Chestiunea ucraineană: riscul alunecării în război mondial (I)

Pe harta lumii există puncte esențiale ale ordinii globale. Pentru controlul lor se bat marile puteri regionale și globale, așa cum în șah piesele grele luptă și se sacrifică pentru capturarea unui pion, important prin aceea că ține blocat un câmp strategic important. Undele de șoc al căror epicentru sunt acele puncte tulbură securitatea și stabilitatea vecinilor. Unul dintre acestea este Ucraina. El interesează în mod particular România.

CÂND CRIZELE INTERNE SE REZOLVĂ PRIN RĂZBOI EXTERN

Pe data de 18 martie 2021, pe stadionul Luzhniki din Moscova, circa optzeci de mii de persoane, au participat, în prezența Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, la aniversarea a șapte ani de la „reunificarea Crimeii cu Rusia”; fapt prezentat ca făcând „dreptate istorică” Rusiei. La întrebarea Președintelui lor, cei prezenți au răspuns într-un glas: „Iubim Rusia!” Ceea ce se poate traduce prin „suntem gata să mai ducem un alt Mare Război pentru Apărarea Patriei, dacă va fi nevoie, și uniți, vom birui din nou!”.

Tot pe 18 martie 2021, miniștrii de externe ai statelor membre ale G7 (grupul statelor care tradițional se consideră a fi democrațiile cele mai dezvoltate ale lumii din punct de vedere economic, respectiv Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și SUA), cărora li s-a alăturat și Înaltul Reprezentant / Vicepreședinte al UE pentru politica externă și de securitate, au dat publicității o declarație prin care condamnă „ocuparea temporară a Crimeii de către Rusia” și „încălcarea drepturilor omului în peninsulă, în special cele ale tătarilor”, își exprimă opoziția față de „destabilizarea continuă a Ucrainei de către Rusia”, în special în regiunile estice Donețk și Luhansk, și se arată gata să înăsprească sancțiunile aplicate Moscovei până când aceasta va reveni la status quo ante 2014. „Dreptatea istorică” și dreptul internațional nu sunt același lucru.

Cu numai câteva zile înainte, președintele SUA, Joe Biden, care, în trecere l-a calificat pe omologul său rus ca fiind un „criminal lipsit de inimă”, a precizat că pentru SUA „Crimeea este Ucraina”, și a asigurat că anexarea peninsulei de către Rusia nu va fi recunoscută niciodată. (Aceasta în ciuda proverbului american care ne învață că „niciodată nu trebuie să spui niciodată”.)

Acestor declarații merită adăugată și cea a generalului-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al forțelor terestre ale SUA în Europa, care, pe 13 martie 2021, în cadrul celei de a douăsprezecea reuniuni desfășurate în cadrul „Dialogului de securitate SUA-Ucraina”, a recomandat ca marina română (deci, forțele navale ale unui stat membru al NATO) și marina ucraineană (deci, forțele navale ale unui stat nemembru al NATO) să plaseze mine în apele Mării Negre din jurul Crimeii, cu scopul de a limita capacitatea de mișcare a flotei ruse. Generalul a adăugat că, potrivit estimărilor sale, Rusia va folosi primul pretext (de pildă o criză umanitară generată de lipsa apei potabile în Crimeea, pe care, în condițiile războiului din Donbas, Kievul refuză să o furnizeze) pentru a controla întregul litoral pontic al Ucrainei și a o izola pe aceasta de mare, în condițiile în care Marea Neagră „este esențială pentru Kremlin”, dar și în care „suveranitatea Ucrainei este direct conectată cu tot ce se întâmplă cu vecinii săi” din această regiune.

Și cam pe când se emiteau aceste îndemnuri euro-atlantice, în Pacific, ministrul japonez al apărării anunța că, renunțând la tradiția postbelică a neangajării militare în afara granițelor naționale, Japonia, aflată într-un litigiu cu Rusia pe tema insulelor Kurile, va efectua manevre armate în Marea Neagră, împreună cu Ucraina.

Chiar dacă optimiștii ar plasa aceste declarații doar în zona retoricii și eventual a discursului politic de utilitate internă, menit a abate atenția de la infernala gestiune a pandemiei Covid 19, cu inevitabilele sale consecințe economico-sociale, încă nu se poate spune că putem sta liniștiți. Istoria arată că marile puteri au încercat totdeauna să scape de crizele interne transformându-le în războaie externe. Și chiar dacă războiul se poartă astăzi cu alte mijloace decât în trecut, amenințarea lui nu poate lăsa indiferent pe nimeni.

CÂND GEOGRAFIA ESTE MAI TARE DECÂT ISTORIA

În evaluarea importanței geo-strategice a Ucrainei rămâne valabilă observația fostului consilier pentru probleme ale securității naționale al președintelui Carter, prof. Zbigniew Brzezinski, potrivit căruia fără Ucraina, Rusia este o mare putere (se subînțelege, regională), în timp ce împreună cu Ucraina este un imperiu (se subînțelege, global).

Cea mai mare parte a litoralului pontic al fostului imperiu țarist și al fostei URSS, precum și prima și cea mai importantă (din punct de vedere strategic) ieșire a Rusiei la mările calde, au fost țărmul ucrainean al Mării Negre. Nu întâmplător, atunci când puterile occidentale, susținând, ca element de contrapondere, Imperiul otoman, au dorit să țină Rusia la porțile Europei, războiul s-a purtat în Crimeea. Una dintre principalele sale mize a fost controlul gurilor Dunării, asigurat de cel care deținea sudul Basarabiei (Bugeacul). Retrocedarea celor trei județe sud basarabene (Cahul, Bolgrad și Ismail) principatului Moldovei, la Congresul de la Paris (1856), și curând după aceea, pasul logic al unirii Principatelor danubiene, au confiscat Rusiei calitatea de protagonist în sistemul echilibrului de putere european, creat la Congresul de la Viena (1815). Ea a revenit în acest sistem după recuperarea județelor amintite, prin decizia Congresului de la Berlin (1878).

Găsim în această istorie explicația faptului că actuala criză ucraineană are în centrul său tocmai anexarea Crimeii de către Rusia (Donbasul fiind doar hinterlandul acesteia), precum și motivul înghețării crizei transnistrene. Transnistria nu interesează Rusia decât în măsura în care, împreună cu Crimeea, constituie brațele unui clește strategic apt a prinde și ține ferm regiunea Odessei, care include astăzi Bugeacul. Bugeacul face din cel care îl stăpânește, țară dunăreană. O Dunăre care, să nu uităm, astăzi leagă, la propriu, Marea Neagră cu Marea Nordului, traversând întreaga Europă pe un coridor fluvial unind vechiul Istru cu Meinul și Rinul.

