În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008
Cu această introducere, scribul a ajuns la punctul în care planurile celui de Al Şaptezeci şi şaptelea s-au precipitat. Mai trebuie spus, înainte de a fi înfăţişate faptele, că strănepotul Omului din fereastră n-a dorit să se ajungă la asasinarea celor doi Medici, că a fost convins că, în ultima clipă, va putea interveni şi îi va salva, iar Lorenzo şi Giuliano îi vor rămâne recunoscători pe vecie că le-a venit atât de hotărâtor în apărare. În fond, nu era vorba decât despre o schimbare neesenţială a planului iniţial: Cavalerul Marchiz pregătise falimentul mai multor sucursale ale băncilor, astfel încât să provoace un efect de domino şi întregul edificiu bancar să se prăbuşească asemenea unui castel din cărţi de joc. Din banii săi, ar fi reuşit să împiedice dezastrul total, izbăvindu-i pe Medici, dându-le o rentă viageră „cu totul onorabilă” şi preluându-le afacerea. O soartă asemănătoare o pregătise şi pentru familia Pazzi. Ar fi urmat, rând pe rând, „salvarea” unor principi şi a unor înalţi ierarhi. Desigur, toate la rândul lor, întrucât Al Şaptezeci şi şaptelea era conştient că va deveni evident pericolul pe care-l reprezenta pentru cei mai puternici oameni ai lumii şi că aceia vor încerca să-l ucidă. Numai că, la ora aceea, el va fi deja înconjurat de armata cea mai puternică, deoarece va fi armata cea mai bine plătită. Cât de simple sunt toate!
Sigur că, povestite astfel, visele Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea pot părea elucubraţiile unui nebun. Dar câţi conducători celebri ai lumii n-au ţesut astfel de planuri şi câţi n-au reuşit – măcar pentru o vreme – să le pună în aplicare? Mai ales atunci când au dat de colaboratori zeloşi abia aşteptându-şi conducătorul cu care credeau că vor împărţi minunatul viitor? Câţi? Nu putem şti câţi: cine, în afară de Dumnezeu, ne-ar putea face o listă cu personaje de acel soi care au eşuat în încercările lor?
Unul dintre colaboratorii Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea a fost chiar Francesco Pazzi. Ce spera de la acesta, dacă nici pe el nu voia să-l distrugă, ci să-l „salveze”? Familia Pazzi se dezvoltase paralel cu familia Medici, însă la momentul acţiunii reuşise să se alinieze Sfântului Scaun, să-i sufle familiei Medici monopolul alaunului şi să poată nădăjdui cu temei să ocupe poziţiile rivalilor în Toscana1. Pe Lorenzo şi pe Giuliano, Al Şaptezeci şi şaptelea nu-i putea cumpăra cu… banii lor. Pe toţi ceilalţi, da. Era de acum Anul Domnului 1477. Cavalerul Marchiz simţea că jocul lui trebuia să se materializeze cât de repede, altfel risca să fie descoperit încă înainte de a începe şi înainte de a putea lupta singur. Şi nu-i mai lipseau decât câteva luni, după calculele sale! Mai multe filiale ale imperiului Medici se aflau în pragul falimentului, desigur tocmai filialele de care se folosise Cavalerul Marchiz cel mai intens. Rapoarte disperate implorau fonduri de la Florenţa, iar de acolo veneau controale menite să descopere de ce s-a ajuns în precara situaţie. Capul răutăţilor nu era greu de descoperit, însă Umberto era aproape imposibil de găsit pentru a da explicaţii. Mai mult decât atât, el nu dispărea decât din câmpul vizual al însărcinaţilor de la centru, între timp continuându-şi acţiunea altundeva. Şi altundeva. Şi altundeva! În iulie sosi o precizare expresă către toate filialele, prin care se interzicea ferm orice ingerinţă venită de la Al Şaptezeci şi şaptelea. Ba mai mult, i se interzicea aceluia să mai intre în vreo clădire aparţinând familiei de Medici.
