Hanul Verde a fost construit la începutul secolului al XIX-lea peste drum de Hanul Roşu, pe locul ocupat în prezent de imobilul situat pe strada Franceză nr. 52. Pe planul Borroczyn din anul 1852 și în fotografiile realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea hanul apare ca o construcție patrulateră, cu un corp adosat pe latura vestică, o curte interioară și acoperișul acoperit cu tablă. Numele său provine, cel mai probabil, de la culoarea în care erau vopsite zidurile. Pe planurile realizate în anii 1871 şi 1875 de către maiorul Dimitrie Papazoglu, edificiul figura sub această denumire.
În această clădire, şi-a avut atelierul până în anul 1864 pictorul, graficianul şi fotograful Carol Popp de Szathmári. Acestuia îi datorăm unele dintre primele fotografii ale Bucureștiului. Într-unul din instantaneele sale, realizate de pe hotelul Concordia situat pe strada Smârdan, acesta a surprins și o parte din corpurile hanului Verde. Tot aici își avea cabinetul doctorul homeopat Eduard Spech. O parte din camere erau închiriate de proprietari după cum aflăm într-un anunț din anul 1855, tipărit într-unul dintre primele publicații periodice „Vestitorul românesc”, în care vistierniceasa Domnica Gheorghiu transmitea că are două apartamente disponibile pentru închiriere.
Fotografiile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au surprins latura sudică a hanului chiar lângă malul Dâmboviței. Albia a fost îndepărtată ulterior de case după realizarea lucrărilor de canalizare și rectificare a cursului râului. Planul cadastral realizat de Institutul Geografic al Armatei în anul 1911 figura în locul fostei albii a Dâmboviței strada Halelor, unde Hanul Verde apărea cu nr. 1.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, imobilul apărea descris într-un document păstrat la Arhivele Statului ca fiind o veche construcţie, cu parter și un singur etaj unde se găseau 24 de camere ce aveau funcţie de locuit. Clădirea dispunea de pivnițe boltite şi de mai multe prăvălii la parter. Despre acestea din urmă aflăm că patru erau pe strada Franceză, două pe strada Şelari şi o “cârciumă cu birt” pe cheiul Dâmboviţei. Fotografiile din perioada respectivă imortalizează cârciuma a cărei denumire era “La Podul de Piatră”. Aceasta a fost înlocuită în perioada interbelică de restaurantul lui Constantin Nistor „Cina Românească”.
La începutul secolului XX, o mare parte din edificiu fusese închiriat de Marco Dattelkremer pentru celebrul magazin cu articole de mobilier „La Centrală”. Un alt magazin cunoscut în epocă „La cizma Regală” se afla la parterul clădirii. Proprietarii în acea perioadă erau moștenitorii rentierului Theodor Eftimiu care achiziționase clădirea în anul 1890.
După 1911 Marco Dattelkremer a înlocuit denumirea magazinului „La Centrală” cu numele lui și a cumpărat întregul edificiu pe care l-a acoperit cu reclame la magazin. În anul 1932, în plin proces de modernizări urbanistice, s-a luat hotărârea demolării vechiului han, în locul lui ridicandu-se un imobil de locuințe cu șase etaje și magazine la parter. Magazinul de mobilă „Marco Dattelkremer” a continuat să funcţioneze o perioadă în blocul construit pe locul hanului.
În anii 2011 şi 2012 arheologii din cadrul Muzeul Municipiului Bucureşti au cercetat în capătul sudic al străzii Şelari mai multe vestigii aparţinând corpului vestic al hanului Verde din două etape de edificare distincte, dar și structuri de zid anterioare acestei construcții.
Astfel într-una din încăperile hanului a fost identificat un tronson din zidul de incintă ce proteja Curtea Domnescă din perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Fundația, păstrată pe o lungime de cca. 4,50 m, era realizată din cărămizi legate cu mortar de var și consolidată prin dispunerea în structura zidului a doi tiranți din lemn. Segmente din această fortificație, întărită cu contraforți, au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice pe traseul actualelor străzi Gabroveni, Șepcari, Șelari, Covaci și Căldărari.
Frontul vestic al hanului Verde din prima fază de edificare a fost surprins pe cca. 17 m lungime, iar perpendicular pe acesta au fost descoperite trei fragmente din zidurile de compartimentare ale construcției. S-a putut observa faptul că o parte din edificiu a fost refăcut din temelii. Cel mai probabil, putem lega acest moment de aplicarea regulamentelor de urbanism în privința construcțiilor și a alinierii străzilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, frontul vestic a fost ușor retras față de aliniamentul anterior în cea de-a doua etapă constructivă. Deasemenea, au fost identificate o parte din zidurile care delimitau corpul vestic al hanului spre străzile Franceză, Șelari și Halelor. Patru ziduri de compartimentare (trei transversale și unul longitudinal) împărțeau spațiul în opt încăperi. Patru dintre acestea aveau la subsol pivniţe acoperite cu bolţi aplatizate, unde cel mai probabil erau depozitate mărfurile comerciantilor care aveau prăvăliile la parterul clădirii. Cele patru pivniţe comunicau între ele prin deschideri practicate în zidurile transversale. Pivnița care se gasea în colțul de sud-est al hanului mai avea o deschidere spre vest unde se afla scara de acces, cu trepte de lemn, spre nivelul superior.
Deși a fost cercetată o suprafață mare din corpul vestic, cea mai mare parte a hanului a rămas însă nedescoperită fiind suprapusă de actuala clădire de pe strada Franceză nr. 52. Hanul Verde continuă să rămână prin fotografii, documente și descoperiri arheologice o importantă parte componentă a istoriei centrului vechi al Bucureștiului.
Bibliografie selectivă
N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Ed. Acad., București, 1961, 121.
G. Potra, Istoricul hanurilor bucureştene, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1985.
D. Roșca, De la Primavara Eterna la Târgul Păduchilor. Prăvălii de lux si prăvălii pentru cei nevoiași în Bucureștii de ieri, ed. Ars Docendi, Bucuești 2018.
Alexandra Ţânţăreanu, Strada Franceză. Studiu istoric, BCMI, anul XXI, nr. 1-2/2010
www.simpara.ro/centru-istoric-2013/memoriu-selari-franceza-hanul-rosu-verde.pdf
Articol scris de Raluca Moței/Biroul Arheologie/Muzeul Municipiului Bucureşti
Nu se retrocedeaza nemturienilor? Pare ca sunt in proprietatea(furaciuni pentru imbogatire din antichitate) nemturiana. Placanul stie?!