În 1940, după ocuparea Moldovei dintre Prut și Nistru de către URSS, valorificând Pactul Ribbentrop-Molotov, I. V. Stalin include Basarabia istorică (Bugeacul) în RSS Ucraineană, în detrimentul RSS Moldovenești, ca regiune autonomă („regiunea Ismail”), pentru ca în 1954, N. S. Hrușciov să o integreze în regiunea Odessa, anexându-i-o. Prin aceste transferuri teritoriale se realiza o operă de adevărată inginerie geopolitică, conferindu-se Ucrainei o identitate coerentă sub aspect geo-strategic; identitate lipsită, însă, de coerență etno-culturală. Această identitate avea să facă din Ucraina sediul natural al unei importante părți din arsenalul nuclear al URSS, precum și un membru de sine stătător al ONU.

Convenția de la Montreaux (1936), care reflectă și vederile lui Nicolae Titulescu potrivit cărora Marea Neagră trebuie aparțină riveranilor, interzicând intrarea navelor militare de peste un anumit tonaj aflate sub pavilionul statelor neriverane și limitând timpul de ședere în zonă a celor cu un tonaj admis, a transformat această mare, beneficiara unei poziții strategice importante, într-un lac turco-rus. Exploatarea unui atare atu se realizează numai controlând litoralul ucrainean și cu precădere Crimeea.

Chiar dacă ne-am limita la aceste precizări și înțelegem de ce Rusia, fără Ucraina pierde, în cea mai mare parte, poziția dominantă asupra Mării Negre, precum și cea mai scurtă și lesne utilizabilă cale de acces către Mediterana, respectiv către sudul Europei și nordul Africii; ba chiar, prin Suez către Oceanul Indian, și prin Gibraltar, către Atlanticul de Sud. Cu alte cuvinte, rămâne închisă în Eurasia continentală, ruta prin Marea de Azov și strâmtoarea Kerci fiind foarte problematică.

De asemenea, pierzând Ucraina, Rusia pierde și gurile Dunării. Ucraina, în schimb, dominând Marea Neagră și fiind țară dunăreană, îi asigură Rusiei, altminteri un stat nordic, în măsura în care nu este euro-asiatic, instrumentele geostrategice care îi pot conferi alura unui actor global.

Să mai adăugăm că Marea Neagră este ruta obligatorie de trecere a drumului celui mai scurt care leagă Asia Centrală, regiunea Mării Caspice și Transcaucazia, de Marea Adriatică și Ioniană, traversând Balcanii. Balcani în care Rusia a avut și continuă să aibă o influență politică semnificativă așezată pe fundamentul comuniunii culturale pravosalvnice și panslaviste.

Același general Hodge, antecitat, aprecia : Marea Neagră este mai importantă pentru Kremlin decât Marea Baltică. Este rampa lor de lansare pentru tot ceea ce fac în Siria, în estul Mediteranei, în Africa. Aşa influenţează activităţile, operaţiunile şi securitatea în Caucaz şi aşa influenţează totul în Balcani”.

Lucrul nu este cu mult mai puțin semnificativ dacă privim către frontiera de nord și de vest a Ucrainei. Poarta invaziilor Rusiei de către armatele Occidentului european, ca și a invaziilor acestuia de către armatele ruse, nu este Ucraina, ci Belarusul. Ucraina se află, însă, în coasta Belarusului și îl supraveghează din punct de vedere strategic. Depărtarea Ucrainei de Rusia fie împinge și Belarusul la un pas similar, fie întărește poziția de negociere a Minskului în relația cu Moscova.

Faptul s-a putut verifica în anul 2005 când, după „revoluția portocalie” de la Kiev, diplomația kieveană s-a plasat pe o poziție pro-occidentală în Consiliul pentru drepturile omului al ONU. Față de pericolul ca, în atari condiții, regimul Președintelui Lukașenko să facă unele concesii politice vestului, Rusia a fost nevoită să facă ea concesii Belarusului, în ciuda antipatiei Președintelui Putin pentru omologul său de la Minsk, spre a-i stimula rămânerea în sfera Comunității Statelor Independente. Prins într-o eventuală menghină ucraineano-lituaniană și situat pe prima linie a frontului polonez, Belarusul ar putea oricând capitula în fața cântecelor de sirenă occidentale, iar rușii s-ar putea trezi cu baze militare NATO la numai câțiva kilometri depărtare de Smolensk.

Evident, prezența unor asemenea baze chiar pe teritoriul Ucrainei ar fi încă și mai neplăcută pentru Rusia, decât este cazul cu România și Polonia.

UCRAINA ÎN LUPTA GEO-POLITICII CU EREDITATEA CULTURALĂ

O analiză făcută pe la începutul anilor 2000 la Moscova, a ajuns la concluzia că extinderea NATO în Ucraina ar fi mai puțin periculoasă pentru interesele rusești decât extinderea UE. Aceasta din urmă aduce mai mult decât o simplă infrastructură militară pe un teritoriu locuit de numeroși ruși și având tradiții culturale, istorice și comerciale de comuniune cu Rusia. Ea reprezintă o adevărată mutație în ADN-ul cultural și economic al națiunii ucrainene. De aici opoziția rusă cu privire la integrarea europeană a Ucrainei, care s-a manifestat radical cu prilejului Summitului UE (al Parteneriatului estic) de la Vilnius (2013) și a condus la tulburările din piața Maidan, urmate de răsturnarea regimului legitim al Președintelui Victor Ianukovici și al Partidului Regiunilor, printr-o adevărată lovitură de stat inspirată și sprijinită, din motive și cu obiective diferite, de SUA și Germania.

În acest peisaj complex, una dintre pârghiile politicii rusești este chiar Biserica Ortodoxă Rusă. Complicațiile contextului explică durele controverse care opun diversele biserici ortodoxe prezente pe teritoriul ucrainean.

Întorcându-ne în istoria secolului trecut la Pactul Ribbentrop-Molotov, observăm că acesta a fost impus și de dorința URSS, respectiv a Rusiei sovietice, de a evita izolarea și îndiguirea sa prin „Cordonul sanitar” proiectat de lordul Curzon la sfârșitul Primului Război Mondial.

Ocuparea părții de est a Poloniei și a Bucovinei de nord a urmărit inclusiv anularea contiguității între Polonia și România. Cele două state puteau realiza un bloc antisovietic / antirusesc cu virtuți strategice, întins de la Marea Baltică la Marea Neagră. Prin trecerea teritoriilor amintite în componența Ucrainei și, astfel, extinderea acesteia spre centrul Europei, posibilitatea constituirii unui asemenea bloc sau unui asemenea coridor a fost anihilată. Ucraina sovietică sau Rusia ucraineană s-au interpus între Polonia și România, îndepărtând și Cehoslovacia, cu care România se afla în Mica Înțelegere, de la frontiera românească. Aceasta cu prețul polonizării și românizării (ca și al maghiarizării, într-o mai mică măsură) părții apusene a Ucrainei; motiv de complicații și tensiuni pe termen lung atât în interiorul Ucrainei, cât și în relațiile româno-ucrainene și polono-ucrainene.

