Arafat și Cercel, pârâți la CSM

Asociațiile „Forumul Judecătorilor din România” (FJR) şi „Iniţiativa pentru Justiţie” au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa sistemului judiciar în raport cu declaraţiile şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi directorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „prof. Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, cu privire la achiziţiile publice realizate în perioada stării de urgenţă.

„Declaraţiile unor reprezentanţi oficiali ai statului român sau ai entităţilor publice implicate în demersurile de combatere a actualei pandemii, de natură a pune presiune asupra activităţii procurorilor în aspecte vizând eventuale cercetări judiciare asupra achiziţiilor publice realizate în această perioadă, precum şi a judecătorilor, cu ocazia soluţionării unor asemenea dosare, sunt nepotrivite şi pot afecta independenţa sistemului judiciar”, se arată în solicitarea transmisă CSM.

Asociațiile de magistrați arată că Adrian Streinu Cercel a declarat la un post de televiziune că: „După ce se termină bolâşniţa asta, pandemia, or sa vină alţii să ne tragă de mânecă: dar cum aţi realizat voi achiziţiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”, în timp ce Raed Arafat a spus: ‘Cine a ocolit birocraţia acum pentru achiziţii sanitare să nu fie pedepsit! (…) Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor. Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupţie nu ai ce zice, dar dacă pentru depăşirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măşti şi peste două ore nu mai erau şi trebuia să te mişti foarte rapid”.

Potrivit FJR, instituirea stării de urgenţă nu înseamnă şi stabilirea unei stări de impunitate faţă de faptele de corupţie sau alte fapte penale în legătură cu achiziţiile de echipamente medicale, Comisia de la Veneţia statuând constant că „şi în cele mai deosebite stări de urgenţă, domnia legii trebuie să prevaleze”.

De asemenea, sursa citată precizează că Declaraţia de la Geneva, adoptată de Congresul Mondial al Comisiei Internaţionale a Juriştilor, a constatat că „rolul justiţiei şi al profesiilor juridice este esenţial în salvgardarea drepturilor omului şi a statului de drept în perioade de criză, inclusiv atunci când se declară stare de urgenţă. Sistemul judiciar are un rol esenţial în controlul celorlalte puteri ale statului şi se asigură că orice legi şi măsuri adoptate în perioada de criză respectă statul de drept, drepturile omului şi, dacă este cazul, dreptul umanitar internaţional. În perioadele de criză, principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcţionării efective a statului de drept. Judecătorii trebuie să îşi menţină autoritatea în scopul exercitării competenţei lor, în calitate de arbitri finali, de a asigura aplicarea legii. Însuşi sistemul judiciar trebuie să aibă singur capacitatea de a decide asupra atributului jurisdicţional şi a competenţei de a se pronunţa într-o cauză”.

„În acelaşi registru, GRECO (Grupul de state împotriva corupţiei) a avertizat, la 21.04.2020, asupra riscurilor crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, arătând că sectorul sănătăţii este expus îndeosebi din cauza urgenţei necesităţilor imediate de echipamente medicale şi a simplificării regulilor referitoare la achiziţiile publice, a serviciilor medicale supraîncărcate şi a personalului medical surmenat, corupţia putând exista sub diverse forme: mită în serviciile conexe sectorului medical, conflicte de interese, rolul lobby-ului în cercetarea şi dezvoltarea unor noi produse, dar şi comercializarea produselor medicale contrafăcute”, se mai arată în solicitare.

Forumul Judecătorilor mai afirmă că GRECO a invitat autorităţile centrale, regionale şi locale la maximum de transparenţă în deciziile lor („nu trebuie să permitem COVID-19 să compromită valorile şi standardele noastre, inclusiv transparenţa şi responsabilitatea’), amintind că deciziile trebuie să poată fi supuse controlului şi să fie responsabile.

