CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (72)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

Odată cu anii, şi-a pierdut şi pilonii de susţinere. Mai înainte s-a stins Marie – cea care nu l-a înţeles, însă l-a sprijinit -, apoi a murit şi cel mai drag tovarăş de iluzii şi de muncă: Wilhelm Schickard s-a prăpădit în urma cumplitei epidemii de ciumă bubonică adusă de soldaţii din trupele imperiale la Tübingen. Atunci s-a prăpădit o mare parte din populaţia din Würtemberg, iar bietul Schickard a trebuit să îndure să vadă cum i-a pierit întreaga familie, soţia şi copiii, înainte ca boala să-l răpună şi pe el. După ce a murit şi Păpuşa – căreia apelativul i s-a potrivit tot mai mult -, Învingătorul leului a devenit formal şeful colosului de interese numit „Hanul Diavolul Argintiu”. Pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din această poziţie – de fapt, nici n-ar fi fost capabil să şi le ducă la bun sfârşit, chiar dacă ar fi fost dispus s-o facă -, certurile cu fiul său au devenit tot mai dese şi tot mai violente. Iar atunci când s-a ocupat totuşi de o afacere – se pare extrem de bănoasă – şi a ratat-o definitiv, Al Optzeci şi cincilea l-a privat de orice amestec în conducerea activităţilor firmelor. Asta nu l-a fi deranjat prea mult, dacă fiul său nu i-ar fi limitat tot mai mult şi subvenţia.

– Ştii, dacă aş fi cu douăzeci de ani mai tânăr…, se lamenta el.

– Uită-te în jur, i-o reteza fiul, nu vezi că în jurul tău mor şi oameni de treizeci de ani, de douăzeci de ani, chiar şi copii! De ce te tot smiorcăi? Mai bine ai bea mai puţin!

– Sunt bolnav, se mai scuza.

– Alţii sunt mult mai bolnavi ca tine!

– Şi crezi că dacă te arzi la un singur deget, te doare mai puţin decât dacă o boală îţi afectează întregul organism?

– Mai bine a-i bea mai puţin! conchidea adevăratul stăpân al Hanului Diavolul Argintiu.

Într-adevăr, în disperarea sa, reală ori doar mimată, Învingătorul leului îngurgita tot mai multă băutură, iar faptul că nici nu prea mai mânca îl turtea tot mai repede.

– Ştii, îi spunea lui Jurgen Klopfstein, cred că dacă am descoperit ceva, atunci am descoperit armonia beţiei. Ştii, e extraordinară! Păcat că am descoperit-o abia la bătrâneţe.

Poate că centrul spiritual care a fost atâta vreme laboratorul şi biblioteca de la Hanul Diavolul Argintiu din Hanovra n-ar fi decăzut încetul cu încetul şi el, dacă membrii săi fondatori nu ar fi dispărut rând pe rând. Şi a mai existat, crede scribul, un motiv pentru care personaje cu o faimă notorie în epocă nu se mai înghesuiau nici să vină acolo şi nici să mai continue corespondenţa cu Învingătorul leului: acesta n-a fost niciodată un alchimist tipic, iar maşinăriile şi ideile revoluţionare care au rezistat timpului au aparţinut mai degrabă marilor săi prieteni de idei. În ciuda laboratorului atât de bine dotat, Învingătorul leului n-a căutat niciodată aur în alte elemente, el fiind convins că transmutaţia elementelor nu reprezintă decât o simplă consecinţă posibilă a algoritmului universal. Cum despre alţi erudiţi se spunea că au reuşit să facă din plumb aur, dispreţul Celui de Al Optzeci şi cincilea faţă de tatăl său a devenit explicit şi în formele cele mai evidente. Iar tatăl nici măcar nu mai era în stare să se apere.

Două au mai fost evenimentele care au mai marcat ultimii ani ai vieţii celui care doar cu numele mai era şeful familiei. Unul trist – şi nu foarte limpede – şi unul oferind o ultimă şi minunată rază de speranţă. Despre primul, scribul ştie câte ceva din vechile registre ale primăriei, el nefiind pomenit în marele registru al Hanului. Se pare că, într-un acces de orgoliu, Învingătorul leului, profitând de lipsa din localitate a fiului său, s-a amestecat din nou într-una dintre chestiunile curente şi, sub influenţa băuturii, a semnat nişte acte total nefavorabile afacerilor familiei. Lucrul era atât de evident încât cel ce ar fi putut profita de acel înscris i l-a arătat Celui de Al Optzeci şi cincilea, ştiind că oricum până la urmă va fi biruit de forţa Diavolului Argintiu. Ceea ce l-a adus pe fiu într-o asemenea stare de furie încât şi-a lovit părintele cu tot ceea ce i-a căzut în mână. Bătrânul a rămas căzut pe jos şi a fost dus în camera sa, de teamă să nu-i fie descoperite rănile considerate chiar şi de medicul de încredere că ar fi fost pricinuite de lovituri cauzatoare de moarte. L-a îngrijit Jurgen Klopfstein şi, spre mirarea tuturor, Învingătorul leului şi-a revenit. Ba mai mult, şi-a recunoscut greşeala, a promis solemn că nu se va mai amesteca în afaceri şi a încercat să ducă o viaţă normală. (Micul dejun frugal, variaţiunile zilnice la orga din capelă, ziua lungă în laborator, cina copioasă seara, duminicile şi sărbătorile împreună cu familia.)¹.