Ideea punții dintre Baltica și Marea Neagră, văzută inițial ca stavilă în calea unei posibile expansiuni rusești spre centrul Europei, iar mai târziu ca zonă tampon între Rusia și Germania aptă a împiedica revenirea la strategia Pactului Ribbentrop-Molotov, nu a murit, însă. După încetarea Războiului Rece, sabordarea URSS, dispariția ordinii mondiale bipolare și reunificarea germană, petrecute la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, vechiul proiect, numit de mareșalul Pilsudski „intermarium”, a renăscut sub forma trilateralei România-Ucraina-Polonia, creată în 1997, la inițiativa diplomației române și cu încurajările SUA, spre îngrijorarea și insatisfacția Rusiei și Germaniei, deopotrivă. Odată cu creșterea influenței Berlinului asupra deciziilor politice de la București, trilaterala amintită (căreia tot în 1997 i s-a alăturat și Republica Moldova) a fost practic abandonată, rămânând o formă fără fond, pentru a fi oarecum înlocuită, tot sub influență americană, prin proiectul „Inițiativei celor trei mări” (Baltică, Neagră și Adriatică); inițiativă care lasă, însă, în afară Ucraina, desigur, spre mulțumirea Rusiei.

Aceste remarci impun și observația că prin Ucraina, Rusia este și o putere central-europeană, ajungând să intre în sistemul de securitate pan-european. Fără ea, rămâne o putere amplasată la extremitatea orientală a spațiului geografic european, practic în afara arhitecturii de securitate a Europei de est și sud-est, proiectată potrivit concepției euro-atlantice; un simplu stat semi-asiatic din vecinătatea imediată a acesteia.

Cum Rusia nu poate accepta un asemenea statut, Ucraina a devenit în mod inevitabil un câmp de luptă pe care se ciocnesc interesele sale strategice cu cele euro-atlantice. Practic aici se decide statutul post sovietic al Rusiei la nivel global.

O NEGLIJENȚĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT

De ce problemele apărute după 2013 nu au fost resimțite în 1991, când URSS s-a destrămat?

În efortul de a da răspuns acestei întrebări este nevoie să ne întoarcem la întâlnirea de la Malta, dintre președinții George Bush Sr. și Mihail Gorbaciov, din 1989. Acolo, cele două superputeri adverse ale ordinii mondiale bipolare au convenit asupra dezideologizării relațiilor internaționale și dezangajării militare în Europa prin retragerea trupelor sovietice din jumătatea estică a continentului.

Oferta făcută de Mihail Gorbaciov privind retragerea armatei sovietice din Europa centrală și de est, ca și permisiunea acordată foștilor sateliți de a organiza alegeri libere în condițiile în care partidele comuniste încetau să mai fie unica forță politică conducătoare, au pus imediat pe agendă problema reunificării germane. Franța era împotrivă. Marea Britanie, sceptică. Spania, favorabilă. SUA, ezitantă. În cele două Germanii înseși opiniile erau împărțite. URSS, prin vocea lui Gorbaciov, era însă categoric în favoarea reunificării și așa a rămas.

Din datele pe care le deținem rezultă că Președintele Mitterand i-ar fi propus omologului său sovietic, ca garanție de securitate în contrapartida revenirii Armatei Roșii în granițele URSS (cele din 1940, reconfirmate în 1947), formula unei Ungarii Mari (prin transferul Transilvaniei), în locul unei Germanii Mari (amenințătoare pentru protagonismul francez în Comunitatea europeană). Gorbaciov a refuzat. O antantă ruso (sovieto) – germană părea mai promițătoare, din perspectiva Kremlinului, ca structură de rezistență a „casei europene comune”, decât un sistem de contraponderi între naționalismul maghiar (eventual calmat) și cel românesc (cu certitudine frustrat).

Acest refuz a împins, în cele din urmă, Franța să sprijine România post-ceaușistă în fața presiunilor vizând dezmembrarea sa, făcute ulterior de puterile euro-atlantice, în mijlocul cărora se ridica acum Germania, aflată pe calea reunificării și apoi reunificată. (Un prim episod al acestei odiseei s-a consumat la Târgu Mureș, în martie 1990.) O Germanie mare nu trebuia lăsată să coexiste cu o Românie mică. De altfel, nici cu o Serbie mică, dar în cazul acesteia intervenția directă a SUA, în consens conjunctural cu viziunea germană, avea să complice lucrurile.

Potrivit mărturiilor ulterioare ale lui Mihail Gorbaciov, URSS conta pe o relație prietenoasă cu România (post ceaușistă) și Iugoslavia (post titoistă), pentru a menține echilibrul strategic în centrul unei „noi” Europe așezată pe temelia triunghiului germano-franco-rus. Neavând încredere în Rusia, după revoluția din 1989, România a căutat, însă, să își schimbe alianțele; în timp ce Serbia, rămasă singură în fața unui Occident ostil, nu a mai putut ține împreună Iugoslavia. Intervenția actorilor euro-atlantici în cazul acesteia urmărea, pe de o parte, potrivit planului german, dezmembrarea federației iugoslave și micșorarea Serbiei, în dorința structurării unei Mittel Europe formate din state mici, ușor controlabile și tranzacționabile între marile puteri (în special cu Rusia), iar pe de altă parte, potrivit planului american, albanizarea Balcanilor de Vest ca premisă pentru deschiderea drumului SUA către Marea Neagră, Caucaz și Marea Caspică (ceea ce ducea și la învăluirea Rusiei pe flancul său sudic).

După „puciul de la Moscova” din 1991 și emascularea politică a lui Gorbaciov, Rusia, sub conducerea lui Boris Elțîn, a optat pentru dezintegrarea URSS, în speranța integrării ei în Europa „reunificată și reconciliată cu ea însăși”. Se renunța la Uniunea statelor (ex-) sovietice în favoarea unei Uniuni Europene care ar fi urmat să fie rezultatul concilierii între istoria și geografia Europei.

Chiar și fără vreo conivență expresă între Rusia post-sovietică și foștii sateliți europeni ai URSS, aceștia din urmă, inclusiv România, au trăit același vis. El s-a dovedit a fi o utopie, cu atât mai mult cu cât la Bon/Berlin proiectul postbelic al Germaniei europene era treptat înlocuit de cel al Europei germane cu rădăcini nu numai antebelice, ci și în gândirea unora dintre liderii celui de al treilea Reich.

