România încearcă să repare haosul buletinelor anulate, dar soluția propusă ridică o întrebare esențială: vor avea toți cetățenii aceleași drepturi în practică? Miza nu este un simplu document, ci accesul real la educație, sănătate și vot.
Peștele din Nistru nu ar trebui consumat avertizează autoritățile care sustin ca peștii ar fi putut inhala substanțe petroliere.
Cotidianul vă prezintă revista presei din Republica Moldova.
Deputații Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, efectuează „o vizită de lucru de scurtă durată” la Moscova, a anunțat Dodon
Trump se confruntă, după o lună de război, doar cu opțiuni proaste. Fie acceptă un acord imperfect și iese, fie escaladează și riscă un conflict prelungit care să-i consume președinția.
Republica Moldova trece printr-o schimbare demografică majoră. Tinerii continuă să părăsească țara, iar previziunile autorităților arată sumbru.
În România, entuziasmul strategic vine, de obicei, înaintea inventarului. Ridicăm mâna repede la marile teme ale lumii, iar abia după aceea ne uităm dacă avem cu ce onora solemnitatea. Așa este cazul și acum, cu Strâmtoarea Ormuz.
Fostul vicepremier pentru reintegrare în Guvernul Filat, Gaburici și Streleț și fost manager de campanie electorală a democraților (…)
Cotidianul vă prezintă revista presei din Republica Moldova pentru 24 martie.
Maia Sandu afirmă că există riscuri sporite ca arme provenite din războiul din Ucraina să ajungă ilegal pe teritoriul țării.
Teheranul știe că nu poate câștiga rapid un război convențional împotriva unor adversari superiori tehnologic, precum SUA sau Israelul. De aceea, încearcă să schimbe regulile jocului.
Șeful Cancelariei de Stat în Găgăuzia, Serghei Cernev, va contesta în instanță decizia Adunării Populare de la Comrat cu privire la organizarea alegerilor în autonomie
Examinarea dosarului în care Ion Creangă este acuzat de trădare de patrie a fost reluată de la început, după demisia magistratei
Republica Moldova deschide negocierile tehnice cu UE pe ultimele trei capitole de aderare: „Un pas important”
Alertă ecologică pe râul Nistru după atacul de la Novodnestrovsk. Războiul Rusiei contra Moldovei curge acum nu doar prin TV și rețele energetice, dar și pe râul Nistru spre robinetul de la bucătărie.
Faptul că unirea nu are majoritate în Republica Moldova nu înseamnă că populația respinge România sau că memoria istorică funcționează, așa cum spune ambasadorul Rusiei la București, ca un vaccin antiromânesc. Sondajele arată mai degrabă altceva, și anume o societate care ține la statalitatea proprie, dar care susține mult mai clar drumul european decât orice formulă de reintrare în sfera de influență rusă.
Cotidianul vă prezintă revista presei din Republica Moldova: Rusia, îngrijorată de costurile reunificării României cu Republica Moldova; Dronele ruse violează spațiul aerian moldovenesc; România intervine pentru a limita poluarea Nistrului.
La București, Zelenski nu vine doar să ceară ajutor. Vine să reamintească un adevăr pe care România nu are voie să-l uite, mai exact faptul că frontiera de securitate a Europei trece astăzi prin Ucraina
Prima precizare importantă este de vocabular politic și juridic, și anume faptul că în cazul lui Ion Ceban nu vorbim despre o interdicție a UE decisă de Bruxelles, ci despre o măsură dispusă de România, din motive de securitate națională, cu efecte în spațiul Schengen. Pe 9 iulie 2025, Ministerul român de Externe a anunțat […]
Cinci partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Maia Sandu conduce detașat în topul încrederii
Când statul iranian vorbește despre rezistență, apărarea credinței sau protejarea comunităților amenințate, acest discurs nu rămâne la nivel simbolic, ci este tradus în infrastructuri militare, lanțuri de comandă, resurse și loialități transnaționale.
Studenții basarabeni din România nu mai pot cumula bursele: măsurile de austeritate le reduc sprijinul financiar.
De 8 Martie, România are prostul obicei de a deveni festivă și superficială în același timp. Se împart flori, se rostesc formule politicoase, se postează mesaje cuminți despre sensibilitate și grijă, dar se vorbește prea puțin despre putere. Iar asta este, de fapt, miza și modalitatea prin care putem aduce schimbări în bine pentru întreaga […]
Secesionismul nu este o scurtătura către libertate, dar este scurtătura către basmul preferat al regimului, cel al unui separatism care să justifice represiunea.
Rusia răcnește, dar nu mușcă. Iar în raport cu Iranul, în plin Orient Mijlociu, acest decalaj dintre vorbă și faptă începe să arate tot mai clar că tigrul este, de fapt, din hârtie.
Dacă R. Moldova vrea să se apere, iar România și UE vor stabilitate la frontieră, atunci „conflictul înghețat” trebuie tratat ca ceea ce este de fapt, și anume o formă de război prelungit,