Şi a şi reuşit să-şi ţină făgăduiala vreme de aproape doi ani. Perioadă în care a avut loc cel de al doilea eveniment, cel ce „i-a oferit ultima şi minunata rază de speranţă”. Şi din nou, copilul său de suflet, Jurgen Klopfstein, a fost cel ce i-a fost de un ajutor nepreţuit. După ce i s-a plâns fiului său că ar face mai multe dacă ar avea cu douăzeci de ani mai puţin, iar acela i-a replicat că în jur mor şi persoane mult mai tinere, chiar copii, şi-a adus aminte de blestemul proferat de pe rug de ultimul mare maestru templier, Jacques de Molay, conform căruia pedeapsa dată torţionarilor va fi în vigoare până la a treisprezecea lor generaţie. Aşa că s-a apucat să scotocească în arborii genealogici ai unor persoane recent decedate în condiţii stranii şi a descoperit că, într-adevăr, câteva dintre ele păreau să fi fost descendenţi de a treisprezecea spiţă a unor strămoşi implicaţi în reprimarea atât de crudă a ordinului. Printre ei, oameni avuţi, şefii unor familii puternice care n-ar fi fost exclus să-şi fi construit cariera având la origine bucăţi din tezaurul templier, alţii vântură-lume. Al Optzeci şi patrulea a căutat şi a cumpărat pe bani grei şi ultimele pergamente Schwartz von Schwartz aflate pe piaţă, însă cele câteva găsite n-au avut vreo relevanţă în cazurile în speţă. Cum Al Optzeci şi patrulea n-a cunoscut niciodată valoarea banilor, fiul său i-a tăiat resursele pentru a nu mai cheltui sume considerabile în virtutea unui nou capriciu. Atunci, Învingătorul leului a încercat să afle dacă cifra 13 din blestemul lui Jacques de Molay nu reprezintă cumva o treaptă din algoritmul universal al creşterii şi descreşterii unor familii puternice, a unor dinastii, a unor imperii. Şi, iată: dinastia de Valois, fondată în1328 de Filip al VI-lea a fost înlocuită în 1589 de Henric al IV-lea cu dinastia de Bourbon. Dinastia de Valois a numărat treisprezece regi ai Franţei. Sau dinastia de Barcelona a regilor aragonezi din Sicilia: aceasta începe cu Pedro I în 1282 şi se termină cu Ferdinand al II-lea (Catolicul), care, devenind în 1505 rege al Neapolului, a făcut ca Sicilia să se afle în stăpânirea coroanei spaniole. Or cu Pedro I şi Ferdinand Catolicul, regii aragonezi au fost chiar treisprezece. Chiar şi Normandia a cunoscut treisprezece duci, socotindu-i aici şi pe regii Angliei, dar „bineînţeles fără a-l socoti şi pe Ioan Fără de Ţară, dacă tot a fost fără de ţară”. La alte asemenea socoteli, lucrurile au stat mai prost şi Al Optzeci şi patrulea a recurs la tot felul de artificii (bastarzi, impostori, decăzuţi etc.) pentru a da de cifra 13. Pe urmă, s-a lăsat păgubaş, dar a imaginat un alt sistem în care 13 era întregul şi trebuia să calculezi submultipli pentru a afla ce urmează. Până atunci, Învingătorul leului s-a ocupat prea puţin de horoscoape, deşi atât Tycho Braché, cât şi Kepler au fost apreciaţi pentru previziunile lor, Tycho Braché stabilind chiar cu destulă exactitate modul cum va sfârşi Rudolph al II-lea: după ce împăratului îi va muri leul, animalul preferat. Dacă va putea formula cu precizie algoritmul universal, pretindea Al Optzeci şi patrulea, să constitui un horoscop va fi floare la ureche, întrucât trecutul, prezentul şi viitorul se conduc după aceeaşi regulă. Împreună cu Jurgen Klopfstein a alcătuit o schemă prin care a ghicit viitorul mai multor persoane.

â

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.