„Judecătorul este independent de celelalte puteri ale statului, subordonându-se doar Constituţiei şi legii. Procurorul, în limitele legii, este independent în activitatea de efectuare a urmăririi penale, neprimind ordine sau dispoziţii din partea niciunei alte persoane sau entităţi. Procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale”, mai notează magistraţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

17 Comentarii

  1. In esenta, Cercel si Arafat spun „in caz de nevoie, ocolim legea, statul”, in timp ce judecatorii spun „indiferent de situatie, statul are rolul si functiile sale, asigurate prin lege”. Pai, daca cetateanul de rind e obligat sa respecte legile si ordonantele date de organele de stat in situatii de urgenta, de ce ar trebui li se permita profitorilor cu pile sa faca averi in acelasi cadru? Pentru ca e sigur ca s-au gasit smecheri gata sa faca bani din necazul tuturor. Domnilor judecatori, faceti-va treaba! (Nota bene: e de cercetat si aprobarea plecarii cetatenilor romani la cules sparanghelul altora, sfidind propriile legi pentru profitul unor alogeni).

  2. Idealisme vanturate de profesorii in inhatat ciolanul. Statul de drept balteste – pana li se indica tinta si directia de la cei cu influentele la decretele de numire si avansare, ori le sunt afectate „independenta” remuneratiei. Inuman si trist, Hagi Tudose a sfarsit calare pe purcoiu de bani.

  3. Sa-i băgăm la bulău pe specialiștii din medicina și sa-i promovam in locul lor pe specialiștii in sparanghel!

  4. Judecatorii si procurorii ,pot sa faca ce vor ei, practic ei se situeaza deasupra Constitutiei. De foarte multi ani,
    vedem ca sub masca independentei magistratilor si a inamovibilitatii pot sa atace pe toata lumea ,fara a raspunde pt.
    unele actiuni gresite. Daca totul ar fi fara cusur in activitatea lor ,de ce a pierdut atatea procese RO la CEDO si nimeni
    nu a platit nimic !!!
    In Grecia magistratii fara sa le ceara cineva,si-au injumatatit salariile ,la noi nu e cazul !
    Desigur cei care incalca LEGEA ,trebuie sa raspunda ,toti ,dar eu nu mai am siguranta ca a raspunde in fata legii ,nu se face si selectiv.

  5. Sunt unele spitale care nici acuma nu au echipamente medicale. Unde sunt echipamentele alea importate?

  6. poate că magistracii vor să spună, cu perdea, că de ce să fure numai cercel, fără să fie plesnit…zic asta pentru că magistrat cinstit şi curvă fată mare nu se prea ezistă…

  7. Nemernicilor!
    Nu va opriti, sa va opreasca Dumnezeu! Nici nu a trecut bine Pastele……

  8. Mafiotii din justitie se simt amenintati. Numai ei au dreptul sa hotarasca cine si ce cumpara. Le doresc un COVID placut, la ventilator. Poate se mai imputineaza si ei.

  9. Achizitiile de urgenta au o metodologie prevazuta de lege. Buna – proasta, aia e si trebuie respectata. Nimeni nu te obliga sa incalci legea, chiar daca tu consideri ca este imperios necesara depasirea cadrului legal pentru a salva vieti. Ai grija de pielea ta, demisionezi si ii lasi pe altii sa se descurce. Ca asta zice statul de drept, care nu e un stat eroic, ci birocratic si greoi. Pe mine ma intereseaza mai mult de ce achizitiile necesare pentru starea de urgenta nu au fost facute din timp, pe bugetele anuale anterioare, asa cum cerea legea. Stati asa, ca mai este un domeniu care sta sa explodeze: Apararea Civila! Acolo sa vezi debandada si achizitii ramase in urma cu 20-30 de ani! Cat despre rezervele strategice ale statului – acolo nici nu cutez sa ma gandesc ce ar fi daca cineva dintre procurori ar avea curajul sa investigheze stocurile si cum au fost ele rulate multianual.

