nu ne baga pe noi in seama ? Toti isi bat joc de noi dupa cum vor ,in schimb noi dam din coada si ne bucuram ca Azorica pt. vizita privata a regelui ,la casa cumparata si cit de mult iubeste el Romania si pe romani.Ukraina isi bate joc de noi distrugind Delta Dunarii ,in schimb nimeni de la Bruxelles nu face nimic.

  10. astia fac orice sa iasa din colonie (probabil va urma un razboi mondial) si deci se va destrama ue si noi cautam sa intram in sclavie cu cenzura… 🙂

    in Nato e de ramas ..

    intr-un fel nazistii ne fac un bine

  11. Johanis si aurescu sunt principalii responsabili de esec,nu bode.oricum,intram in schengen cand nu vom mai avea nevoie de vize sua.adica la pastele cailor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.