Până a se ajunge la constatarea eșecului acestei viziuni, Rusia nu a avut nici o problemă cu autodeterminarea Ucrainei în frontierele ei stalinisto-hruscioviste, adică sovietice, croite nu după principiul naționalității, ci potrivit rațiunii geopolitice, așa după cum s-a văzut. De aceea nici nu s-a obiectat cu privire la aceste frontiere, ele fiind consacrate și garantate explicit de Rusia prin Memorandumul de la Budapesta, din 1994, la care, în afara Ucrainei (deja membru al ONU cu granițele respective) și Rusiei, au fost semnatari și SUA și Marea Britanie.

Reamintim că Memorandumul de la Budapesta (din punct de vedere juridic un tratat, care însă nu a fost ratificat până în prezent potrivit procedurilor constituționale ale semnatarilor) a permis Ucrainei dobândirea independenței în schimbul cedării arsenalului său nuclear către Rusia (inclusiv al aderării la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare). Celelalte părți se angajau să garanteze securitatea Ucrainei, precum și să respecte independența, suveranitatea și frontierele ei, în cadrul cărora se autodeterminase ca subiect de drept internațional de sine stătător. În lumina speranțelor lor referitoare la integrarea europeană și contând pe legăturile istorice, economice, culturale, religioase, administrative etc. ruso-ucrainene, liderii moscoviți socoteau că separarea, dacă nu este neapărat reversibilă, este, în orice caz, doar simbolică. Potrivit expresiei lui Boris Elțîn, Ucraina urma să rămână parte a „vecinătății apropiate” a Rusiei, deci a spațiului său economic și a sferei sale de influență politică (organizate ulterior sub forma Comunității Statelor Independente).

Aceste presupoziții au fost răsturnate atât de evenimentele interne (mai ales de escaladarea naționalismului și oligarhizarea societății) care s-au succedat în Ucraina, cât și de agendele geopolitice ale puterilor euro-atlantice. O astfel de evoluție a fost facilitată de eterogenitatea structurală a Ucrainei, consecință a ridicării ei pe temelia unui proiect politic (ajustat și adaptat în timp sub impactul gândirii imperiale ruso-sovietice), iar nu pe aceea a unei realități naționale cu caracter organic.

Or, din momentul în care, simultan cu refuzul ofertei ruse referitoare la coabitarea în „casa comună europeană”, încordarea relațiilor ruso-americane și instalarea la Kiev a unei conduceri naționaliste și ruso-sceptice, bazele militare NATO și sistemele antirachetă ale SUA au ajuns în vecinătatea vestică a Ucrainei, iar bascularea acesteia către UE a devenit probabilă, Rusia a pus în discuție (după cum, de altfel, avertizase Președintele Vladimir Putin, inclusiv la Summitul NATO de la București, din 2008) frontierele ucrainene, respectiv integritatea teritorială a Ucrainei.

Ca de obicei, insecuritatea subsecventă incertitudinilor frontaliere, conflictelor teritoriale, mișcărilor secesioniste și războaielor civile, a generat temeri și speranțe diferite în rândul comunităților etno-culturale (și religioase, desigur) care compun actuala societate ucraineană, furnizând atât atuuri cât și amenințări în special minorităților naționale (printre care și cea română).

România a ales ca loialitatea sa față de aliații occidentali să treacă înaintea loialității față de comunitatea românească din Ucraina. Ca membru NATO și UE, dar mai ales în condițiile eșecului său ca stat suveran, în loc să ceară aplicarea prevederilor tratatului româno-ucrainean de bună vecinătate și cooperare, referitoare la drepturile minorității române, ea preferă să se implice, în imediata sa vecinătate, într-o confruntare cu Rusia, pentru a sprijini fără rezerve statul eșuat ucrainean, așa cum o arată inclusiv declarația recentă a ministrului român de externe, Bogdan Aurescu. Aceasta după ce s-a implicat și la distanță, în războiul chino-american.

Într-adevăr, stabilitatea și integritatea Ucrainei sunt importante pentru securitatea României, dar asta numai dacă Ucraina este un stat democratic funcțional. O antantă a statelor eșuate, fie ea și sub tutelă euro-atlantică, nu servește cu nimic românilor. Dimpotrivă, după cum se vede, îi implică în aventuri geopolitice apte a-i scoate cu totul din istorie.

(Va urma)

Autor: Adrian Severin

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20

35 de Comentarii

  1. Vazut dinafara. Americanii s-au tot apropiat de imperiul rusesc. Asta in timp incepand cu Vietnam, Coreea, Irak, Afganistan, probabil urmand Iran, dar si Lituania, Letonia , Romania, Bulgaria, Ucraina.
    Rusii au mutat si au ocupat Crimeea si probabil vor ocupa toata partea de sud a Ucrainei.
    Cine are dreptate??? Sunt doua imperii care vor sa se extinda.

  2. Și orbul vede știe. ”Maidanul”a avut loc cu implicare și finanțare evidentă americană. De altfel M-dam Nuland a recunoscut public, a zis și suma cheltuită inițial pentru acțiune. Azi la fel america continuă și finanțează, înarmează, sprijină in continuare un regim nazist, care evident fără bani americani in clipa următoare ar fi in incapacitate de plată, iar guvernanții la zid.. Să mai ai azi in vizor doar imbecilitatea cu Crimeea,. nu mai ține bre,. E prea mic, legal, istoric și democratic,.. și nu acoperă restul de mizerii politice ukrane.

  3. Dar Vestul ce treaba are in Ucraina si Marea Neagra?Cumva sa isi implementeze „valorile”?Oricum se pare ca Rusia este hotarata sa nu mai permita avansul Occidentului spre Est chiar cu pretul unui razboi.La asta lucreaza intens „partenerul straegic”, sa transforme
    colonia Romania in teatru de razboi in aplauzele lui Fota,Diaconescu ,Chifu,Radu Tudor et comp.Ca doar nu o sa isi sifoneze oamenii propriul teritoriu.

  4. Cred ca ptr a stabili pacea in Crimeea si a preintampina un razboi mondial, Romania ar trebui sa asculte sfaturile generalului american si sa se duca sa mineze apele din jurul peninsulei.
    Doar asa vom fi siguri ca nu va izbucni un nou razboi mondial. Sa-i multumim generalului american ptr sfatul sau intelept si sa nu ne intrebam daca nu cumva tipul este mai dus cu pluta decat presedintele lui.

