Capitala riscă să rămână fără apă caldă din cauza datoriei RADET către ELCEN

Compania care asigură agentul termic din Capitală, ELCEN, controlată de Ministerul Energiei, se află în imposibilitatea de a-şi onora plăţile către furnizorii şi distribuitorii de materii prime, materiale şi servicii din cauza datoriilor RADET, firma Primăriei, se arată într-un comunicat ELCEN. Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, şi a notificat ELCEN în acest sens, ca, începând cu data de 05.09.2016, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 – iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuţie şi, pe cale de consecinţă, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri. Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureştiului – cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei.

Mai mult decât atât, Distrigaz a anunţat intenţia demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părţi din datoria menţionată mai sus.

În consecinţă, ELCEN a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET să rămână de 100%. „Societatea a dat dovadă de disponibilitate faţă de solicitările repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare să efectueze plăţi salariale şi, totodată, să achite furnizorii care au prestat servicii de reparaţii şi întreţinere a reţelei de termoficare. Totodată, din discuţiile purtate cu Primăria Municipiului Bucureşti, a rezultat că va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezintă obligaţie de plată restantă a Municipiului Bucureşti faţă de RADET şi Electrocentrale Bucureşti în baza protocolului încheiat în 18.12.2008, ce a fost aprobat prin hotărârea 424/2008 emisă de CGMB. Subliniem că această sumă (258.969.243 lei) se regăseşte atât în Anexa numărul 1din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnată de Direcţia de Specialitate din cadrul Primăriei. În plus, faţă de această sumă, Primăria Municipiului Bucureşti, în anexele 1 şi 2 la Proiectul de BVC pe 2016, menţionează faptul că mai există o sumă pe care o datorează RADET, în valoare de 715 milioane de lei, care reprezintă o parte din subvenţiile restante. Precizăm că Electrocentrale Bucureşti a arătat Primăriei Capitalei că, fără plata acestei sume, nu se va putea intra în sezonul de termoficare 2016 – 2017, motivat de imposibilitatea asigurării fondurilor pentru achiziţionarea combustibilului (gaze naturale, precum şi a efectuării reparaţiilor la capacităţile energetice de bază”, se spune în comunicat.

În multiplele discuţii care au avut loc între conducerea ELCEN şi Primăria Municpiului Bucureşti, s-a dat asigurarea că se vor face eforturile financiare necesare pentru asigurarea bugetării şi plăţii celor 259 de milioane de lei. În acest moment, însă, nu este demarată o acţiune din partea Primăriei pentru punerea în practică a acestor angajamente, susţin reprezentanţii ELCEN. În acest context, ELCEN nu a avut sursele financiare necesare pentru a asigura plata producătorului, transportatorului şi distribuitorului de gaze. Drept consecinţă, Distrigaz a emis notificarea nr. 3748/02.09.2016, prin care a anunţat ELCEN reducerea presiunii gazului natural.

În condiţiile prezentate mai sus, ELCEN a decis notificarea RADET şi Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti, administratorul Regiei, cu privire la faptul că societatea se află în imposibilitatea de a-şi mai plăti furnizorii şi distribuitorii, fapt care duce, în consecinţă, la desfăşurarea activităţii în condiţii la limită. Astfel, ELCEN nu va ridica poprirea instituită în acest moment asupra conturilor RADET Bucureşti, conform legii.

Totodată, având în vedere faptul că la acest moment RADET Bucureşti datorează societatăţii Electrocentrale Bucureşti peste 3,6 miliarde de lei, în conformitate cu prevederile contractului 1/2014, ELCEN a notificat această debitoare cu reducerea/sistarea furnizării de energie termică, în condiţiile în care aceasta nu îşi va îndeplini toate obligaţiile de plată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării.