  10. Propun ca cele doua organizatii juridice din aceasta tara sa preia fraiele in combaterea covig-19 si ca acestea sa fie responsabile precum dorec de starea natiunii!

  11. lumea a înnebunit si fake-news-urile zburda in toate direcțiile. Deoarece legislația de achiziții nu a fost modificată prin ordonanțele militare ale incompetenților Vela si Orban, exista riscul ca orice manager de spital care cumpăra măști dezinfectați costume de protecție fără licitații care durează enorm si la preturi astronomiec mărite de speculatorii Internaționali, orice manager de spital putea fi arestat de către procurorii statului securist deși scopul achzitiei era salvarea vieții medicilor sau pacienților. De aceea Arafat si Cercel au cerut ca Legislația de achiziții sa fi modificata pentru ca in aceste condiții ea nu poate fi respectata fără riscul de a muri oameni din lipsa acestor materiale strict necesare

  12. Sunt foarte tari astia din justitie. Magariile comise de ei, pentru care platim toti dupa ce se pronunta CEDO nu afecteaza independenta justitie, ci numai aia care cer sa se anchetze achizitiile din perioada de criza. Foarte tari! Oameni de „mare incredere”. Nu stiu de ce ma mir. Tot romani sunt si astia, nu?!

  13. E ca la Radio Erevan: DA, a existat un document de lucru la care a contribuit şi doctorul Cercel, dar el a fost redactat şi pus în discuţie în luna februarie şi nu acum; şi DA, acel document se referea la posibilitatea carantinării persoanelor de peste 65 de ani, dar nu a tuturor ci doar a acelor persoane care sunt singure, fără locuinţă şi fără posibilitatea de a se îngriji singure. Diferenţele faţă de prezentarea făcută ieri de preşedinte sunt uriaşe.

    Şi Iohannis, şi Orban, se comportă în această perioadă exact ca în bancul acela în care Bulă răspunde invariabil profesoarei: “indiferent ce mă întrebaţi, eu tot la “aia” mă gândesc!

  14. Domnului Mircea Nicola Unde ai vazut matale specialisti care sa conditioneze activitatea lor de excroci cu impunitatea in fata legilor?
    Pai astia nu’s specialisti, Rarefiatul Arafat si Strainezul Incercelat sunt in cauza de fata doar excroci si trebuie sa raspunda in fata legilor ca orice cetatean.

  15. Iohannis şi Orban nu au nicio vina. Ei nu au citit nimic, nu știu nimic, doar ies la TV unul pe la pranz și unul spre seară. Dacă primul ne ameninta, celalalt o mai indulceste. Si vitavercea. Vela apare noaptea cu ordonanțele și cateodată ‘l ia cu el pe Arafat plus o uniforma, ca singur ci giaca lui de piele nu prea are prestanta.

  16. Sarira si „rezistentii” din justitie, erau in repaos, trebuiau sa faca si ei ceva! La salariile pe care le au, trebuiau sa iasa si ei pe piata!

  17. Chestia asta cu para la Inalta Poarta a procuretilor imi aduce aminte de un banc de pe vremea lui Ceasca,unde Bula militianul a raportat la sefi,stadiul de tundere a pletosilor cu ocazia raziei,amintind printre altele ca l-a pus in urmarire si pe unul zis Marx,care cica poarta si barba,fiind parat de alt pletos prins asupra faptului,care a incercat o justificare a infatisarii sale cu carnetul de partid ca adept al batranului filozof comunistoid.Parca il vad pe vasnicul aparator al legii,zis Daniletu,cum trimite si el o para Lulutei,sefa suprema a procuretilor ieuropeni,prin care reclama nerusinatul virus zis Covidel,ca a incercat sa patrunda prin efractie in gura sa larg deschisa,desi purta o masca contrafacuta dar licitata in regula si pe deasupra mai avea si imunitate deplina…Jos curuptia !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.