  5. Breviar

    1. Rusia Kieveană a fost cel mai timpuriu un stat al slavilor din sec. al IX-lea și până la mijlocul sec. al XIII-lea, la invazia mongolă. În sec. al XIV-lea, Polonia a ocupat Galiția, iar Lituania a ocupat Volînia, partea centrală a actualei Ucraine, inclusiv Kievul, ocupație care a durat până la sfârșitul sec. al XVIII-lea. În acest mare interval istoric nu a existat nici un fel de Ucraină. Centrul civilizației Ruse Ortodoxe s-a mutat treptat spre Est, de la Kiev la Novgorod (în Rusia de azi) și mai apoi la Moscova.
    2. Până în sec. XX, la primul Război Mondial, populațiile din actuala Ucraină se numeau ruteni, rusini și cazaci. În război, rutenii și rusinii din Galiția și Bucovina au luptat de partea Puterilor Centrale, sub Austria, împotriva Rusiei, iar cazacii de partea Rusiei. În timpul războiului, autoritățile austro-ungare au format „Legiunea Ucraineană” și apar pentru prima oară etnonimele de „ucrainean” și „ucraineană”, la inițiativa serviciilor secrete austro-ungare din anii 1890-1916. Există vreo dovadă de continuitate culturală de la Rusia Kieveană la Ucraina de azi? Dacă da, atunci de ce în Ucraina de azi nu se vorbește / scrie în limba rusă?
    3. Odată cu prăbușirea imperiilor rus și austro-ungar în urma Primului Război Mondial, a apărut o mișcare național(ist)ă ucraineană pentru independență. În perioada 1917–1920, au apărut mai multe state ucrainene, între altele: Republica Populară Vest-Ucraineană (pro-austriacă), Hatmanatul, sau Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (pro-bolșevică), state ce au ocupat diferite teritorii din fostul Imperiu Rus.

  6. Sa nu uitati, presedintele Mitterrand a vrut sa ne vinda ungurilor(Ardealul)!

  7. Asta o stie oricine, se gasesc articole online destule! Nu trebuie sa ne informeze un dovedit „infractor” care se mai agata de statut profesor universitar, statut deja patat tot de semenii acestui individ care scrie dar in frunte cu el!

  8. Sigur nu e scris in colaborare Dl Radu Tudor??
    de ‘masacrul de la rapa Kievului” ce ne puteti spune?

  9. Asa este domnule A.Severin, la Revolutie, Mitterand, avea „ambitii” mari cu Romania, mai mari decat ale lui Hitler, vroia sa refaca Ungaria Mare. Tot sovieticii „saracii”ne-au salvat, prima data Stalin in 1945/1946, iar la Revolutie, Mihail Gorbaciov si Eduard Sevarnadze, ministrul de externe sovietic si primul Presedinte al Georgiei, prieten al domnului Ion Iliescu si cel care a oprit interventia Armatei Sovietice in Romania sa apere Revolutia de „teroristi”. Am aflat ulterior ca Mitterand era un dobitoc lipsit de viziune in a descifra politic si strategic interesele Marilor Puteri ce se plamadeau a fi atinse dupa „incetarea” Razboiului Rece. Credeti ca vreodata, Mihail Gorbaciov si Eduard Sevarnandze ar fi dezmembrat URSS daca stiau ca NATO va ajunge la granitele sale, contrar intelegerilor de la Malta !? Hai sa fim seriosi!. In rest sunt de acord cu tot ceea ce spuneti. Insa, domnule Severin, al Treilea Razboi Mondial este iminent datorita imposibilitatii capitalismului monopolist de stat de a se reforma, astfel ca acest nou Imperiu al Raului si a lui Iuda va fi distrus total din interior de ciuperca atomica.

  10. Americanii au nevoie de Rusia ca să contrabalanseze China. In Orientul Mijlociu sunt in cel mai prost scenariu posibil asupra căruia atrăgea atenția chiar Brzezinski. America are relatii tensionate cu Iranul, dar și cu Rusia și China. La Marea Neagra vor chitai Romania, Ucraina și Georgia. Bulgaria și Turcia, nu mai zic de Rusia, sunt împotriva modificării Convenției de la Montreux. Iar UE nu mai contează la Marea Neagra după gafele facute cu Parteneriatul Estic. Romania se va lansa în populisme ieftine de politica externa, cum a făcut deja în legatura cu R. Moldova și cu M. Neagra. Va rămâne în continuare o stabilitocratie, nu o democratie. De ce? Reformele de modernizare sau de resetare ale statului au însemnat militarizarea, nu consolidarea acestuia. Iar militarizarea s-a făcut cu deținători de doctorate plagiate a căror singura viziune este ,,Ciocu’ mic si joc de glezna!”. In aceste conditii, Bucureștiul nu va avea nici politica interna și nici una externa. Va fi doar un amplificator de doi lei al naratiunilor de securitate propagate de partenerii strategici. Cu diferenta ca cei din urma mănâncă diplomatie pe pâine și nu fumează trabuc cu mănuși chirurgicale.

  11. Marea Neagra (inclusiv Marea de Azov) sint mari INTERNE, practic ca si inchise si nu ar trebui sa fie accesibile, din punct de vedere al vaselor militare (ca si Marea Mediterana, de altfel, aflata in aceeasi categorie de configuratie geografica) decit starelor RIVERANE. Este o aberatie si o mirsavie sa auzim de marina de razboi americana, britanica sau franceza (sau, cum se mentioneaza mai sus, de cea japoneza !!!) in Marea Neagra ! Probabil ca baietii astia cu intentii belicoase merg pe „principiul vaselor comunicante” si al „aliantelor” si vor spune ca in largul Marsiliei e aceeasi apa ca si in largul Odessei ! … Traficul in aceste mari INTERNE ar trebui permis doar navelor comerciale. Prezenta navala militara a unei tari, oricare ar fi aceasta (inclusiv Rusia sau China) ar trebui permisa doar in apele teritoriale ale acelei tari, iar tarile care au „teritorii de peste mari” (o denumire „corecta politic” a fostelor colonii) sa aiba doar drept de tranzit a flotei militare catre apele teritoriale ale acestora. De exemplu, Franta si Nouvelle Calédonie sau USA si Hawaii (ps : ne putem inchipui ce s-ar intimpla daca Turcia ar inchide, pentru toata lumea, Bosforul si Dardanelele ? …)

  12. He he ! In Franta incepe sa iasa la iveala „participarea” criminala, chiar daca prin neinterventie a trupelor franceze prezente la fata locului, a Frantei la genocidul si masacrele populatiei Tutsi in Rwanda (1994) ! Sa mentionam, pentru cine a uitat, sub presedintia lui Mitterand, una din paginile negre si triste ale istoriei recente a Frantei … (Mitterand … personaj sulfuros … celulele de ascultare ale Elysée-ului … „sinuciderea” mai mult decit suspecta a lui Pierre Bérégovoy … o apropiere la fel de suspecta, in tinerete, de colaborationismul Pétain-ist … etc etc)

  13. economistul american Michael Hudson: ”Teama este că nu mai poți să-i faci Chinei ce i-ai făcut Rusiei. Americii i-ar plăcea ca în China să ajungă la putere un personaj precum Elțîn, spre exemplu, care să le ofere oligarhilor chinezi tot ce s-a construit până acum – căi ferate de mare viteză, uzinele, toată bogăția. Apoi, America va veni și le va împrumuta bani și va cumpăra toate acestea când îi va controla financiar pe noii proprietari. China nu permite însă așa ceva. Și nici Rusia nu mai permite. Iar nemulțumirea Vestului este că sistemul financiar american nu mai poate să preia controlul asupra resurselor altor state, asupra agriculturii altor state. SUA au la dispoziție doar mijloacele militare pentru a prelua controlul asupra resurselor, așa cum vedem în Orientul Mijlociu”

    Asupra SUA, Ucrainei si Rusiei domina organizatia „internationala”Kosher Nostra,compusa din moheli gata oricand sa isi indeplineasca rolul nefast,daca ar mai avea la indemana un Belarus,o Coree de Nord,etc
    Asupra Chinei nu au spor!

