Ce portofoliu a obținut România la Comisia Europeană

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că, a obţinut pentru România portofoliul Dezvoltării regionale, ”cel mai important portofoliu din CE”, şi că președintele Traian Băsescu a avut suficientă minte să nu comenteze mai mult subiectul.

”În urma unor negocieri extrem de lungi şi extrem de complicate, în condiţiile în care România nu putea să păstreze agricultura, pentru că nicio ţară nu-şi va păstra portofoliul avut anterior, eu am obţinut pentru România, nu pentru Guvernul României, nu pentru un român, am obţinut pentru România cel mai important portofoliu din CE pentru noi – sigur, alte ţări au alte opţiuni – dar Dezvoltarea regională înseamnă toate fondurile, programele de coeziune şi structurale în perioada 2014-2019”, a spus Ponta.

Potrivit lui Ponta, din acest punct de vedere, toţi oamenii ”cu mintea la ei”, care ştiu ce înseamnă Comisia Europeană, au aplaudat faptul că România a obţinut cel mai bun portofoliu pe care şi l-ar fi putut dori, chiar dacă a avut probleme în trecut în absorbţia fondurilor europene.

”În aceste condiţii, chiar domnul Băsescu, care este în mod tradiţional adversarul meu, a avut suficientă minte ca să nu comenteze mai mult, ştiind că obţinerea portofoliului Dezvoltării regionale e un obiectiv extraordinar de important”, a spus Ponta.

Întrebat dacă o va nominaliza pe Corina Creţu pentru portofoliul Dezvoltării regionale, Ponta a spus că va face nominalizarea oficială când preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, îi va comunica oficial care este portofoliul alocat României.

„Eu, după ce am anunţul oficial din partea domnului Juncker asupra portofoliului pe care îl primeşte România, şi sper să am acest anunţ până la sfârşitul săptămânii, voi face nominalizarea în mod oficial şi atunci persoana respectivă va fi audiată în Parlament”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.