Dar tocmai atunci, în vara aceluiaşi an, Lorenzo lansă un plan nu foarte diferit de al Cavalerului Marchiz Umberto, chiar dacă mijloacele gândite erau cu totul altele: iniţial, l-a concediat cu mult zgomot din slujba Florenţei pe condotierul Carlo Fortebraccio, apoi l-a făcut să atace Siena, pentru ca locuitorii de acolo să fie obligaţi să ceară protecţia Florenţei (adică ajutorul lui Lorenzo Medici), iar aceasta să reunifice, astfel, Toscana, neutralizând principatul lui Riario şi, prin acela, interesele Vaticanului. Doar că scenariul a fost descoperit2, iar consecinţa a fost o alianţă între Vatican şi Napoli alături de Siena împotriva Florenţei. Al Şaptezeci şi şaptelea mai câştigă ceva timp şi chiar dacă, în realitate, se găsea şi în continuare sub ameninţarea pumnalului asasinului plătit, folosindu-se de evenimentele ce se derulau, acum reuşise să înjghebeze un grup de atac extrem de puternic menit să-l ajute să-şi ducă la îndeplinire scopurile. Momentul acţiunii sosise! Nu mai trebuia decât să abandoneze – deocamdată! – arma financiară şi să revină la puterea forţei! Un adevărat strateg ştie să alterneze metodele!
Deocamdată, Al Şaptezeci şi şaptelea, nemaiavând acces în întreprinderile de unde îşi fura seva puterii, îşi continuă activitatea prin Portinari şi prin Ţipor. Bani avea destui. Şi putea avea tot mai mulţi. Atacul împotriva fraţilor moştenitori ai Casei Medici va fi dejucat, desigur, în ultima clipă, după ce va interveni Marele Salvator. Va urma tentativa de pedepsire a asasinilor. Salvaţi şi ei în ultima clipă de acelaşi Om al Destinului sosit în clipa potrivită cu forţa potrivită. Atunci vor fi vizaţi, rând pe rând, diferiţii actori. Şi ei vor fi împinşi până la marginea prăpastiei. Şi ei vor fi izbăviţi de Acelaşi Erou. Toţi vor fi salvaţi şi toţi îi vor rămâne îndatoraţi neam de neamul lor Marelui Salvator şi nimeni nu va putea să mai ridice prea mult capul, întrucât, după toate acele dezvăluiri, oprobriul public îi va sili să se păstreze în cel mai mare anonimat. Al Şaptezeci şi şaptelea şi-a planificat „marea lovitură” bazându-se pe sentimentul puternic al onoarei. Sentiment de a cărei putere nu s-a îndoit nici o clipă, atunci când… nu era în legătură cu el însuşi! Gianni Vengeri ne descrie varianta victoriei imaginate de Cavalerul Marchiz Umberto şi ne va lăsa tabloul amănunţit al unei lumi conduse de acela3.
Cum s-au desfăşurat de fapt lucrurile? Asta nu trebuie să mai fie povestit de către un scrib atât de nevolnic, asemenea celui ce s-a înhămat cu atâta îndrăzneală la descrierea vieţilor Celor O Sută. Cum s-au desfăşurat de fapt lucrurile au povestit analiştii şi autorii cei mai serioşi. Şi nu o dată! Complotul Pazzi a fost pregătit cu migală, ducerea sa la îndeplinire s-a amânat de mai multe ori, evenimentele politice, însă şi mici dar importante întâmplări personale remodelând de fiecare dată concreteţea planurilor. Şi, în sfârşit, la 25 aprilie 1478, în catedrala Santa Maria del Fiore, fulgerul a căzut: Giuliano a fost ucis, dar Lorenzo a scăpat, iar reacţia populaţiei a fost cu totul alta decât s-au aşteptat conjuraţii. Majoritatea acestora au fost omorâţi pe loc. De la punctele sale de observaţie, Al Şaptezeci şi patrulea a urmărit un spectacol lugubru: oameni spânzuraţi în ferestrele Senioriei, alţii ucişi în plină stradă, cadavre batjocorite pe străzi. Printre primele victime, Francesco Pazzi şi arhiepiscopul Salviati. Dar şi mulţi alţii. Printre ei şi abatele Contador. Alţii au apucat să fie în prealabil judecaţi. Între care şi Cavalerul Marchiz Umberto. Contele Patazzi a dispărut şi nu mai e de găsit în anale.