  14. @ Alcibiade.Braila.. Stai calm bre. Nu va fi niciun război mondial.. Garantat,. Planeta e de curățat,.. nu de murdărit și infectat.. Nimeni nu e atât de nebun incât să se sinucidă, atunci când există alte metode de a te curăța și a scăpa lumea de suprapopulație, de supra producție, de schimbarea climatică,, care de nu se fac pașii necesari urgent, oricum termină planeta pe la 2100.. Deci, nu te ambala ciumete..

  15. se va sparge buboiul globalist cu un razbel mondial. america bideului baga batul prin gardul anti-globalistului rus. asta nu se va termina bine pentru nimeni. sua bideului impinge tarile vecine Rusiei intr-un razboi – adicatelea hao sa scoatem castanele cu manutele altora. si asa trebuie sa-i exterminam ca avem nevoie de resurse si teritorii libere.

  16. Mari fraieri mai suntem ca platim armament cu miliarde de coco in timp ce ucrainenii primesc moca sute de tone prin portul Odesa ..Probabil de asta au interzis iesirea din case intre orele 10 si 5 dimineata pe ,,motiv,,de covid,e mai usor de transportat tancuri si soldati spre granita Ucrainei in timpul noptii ,fara ca populatia terorizata de frica amenzilor covid sa mai poata protesta pentru ca intram in razboi cu rusii.Incepe sa se lege totul,primirea noastra ca ,,partener strategic,,in NATO,constructia bazelor straine ,soldatii mutati din Germania in Romania,cumpararea nebuneasca de armament de la ,,partenerul strategic,, iesirea cu declaratii belicoase la adresa rusilor,exercitiile comune din Marea Neagra,ruperea legaturilor economice cu rusii,ruperea legaturilor cu Turcia si China..Pas cu Pas.Intrebarea e daca murim iar ca bunicii nostri cu sutele de mii la Odesa ,Cotul Donului,Crimeea ..sau ai fugarim pe alogeni,iesim din NATO,nationalizam totul si ne declaram neutri.Probabil de asta America tine in sah China in partea asiatica,pentru a nu putea trimite armata in ajutorul rusilor,sacaindo cu figurile Taiwanului,amenintarile Japonei,trimiterea de flote ,exercitii navale,embargou economic,amenintari la nivel politic..Puse cap la cap,Pas cu Pas,avem un mare rahat mondial cu perje care o sa ne cada drept in moalele capului.Asa cum spunea un clasic in viata..Ghinion,romanii miei/dragii miei.Hei Siktir.

  17. Al treilea macel bolsevic mondial e in plina desfasurare si „noii istorici” vor sa ne convinga ca e doar o amenintare de viitor ilustrand mult mai multe adevaruri decat de obicei,cand se pregatesc rastalmacirile. E trist ca demonstratii logice
    si de perfecta analiza geopolitica sa fie spulberate prin alte concluzii decat concluziile pe care le cer acestea…
    Nota bene, nu se insista pe o „legitimitate istorica” ruseasca, precum un prostac cu veleitati de istoric aparut brusc pe forum, dar tratarea relatiilor internationale in alta „cheie” decat aceea COMINTERNISTA conduce la esecuri analitice…
    Nu s-ar fi „serbat” SAPTE ani de la anexarea in forta a Crimeii daca OnU isi facea datoria si nu era un instrument al Cominternului inca de la infiintarea sa embrionara de dupa Primul Macel Bolsevic Mondial…”Sanctiunile aplicate de Colhoz
    si lamentatiile ILEGALULUI BOLSEVIC Bideu” sunt zmiorcaieli neconvingatoare care de fapt sunt impuse de farsa adversitatii
    fiind vorba de organisme controlate de Comintern/Rasputin!!! Basmele sunt minunate chiar si la maturitate, dar cand ne rup de cruda realitate devin nocive. E trist ca cineva din sistem preluat in sistemul rebotezat si apoi crucificat nu are acea
    forta de a se dezice, de a rupe toate puntile si de a-si folosi inteligenta si cultura, valori umane certe, pt a combate ceea ce l-a fascinat precum…cantecele de sirena!

  18. Romania nu mai este un stat democratic functional asa ca numai are rost sa vorbim de altii. Alegeri aranjate prin tablete sau furturi cu sacii dupa cum s-a vazut la sector 1 pe video. Plus aresteri si condamnari ale liderilor celui mai mare partid adica PSD. Asta asa f pe scurt. Desigur putem trai cu iluzia ca Romania mai e o democratie ca in anii 90 si inceputul anilor 2000.

  19. franta , nu a fost NICIODATA aliatul Romaniei , vezi implicarea securistilor francezi in alegerile din Ro .
    Studentii romani fugiti din tara dupa 89 , ai strigau crminalului iliescu , la vizita lui fracois mitterand , in Romania ” francois mitterand este amicul asasinului ion iliescu.Esti un gunoi vindut pt bani , impotriva semenilor tai .

  20. D-le prof. Severin, NICĂIERI în textul Pactului Ribbentrop-Molotov nu se vorbește despre Bucovina sau Bucovina de Nord! Deci, ce spuneți Dvs. că rușii au urmărit prin încheierea acestui pact să rupă continguitatea teritorială dintre România și Polonia este FALS de jure. Câștigul URSS prin ruperea continguității teritoriale polono-române, care a fost PUR TEORETIC, niciodată valorificat în vreun fel practic, este O GLUMĂ față de cât au pierdut prin săvârșirea acestui act. 1. Au ocupat un teritoriu al României care nu mai aparținute NICIODATĂ ÎN ISTORIE Rusiei țariste sau Uniunii Sovietice. Prin aceasta au arătat germanilor dar și românilor în mod clar, apetența sovietică pentru JAF TERITORIAL fără scrupule. 2. Au încălcat grav textul tratatului Ribbentrop-Molotov la nici un an de la data când îl semnaseră cu nemții. Tratatul de „neagresiune” a devenit practic o hârtie banală, valoarea sa juridică devenind NULĂ.
    3. Au mutat granița sovietică în Bucovina de Nord de unde în 24 h. poți ajunge direct la Viena.
    4. S-au contrazis grav cu germanii printr-o serie de note diplomatice anterioare datei de 26 iunie 1940. Inițial, pretenția sovietică viza ocuparea ÎNTREGII BUCOVINE fapt care l-a făcut pe Hitler să urle la acoliți: „Nu vreau să fiu luat drept imbecil de către ruși!”. Germania a refuzat și URSS și-a redus pretențiile la doar nordul Bucovinei dar naziștii înțeleseseră că rușii le săreau deja în spate.
    5. Au piedut în mod STUPID oportunitatea STRATEGICĂ de a încheia un tratat favorabil cu România. În loc să semneze acest tratat cu Nicolae Titulescu, binevoitor și rafinat, au înhățat Bucovina de Nord ca ultimii BANDIȚI și astfel au ajuns fața în față cu „câinele roșu” Ion Antonescu, furibund, labil psihic și obișnuit cu munții de cadavre, care a invadat URSS în 1941 cu jumătate de milion de soldați români timp de 3 ani.

