Pentru România, Kazahstan este un partener-cheie din Asia Centrală, a spus
Până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, adaosului comercial la alimente
Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, marţi, că ţările europene se confruntă
Cei din Coaliție trăiesc într-o altă realitate a spus Gheorghe Ialomițianu (PMP), fost ministru
Bucureștiul a obținut de la agenția de rating Fitch un rating cu patru trepte
Familia bărbatului care la mijlocul lunii iulie a murit după ce ar fi fost torturat de un poliţist
România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Natalia Intotero,
Avocatul lui Dumitru Buzatu, Daniel Atasiei, a afirmat marţi că în cazul clientului său nu se justifică
USR acuză PSD că a solicitat marți în Comisia de Industrii din Camera Deputaților amânarea
Și-a revenit spectaculos după ce a fost diagnosticată cu cancer
Europarlamentarul Eugen Tomac a comentat atacul terorist de luni din Bruxelles
Putin, pentru prima dată despre conflictul cu
Eurodeputatul Dragoş Pîslaru a acuzat luni Guvernul României
A fost o zi minunată și am fost în centrul atenției. Ceremonia nu a fost una oficială,
Mai multe controale au fost efectuate în ultimele zile, în Capitală, la mai mulți operatori economici.
Limitarea plăţilor cash nu vizează combaterea evaziunii fiscale și nici corupţia
Este prea devreme să speculăm în privinţa consecinţelor economice ale conflictului
Europa va deschide un coridor aerian umanitar către Fâşia Gaza, a anunţat luni
Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă a unor parlamentari neafiliaţi pentru modificarea
Un autocamion în care se aflau 65 de stupi de albine a fost distrus, luni seara
Primăria Capitalei anunţă măsuri pentru fluidizarea traficului în zona Podului Grant,
Deputatul neafiliat Ludovic Orban a declarat, luni, că parlamentarii Forţa Dreptei şi-au propus ca până l
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, își dorește ca personalul medical din România
Țigările și băuturi alcoolice vor putea fi cumpărate doar pe bază de carte de identitate
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat luni că a trăit cu prilejul şedinţei