Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a decis să aducă un al doilea antrenor străin, în încercarea de a crea un șoc la echipă și de a reveni în lupta pentru primele șase locuri.
Rapid: Angelescu a povestit cum l-a convins pe Dan Șucu să vină alături de el în Giulești, dar opinia lui Mitică Dragomir e total diferită.
Loți continuă să urmăreasca fotbalul românesc și are un jucător care îi place foarte mult, dar e conștient că un club ca Metz nu și-l poate permite
De noaptea minții: Burcă, fiind manager în club și apoi antrenor, își va numi singur urmașul la conducerea haitei!
Rapid a pierdut, aproape incredibil, meciul jucat luni seară pe teren propriu cu U Cluj, echipa pregătită de fostul jucător din Giulești, Ioan Ovidiu Sabău
Vlad Chiricheș are un salariu imens la echipa patronată de Gigi Becali, dar, spre cinstea lui, i-a cerut latifundiarului din Ghencea (…)
Veste teribil de dură pentru selecționerul naționalei feminine de handbal prezente în aceste zile la turneul final al CM organizat
Munti a anunțat luni despărțirea de patru jucători, fără a le da numele, pentru că la mijloc sunt și chestiuni salariale.
S-au strâns de acum patru meciuri fără victorie pentru CFR Cluj, una dintre echipele care au ca obiectiv atacarea titlului.
Antrenorul Rapidului, italianul Cristiano Bergosi, a primit o veste excepțională de la stafful medical, care, cu siguranță, va aduce mult entuziasm printre (…)
A trecut multă vreme de când FCSB nu a mai destupat șampaniile pentru a sărbători câștigarea titlului, așa că Gigi Becali este dispus
Horațiu Moldovan are opt meciuri oficiale sub tricolor, în care, în mod constant, evoluțiile lui au fost între bune și foarte bune.
După ce a reușit performanță de a duce România la turneul final al EURO 2024, contestatarii lui Edi Iordănescu s-au redus foarte mult.
Gică Hagi a vorbit despre drumul pe care l-ar putea avea, în opinia sa, naționala lui Edi Iordănescu la EURO 2024
Contestat uneori pentru frecventele sale prezențe în echipa națională a României, Ianis Hagi a ținut să transmită un mesaj după calificarea la EURO2024.
Familia Iordănescu are în mod indiscutabil un loc foarte bine
Fără discuție, una dintre țintele continue ale criticilor legate de felul
The Times a dezvăluit că forul mondial a încheiat un parteneriat care se întinde pe 11 ani și, potrivit căruia, va primi 100 mil $ din partea
Aureolat pentru a opta oară Balonul de Aur, deși CM a fost în 2022 și anul acesta Messi mai mult s-a odinnit pe la Miami, marele Leo s-a în stambă.
Este destul de posibil ca Mircea Lucescu să se întoarcă în fotbalul românesc, dar unde nu s-ar fi așteptat nimeni.
S-au încheiat cele două meciuri restante ale naționalei Israelului, marele nostru rival la calificarea din grupa I a preliminariilor EURO 2024
După ce s-au înmulțit greșelile arbitrilor în Premier League, Federația engleză se gândește să apeleze la introducerea arbitrilor-robot.
Printre jucătorii numeroși care activează la cluburi din Italia fără a fi evoluat vreun minut pe plan intern s-a aflat și actualul mijlocaș (…)
Englezii i-au cerut lui Bellingham să se prezinte la lot pentru a fi monitorizat de medicii naționalei, situație care i-a nemulțumit pe madrileni.
Înfrângerea Israelului în Kosovo schimbă serios datele problemei în economia grupei E a preliminariilor EURO 2024.
Patronul ardelenilor a lămurit cazul Konoplyanka și ce va face în continuare CFR Cluj: a avut ghinion