  21. Am citit doar titlul si-mi este de ajuns. Domn’ Profesor, AL TREILEA RAZBOI MONDIAL A INCEPUT IN DECEMBRIE 2008! FAZA ARMATA va incepe de la conflictul eleno-turc, care inca nu s-a ivit. Pentru ca locul lui Erdogan va fi luat de niste TFL-isti care vor inchide Stramtorile, rusii se vor duce peste turci si ii vor zdrobi. Otomanii habar nu au ca traiesc ultimii ani ai existentei lor ca popor, caci o treime din ei vor fi omorati, o treime se va increstina, iar alta treime se va refugia in Turkmenistan. Cat despre ucrainieni, ei se vor intoarce din nou cu fata catre Moscova, poate si pentru faptul ca de UE se va alege praful!

  22. Ne’ne prea le infloresti…e si nu e asa cum ziceti ?!?
    Sa luam numa’ exemplu’ cu Razboiul de la ’77, incheiat prin Congresul de la Berlin din 1878, referitor la schimbul de teritorii care ne priveste:-Romania d’atunci a cedat cele 3 judete din sudul Basarabiei(Cahul, Bolgrad si Ismail) contra Dobrogei aflata atunci la turci ! Culmea-culmilor e ca prima oferta de schimb de teritorii propusa de rusi era pana pe la Varna…
    Si asa a ajuns Rusia la gurile Dunarii cu acte batute-n cuie!

  23. Tot ce va veni … e din cauze economice !
    Nu face , nu a facut nimeni, ISTORIC razboaie din alte cauze , desi povesti si re-interpretari au fost destule !
    Totul se reduce la ECONOMIE si SPATIU-VITAL … au spus-o unii care chiar au avut puterea de-a schimba si-au stiut de ce-o fac …incercand !

    USA are o problema ULTRA- MEGA- GIGANTICA !

    O problema asemnatoare cu cea alui Stoica in ultimele zile ale „CARITAS”-ului !

    USA e obligata evolutiv istoric sa renunte la PETRO-DOLLAR (evolutia masinilor electrice europene nu insemna „CIMAT PROPICE” ci e doar o scumpa miscare temporara in care para-americanii investesc pe-ascuns(?) in …disolutia PETRO-DOLLARULUI ( adica pentru mai putini studiati: pentru eliminatea EXPORTULUI de INFLATIE INTERNA AMERICANA posibila prin „obligativitatea” us-militar-american-impusa a tranzactiilor petroliere in dollar si odata cu asta necesitatea stocurilor in dollari a tarilor consumatoare de petrol ( toate !)

    USA crest si decade odata cu DOLLARUL … orice boala a DOLLARULUI va fi ultra-resimtita intern american si va afecta pozitia stocurilor detinute de tarile obligate-american la tranzactiile doar in PETRODOLLAR !

    Vrema imperiului american …ajunge la un capat …ISTORIC!
    E „mersul lumii” … nimic nu e vesnic ! (pentru ca totul e CICLIC … re-vine vremea Chinei … Germaniei(=UE) … Rusiei (=incredibila suprafata geografic-economic-strategic-mondiala + Siberia-Petroliera atent controlata de submarinele ATOMICE ruse care desi ignorate exista si pot distruge … eficient !)

    Proshtii nu vad essentialul …vad … „amanunte” neglijabile !

    😉

  24. Proshtii vad doar „amanuntele” neglijabile pe care chiar sunt lasati sa le vada !

    Puterea globala a USA tine foarte mult (probabil total) de … acceptul celorlalte state (din interes in scaderea azi 😉 !!!)
    de-a oferii USA-ei pozitia de „jandarm mondial”
    DACA insa din interese comerciale (periclitate de gigantul bursier-valutar in cadere) le sunt direct si palpabil afectate …
    Ajunge o „masa critica” de state in buna evolutie economica actuala … care sa renunte la „ajutorul” si „pastornicia” USA pentru ca USA … lovita si de disensiuni interne observate CLAR, desi acum trecute mass-mediatic-premeditat sub tacere: In EPOCA TRUMP [care a relevat ELECTORAL paritatea disensiuni populatiei USA fata de ideologiile principal-politice]

    USA are probleme istoric-evolutiv demonstrate ca irezolvabile in SISTEMUL care le-a produs
    desi USA (mass-mediatica ca portavocea „cuiva”) pretinde ca le poate 😀

    USA are zilele de STATUS-QUO vizibil numarate … ce va fi dupa … tine de HAZARDUL istoriei ca colectie de atractori politici sistem-planetari 😉 !

    😉
    DE RETINUT:
    USA a devenit cu adevarat mare odata cu „inventia” recenta a … FIAT MONEY-lor si obligativitatea globala a (PETRO-)DOLLARULUI-la discretie-TIPARIBIL !

    EU personal (!) 😉 😀 spun ca odata cu el va cadea … restu-s „amanunte” si
    PRAF IN OCHI !

  25. Eu ,sunt cel care i_a luat apararea ,prima data cind a postat ,lui :adrian severin . Pentru ca a iesit in strada impotriva vaccinarii (anul trecut ) . Intre timp , lucrurile s-au schimbat , adrian severin se dovedeste a fi omul sistemului anti-romanesc .
    Ma expun in fata voastra , sa ma umiliti / injurati (asa cum merit) , pt ca am acordat INCREDERE acestei forme de viata INSALUBRE . Merit toate jignirile voastre , pentru asta .

  26. Americanii vor sa scoată castanele din foc cu prostii nostri. Cu toata slugărnicia noastră nu îndrăznește nimeni sa facă așa ceva. Tre sa fii cretin ca sa pui mine in jurul Crimeei.

    America va pierde Ucraina fiindcă se poartă cu ei ca si cu România, adica e tratată ca o colonie. Când se vor prinde ucrainenii, vor pactiza cu rușii.