Ce a căutat Al Şaptezeci şi şaptelea printre complotişti? Din protocoalele procesului său nu rezultă mai mult decât că la momentul asasinatului ar fi fost prezent în catedrala Santa Maria del Fiore. Rolul său transpare mărunt, ca rolul unui figurant în marea tragedie. Ceea ce nu-i prevestea o sentinţă mai blândă. Dovadă că este spânzurat la 30 mai.
Întemniţat la Stinche, Cavalerul Marchiz îşi trăieşte ultima lună într-o fervoare extraordinară. Ştim de la Gianni Vengieri că nepotul Înţeleptului şi-a petrecut acele zile învăluit de o seninătate extremă, „dacă nu chiar dubioasă pentru cei ce-l păzeau”4.
Şi iată cum se explică acea „atitudine neobişnuit de eroică” a Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea, în urma celor găsite de scrib: fiul Nătăfleţului, după ce a adus mari pagube tuturor filialelor băncilor Casei de Medici şi profitând de evenimentele care se succedau necontenit, a reuşit să fie întotdeauna cu un pas înaintea funcţionarilor trimişi de Piero, de Lorenzo şi de Giuliano spre a preîntâmpina sau măcar spre a repara ceea ce se mai putea repara după acţiunile sale. Însă fiul Nătăfleţului simţea tot mai mult că acel joc nu mai putea continua vreme îndelungată. Pe de altă parte, împrumuturile-cadouri pe care le-a oferit puternicilor zilei îi spuneau că şi pentru el a sosit momentul culesului. Dacă lucrurile vor merge bine, iată, planurile sale se vor realiza chiar înainte de a împlini 40 de ani, aşa cum şi-a impus. Dacă lucrurile nu vor merge bine, aproape oriunde s-ar fi aflat în Europa la momentul eşecului ar fi găsit un punct de sprijin şi de refacere din partea celor care trebuiau să-i fie recunoscători pentru toate câte a făcut pentru ei. Cât de simplu era totul! se mira el iarăşi, uimit că alţii nu s-au folosit înaintea sa de aceeaşi strategie. Aşadar, convins că a pricinuit pierderi ireparabile Casei de Medici şi cunoscând mai bine decât oricine unde se aflau zonele cele mai afectate de boală din acel trup ce încă mai părea atât de impunător, Al Şaptezeci şi şaptelea şi-a imaginat următoarea desfăşurare a evenimentelor: în clipa când cercul morţii se va strânge implacabil în jurul lui Lorenzo şi a lui Giuliano, el va sări în faţa asasinilor şi le va salva viaţa. Lucru lesne de făcut pentru că şi arhiepiscopul Salviati, unul dintre principalii artizani ai conjuraţiei, îi era profund îndatorat5 şi Cavalerul Marchiz îşi pregătise de nenumărate ori în faţa oglinzii strigătul „Salvează-i, Salviati, şi nu mai eşti dator nimănui!”. Drept urmare, cei doi fraţi ar fi fost în siguranţă, iar rolul său, jucat cu multă teatralitate, punându-se cu propriul piept în faţa asasinilor, asemenea unui actor dintr-o reprezentaţie a unei tragedii antice, i-ar fi îndatorat pe vecie pe cei izbăviţi. Cum nici familia Pazzi n-ar fi ieşit învingătoare, era mai mult decât evident că la Florenţa ar fi urmat mari schimbări. Şi cine să preia frânele puterii decât cel ce s-a dovedit atât de viteaz în momentele cele mai dificile? Al Şaptezeci şi şaptelea şi-a imaginat de sute de ori, zi şi noapte, scena triumfului său. Dar şi ceea ce ar fi urmat după aceea: o coaliţie a tuturor puternicilor săi aliaţi sub conducerea Toscanei. O coaliţie împotriva cui? Întotdeauna se găseşte împotriva cui să lupţi. De pildă, împotriva turcilor.
