Asediu la catedrala St. Paul din Londra

Catedrala St. Paul la Londra este o catedrală cu o istorie de peste o mie de ani. Este unul dintre locurile turistice şi religioase cele mai cunoscute din Anglia, vizitat anual de zeci de mii de persoane. Episcopi anglicani, Regina Victoria, Regina Elisabeta a II-a şi premierii Gordon Brown şi David Cameron se numără printre enoriaşii acestei biserici de renume.

Dar liniltea şi reputaţia catedralei au fost spulberate. De câteva zile, într-o scenă care nu s-a mai petrecut în istoria marii catedrale, sute de protestatari anti-capitalişti au făcut o tabără permanentă în faţa catedralei, ridicând zeci de corturi lângă treptele construcţiei. Din cauza conflictului, doi clerici de la St. Paul şi-au dat demisia, un al treilea se gândea să facă la fel sâmbătă şi poziţia bisericii a fost criticată de episcopul de la Buckingham.

Vineri pe la prânz, protestatari, turişti şi câţiva poliţişti ascultau un bărbat mulatru de vreo 27 de ani, care rostea un poem cu o temă anti-capitalistă. Poemul are fraze dure. Mulatrul vorbeşte repede, dar cu ritm. Versurile sunt lungi şi fiecare al cincilea cuvânt e „fuck”. Câţiva metri mai încolo, ghizii catedralei St. Paul arată sutelor de turişti bine îmbrăcaţi, cu feţe senine, minunăţiile catedralei celebre.

Echipe de televiziune din Anglia şi din alte ţări filmează şi protestul, şi slujba. E cea mai „hot” ştire a săptămânii în Anglia. Protestul „Occupy St Paul’s Cathedral” a devenit unul dintre cele mai mari succese mediatice ale mişcării de protest „Occupy”.

Catedrala St Paul’s, iubită de englezi de secole, a supravieţuit atacurilor lui Hitler – Blitzkrieg-ul german – în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Dar acum se află sub asediul acestei „armate” a sutelor de protestatari „anti-capitalişti”, care s-au mutat cu forţa lângă treptele catedralei, reconstruită în forma actuală în 1668 de renumitul arhitect Sir Christopher Wren. Protestatarii s-au instalat direct acolo după ce au fost alungaţi de cei de la „City”, inima sectorului bancar şi monetar la Londra. Au vrut să facă tabăra acolo, dar „The City” este proprietate privată şi nu aveau voie să ridice corturile în acea zonă.

Pentru noi, românii, St. Paul 2011 este un fel de Piaţa Universăţii în 1990. Ca la Bucureşti, la Londra se întreabă când şi cum se va termina protestul şi dacă va fi violenţă? Românii au protestat împotriva comuniştilor rămaşi la putere după revoluţia din 1989, iar englezii protestează împotriva sistemului capitalist care aprovocat probleme economice Angliei. E un război al imaginii şi nervilor.

Este o dilemă unică pentru St. Paul şi Biserica Anglicană. Biserica sprijină profitul (adică cei din „City” şi încasările de la vizitatori) sau este alături de cei „nespălaţi”, săraci şi rebeli? Isus i-a alungat pe schimbătorilor de bani din biserică acum 2.000 de ani. Ce fac urmaşii Lui în 2011? Aleg banii sau credinţa? Pe Necuratul sau Dumnezeu?

Biserica din Anglia nu se bucură nicicum de respectul sau influenţa politică pe care o are Biserica Ortodoxă Română. Daca 9 din 10 români se declara creştini, poate 2 din 10 englezi se consideră credincioşi. Zilele acestea, ochii presei şi ai publicului sunt aţintiţi asupra bisericii şi oamenii urmăresc reacţia sa cu atenţie. Vor acţiona într-un mod creştin şi îi vor sprijini pe cei asupriţi sau se vor gândi la profitul pierdut din cauza protestului? Situaţia e delicată.

Din cauza asediului, doi preoţi şi-au dat demisia şi un al treilea ia această posibilitate în considerare. Dr. Giles Fraser, un cleric important, este iubit de protestari, care l-a comparat (exagerat) cu Isus Hristos sau cu unul dintre profeţii din Vechiul Testament. A ieşit pe uşile aurite ale catedralei, a coborât scara şi a vorbit cu protestarii. Le-a spus că au dreptul de a protesta paşnic şi a cerut poliţiei să plece din faţa catedralei. A spus că Dumnezeu este alături de cei slabi şi nedreptăţiţi.

Consiliul de preoţi de la St Paul (practic, managementul) este mai precaut, având o catedrală uriaşă şi costisitoare de întreţinut. În fiecare zi, catedrala încasează 16.000 lire sterline de la biletele de intrare.

De patru zile catedrala a fost închisă după ce departamentul „Health and Safety” a spus că corturile „neigienice” reprezintă un pericol pentru publicul care intră în catedrală. St. Paul a pierdut 64.000 de lire sterline în patru zile.

Demisia lui Giles Fraser a fost o mare lovitură pentru St. Paul. Fraser a spus că se teme că poliţia va intra cu forţa asupra protestarilor şi nu vrea să aibă pe conştiinţă o asemenea intervenţie. Chiar dacă consiliul de la St. Paul nu agreează „oraşul corturilor”, nu doreşte o rezolvare violentă care ar fi pentru ei un dezastru din punctul de vedere al imaginii.

Vineri a fost resdeschisă catedrala, dar oamenii nu au mai plătit intrarea. A fost o mişcare bună de PR pentru St. Paul, care a fost acuzată că este mai mult un business decât un lăcaş de cult pentru credincioşi. Au intrat sute de persoane de-a lungul zilei. Întrebat dacă sunt mai mulţi vizitatori decât de obicei, un ghid ne-a spus: „Cam acelaşi număr, numai că azi nu se plăteşte”. Se şopteşte că clericii mari de la St. Paul au o relaţie privilegiată cu bancherii şi autorităţile financiare „The City”, chefuiesc şi se fac mese importante împreună şi instinctiv sunt alături de cei „spălaţi”, nu de cei „nespălaţi”.

De fapt, stilul catedralei somptuoase e mai spre stilul catolic sau ortodox. Nu are nimic din duritatea şi simplitatea protestantă. E clădită în stil baroc, cu o înălţime de 111 metri, o mărime potrivită pentru o catedrală protestantă, dar are fresce pe pereţi şi tavan ca la ortodocşi şi catolici. E decorată cu aur şi marmură. Are candelabre, cripte, lumânări pentru cei vii şi cei morţi şi chiar acatiste. La noi e normal, la englezi e cât se poate de atipic.

Catedrala St. Paul a fost distrusă o singură dată în istoria sa, în 1666, în timpul marelui incendiu de la Londra. Întrebarea de acum este dacă va rezista asediului protestatarilor anti-capitalişti din punct de vedere moral?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.