Ce spune primarul Firea

„Aseară am primit o notificare — atât noi, la PMB, cât şi RADET — din partea Elcen, cum că în această lună nu se va mai ridica poprirea nici pentru acest procent de 30% asumat din toate încasările pe care le are RADET — atât din sursă PMB, prin plata subvenţiei, cât şi prin plata facturilor de către populaţie şi celelalte instituţii. Prin urmare, în această lună, practic, dacă se menţine textul notificării de aseară din partea Elcen, RADET ar trebui să nu mai primească salariile. Un lucru care, vă daţi seama, ar fi imposibil de acceptat într-o economie normală”, a precizat primarul Gabriela Firea, marţi, la începutul şedinţei Colegiului Prefectural al Municipiului Bucureşti, reuniune dedicată începerii în bune condiţii a anului şcolar.

Primarul general a declarat, legat de acest subiect, că a moştenit această situaţie şi că e vorba de o datorie veche, istorică, de 268 de milioane de lei, pe care ELCEN o solicită RADET. „Sunt nevoită să vă spun cu acest prilej şi dvs situaţia pe care am găsit-o la Primăria Generală a Capitalei. Este vorba despre un blocaj, deoarece contul RADET, regia care transportă agentul termic către aproape două milioane de bucureşteni care locuiesc la bloc şi, de asemenea, către toate entităţile de stat, (…) acest cont a fost blocat de Elcen. Într-adevăr, printr-o hotărâre judecătorească, dar care nu a fost contestată în instanţă — doar că legea administraţiei publice locale, precum şi legea finanţelor publice locale, care intervin în astfel de situaţii, spun că, deşi poprit, acel cont ar trebui să fie totuşi la dispoziţia RADET, măcar în proporţie de 30%: pentru plata salariilor şi pentru a achita anumite reparaţii, lucrări, avarii, astfel încât sistemul de termoficare să poată să îşi desfăşoare menirea”, a explicat edilul Capitalei.

Firea a spus că, de la începutul mandatului său, a avut mai multe întâlniri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, cu care a avut „un dialog foarte bun”. „Am luat legătura cu dumnealui şi aseară şi azi dimineaţă, explicându-i că RADET trebuie să beneficieze măcar de o sumă minimă, pentru ca să îşi poată plăti angajaţii şi să facă reparaţiile, reviziile necesare”, a spus Firea. Edilul şef a precizat că, din prima săptămână de când a ajuns primar general, a plătit la zi subvenţia, care nu mai era achitată din luna martie. „Este un lanţ al slăbiciunilor, e o situaţie creată ca o acumulare de decizii greşite economice, atât guvernamentale, parlamentare şi administrative — pentru că şi legislaţia a fost de multe ori permisivă unor astfel de datorii—, dar mesajul meu este următorul: nu se poate plăti în trei luni ceea ce nu s-a plătit în 15 ani”, a subliniat primarul general.

Firea a reamintit că a fost constituit un grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Direcţiei de buget-finanţe din cadrul PMB, ai RADET şi ai ELCEN. „Toate aceste persoane, foarte bine pregătite profesional, (…) în primul rând să explice, în termeni concreţi, din ce este compusă această datorie de 268 de milioane de lei, pentru că informaţiile pe care le am în acest moment sunt că există doar un protocol — deci nu un alt document juridic — în baza căruia ELCEN ar trebui să se îndestuleze din încasările RADET. Dar acest protocol, spre exemplu, nu mai este recunoscut în acest moment nici de către Guvern — pentru că şi el are o parte din datorie prin fostul MAI, de circa 40 — 50 de milioane de lei, pentru că a trecut foarte mult timp şi această datorie nu mai este exigibilă şi rămâne doar în sarcina Primăriei Generale să îşi plătească cota de datorie către ELCEN”, a declarat Firea.

Din când în când, ELCEN ameninţă că va sista alimentarea cu apă caldă sau cu căldură în sezonul rece pentru că RADET nu îşi plăteşte datoriile. Astăzi se consemnează un episod.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4605 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.