Din toate acele scene virtuale, eroul lui Gianni Vengeri îşi imaginase cel mai asiduu fastul intrării glorioase în Florenţa natală, aclamaţiile şi reacţiile celor pe care-i cunoştea de mic şi faţă de care, faţă de fiecare, avea ceva de răzbunat. Şi peste toate, străbunicul, Omul din fereastră, de care s-a despărţit atât de umilitor, Omul din fereastră care îl va binecuvânta cu privirea sa de sfinx de la punctul său de observaţie din Palatul Bosci. Al Şaptezeci şi şaptelea era atât de încredinţat că toate visele sale se vor îndeplini aidoma, încât le zugrăvise în amănunte menestrelului său personal şi acela ni le-a transmis şi nouă, publicului său de peste o jumătate de mileniu. Până şi propria înmormântare şi-a imaginat-o Al Şaptezeci şi şaptelea, o înmormântare care trebuia să aibă loc desigur că peste mult, peste foarte mult timp, o înmormântare cum n-a mai fost în istorie, o înmormântare a celui mai puternic bărbat de la Alexandru Macedon încoace. (Nu o dată i s-a întâmplat să fie invidios pe câte un mort dus cu pompă pe ultimul drum: ce a făcut decedatul atât de grozav, mai grozav decât el însuşi? Ar fi culmea să se poată lăuda cineva, fie viu, fie mort că l-a întrecut în lupta pentru glorie!)
1 Nu e lipsit de importanţă să amintim o „descoperire” a scribului: după ce papa le-a luat celor din familia Medici monopolul alaunului, afacere care, cel puţin pe hârtie, i-a fost atribuită Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea s-o gestioneze, într-un alt înscris, în urma unui complicat împrumut, tot Al Şaptezeci şi şaptelea a primit aceeaşi însărcinare şi de la familia Pazzi, noua proprietară a acelui monopol…
2 În acelaşi timp, Lorenzo şi Giuliano erau tot mai deranjaţi de pierderile tot mai importante cauzate de strănepotul Omului din fereastră. Ei au decis să-l elimine, dar asasinatul a dat greş. De două ori! Despre aceasta, scribul a aflat doar din cântecele exuberante ale lui Gianni Vengeri, care laudă Pronia că l-a ajutat pe erou să scape, însă, ca de obicei, îl laudă şi pe eroul însuşi, care, „a reuşit din nou (?) să dejoace cu ironie” cele două atentate. Şi aflăm, din aceeaşi sursă, că după eliminarea Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea, Casa Medici intenţiona să se ocupe cu multă generozitate de soţia şi de copiii celui pe care-l vor fi înlăturat. Ba erau dispuşi chiar să obţină condamnarea şi executarea asasinului tocmit. Scribul va trece peste amănuntele pitoreşti ale istorisirii lui Venegeri, însă va aminti că răzbunarea Cavalerului Marchiz a fost că i-a furnizat lui Francesco Pazzi planul lui Lorenzo privind Siena. (Faptă pe care în mod sigur ar fi săvârşit-o oricum…) Analizând intenţia eşuată a lui Lorenzo Medici comparativ cu complicatele planuri ale Cavalerului Marchiz Umberto, nu vom descoperi prea mari deosebiri…
3 Se pare că menestrelul s-a grăbit prea tare, iar cântecele sale, făcând recunoscute personajele de către cine se pricepea să le descifreze, n-au făcut decât să gireze vinovăţia Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea. Dar, oricum, „ţara” condusă de Cavalerul Marchiz Umberto n-a fost decât un tărâm al celebrelor Utopii, de care, de-a lungul veacurilor, visele oamenilor au fost întotdeauna atât de însetate.
4 „Cei ce-l păzeau au fost atât de tulburaţi de acea atitudine neobişnuit de eroică, încât au contribuit fiecare cum a putut ca bărbatul – care iniţial n-a fost socotit decât un personaj minor în complot – să fie cât mai repede osândit şi executat”.
5 Desigur că tot din banii filialelor Medicilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.