  27. De la unul care genetic-conditionat(= nu prin meritul sau!) poate gandi mai fin decat media populationala:
    [deci] .. pe scurt si la subiect :

    – Ce se va alege de urmarile „Maidanului” Ukrainean in cazul iminentei si de ne-inlaturat istoric-evolutionar caderi a DOLLAR-ului (vezi CRIZA si miile de miliarde [=milioanelor de milioane!!!] de koko obligat-tiparite in ultimii 20 de ani = o „insanatosire” ciclic-capitalista a economiei americane bazata pe vampirismul, colateral tiparirii dollarilor, din …economiile in dollari ale tarilor obligate [pana acum!] la detinerea-fortata-militar a rezervelor PETRO-DOLLAR-iene … 😉 = multi vad putini pricep !
    … Restu’i interesat de amanunte ! 😉 ) ?

    Ce se va alege de Ukraina in viitorul istoric, fara sprijin USA (napadita de propriile-i DISENSIUNI interne relevate sub TRUMP si economia globala inclinand massiv spre China ca „atelierul lumii” = viitorul apropiat !) ?

    THIS IS THE QUESTION !
    (restu’s balbe!)

    PS: Faptul ca USA se „insanatoseste”[!!!] prin tiparire de bani, prin VAMPIRISMUL aplicat prin tiparnita economiilor in DOLLARI ale statelor TERREI obligate (pana acum 😉 ) la REZERVE IN PETRO-DOLARI ar trebui sa dea gandit (cat de des se [mai] poate aplica METHODA ?) = Multi vad putini pricep ! … istetii dezbat idei … prostii dezbat amanunte si „detalii” neglijabile !

    😉

  28. Cineva, istet si non-partinitor, non-tamp-manipulabil-din-vorbe 😉 ar putea constata ca P(L)ANDEMIA chiar e cantecul-de-lebada al ultimei conspiratii mondial-globaliste in incercarea de-a salva DOLLARUL !

    De ce OBSERVABIL toate statele lumii sunt interesate sa salveze cat-de-cat dollarul si participa TOATE la MADSCARADA P(L)ANDEMIEI ?
    Chiar si China si Rusia … si anti-americanii par ca „cred” in COVID ?
    —————-
    Pentru ca actualmente nu exista tara care sa nu piarda momentan … prin devalorizarea propriilor rezerve lor deja existente in (petro-) dollari !
    —————-

    Conspiratia COVID19 … exista pentru a mai salva ce (nu!) se mai poate !

    Statele lumii vor accepta, OBLIGATE FAPTIC, pierderile … dupa noul TUN federal american de tiparire de bani CONCURENTI rezervelor lor in acesti bani … si vor istoric-obligate fiind, renunta la … suprematia doar acceptata, nu reala, a USA !

    Vin vremi de … popcorn, cola si SPECTACOL !
    😀

  29. @iulian … Severin a incetat de-a mai fi „om cinstit” pentru ca i s-a intins o cursa (pe care in „istetimea” lui 😀 ) n-a fost capabil s-o depaseasca … Nu-i iau apararea dar nici nu-l condamn ! O gandire despre sine a fiecaruia dintre noi … sincera …
    ne-ar opri in : „a arunca primii cu pietre” 😉

    Asta nu inseamna ca omul Severin a devenit brusc ABSOLUT imoral sau tampit ! … ‘s chestii care se intampla („saparea gropii altuia, in care cazi tu „) si la … „case” mai mari 😉 !

    Nu uita: „oamenii cinstiti” sunt doar hoti care n-au fost prinsi …SAU … carora nu li s-a intins o cursa ! 😉

    INTREB DESTEPT:

    – De ce-a trebuit ca exact atunci lui Severin si altora (cine de ce?) sa li se intanda o CURSA
    si …si mai important: de ce n-a fost MUSHAMALIZATA ca muuuuuulte alte adevaruri … de ascuns … istorice 😉 ?

    [te duce … mintea ?]
    😉

  30. Pe de altă parte, eu pot să înțeleg fără a fi, însă, de acord cu aceasta, ce spune dl. prof. Severin, despre dorința sovieticilor de a „articula armonios Ucraina” dându-i și ieșire la Dunăre, dezvoltând economic regiunea și portul Odesa. Dar România nu era un „no man’s land” ca să-ți croiești după bunul plac granițe ca și cum poporul român nu exista și nici puterea politico-militară și mai ales economică a României Mari. Incapacitatea sovietică de a NEGOCIA ceva fair-play cu România, este, de asemenea, o parte a GAFEI colosale despre care vorbeam. Uniunea Sovietică putea UȘOR să ia sudul Basarabiei și chiar Bucovina de Nord de la România pe cale pașnică, printr-o ofertă teritorială în contrapartidă, o ofertă de nerefuzat. De exemplu, putea să ofere României echivalentul acestor 5 județe la nord, în Podolia. Schimb de populație, garantarea noilor frontiere de către URSS, INTRODUCEREA UNEI CLAUZE PRIN CARE SĂ CUMPERE RUȘII TOATĂ PRODUCȚIA DE PETROL A ROMÂNIEI, la prețul internațional al barilului. Cu ce îi mai ataca Hitler pe ruși în 1941, cu tancuri cu aburi? Cu planoare? Stalin, cel puțin, după ce a văzut ce întorsătură și ce efect catastrofal a avut pentru URSS începând din 1941, aventurismul smintit și golănia imperialistă în teritoriul suveran al României, trebuia să-i execute pe toți acei „strategi” și „experți” civili și militari sovietici care l-au împins să facă asta. Vorbesc de ticăloșii care au inventat și perpetuat litigiul teritorial cu România Mare, au eșuat în a semna un tratat de prietenie, de alianță militară, asistență mutuală și recunoaștere a frontierelor cu statul România, țară prietenă, fostă aliată a Rusiei în WW1 și în 1877-1878, și niciodată în istorie inamică militară a acesteia (până în momentul anilor ’40). Pe Veaceslav Molotov, cel puțin, Stalin trebuia să-l împuște personal.

  31. @Saul …tu (te faci ca) uiti ca Romania Mare prin Casa Regala nemtesca avea „spatele” asigurat contra rusilor ?
    … n-aa chef de zis mai multe asa ca doar INTREB:

    Ce se alegea de tarile romane daca … n-aveam spatele casei regale nemtesti …si … ce-a trebuit la fel de istoric sa platim REZONABIL pentru acesta casa regala …care per summa … ne-a adus totusi mai mult profit decat pagube ???

    [te bagi in …dialectica discutiei ? 😀 : Unii par ca au „ochelari de cal” … alti ii chiar au !]

  32. 2 gogu Politologu „Asupra Chinei nu au spor!”
    au avut , cand cu „englezii” mari negustori de Opiu.Cand cu obligarea la consum de stupefiante in masa;(ceva hippy si Flower Power suna cunoscut?) si cand invingatorii in Razboiael Opiului au distrus mare parte din mostenira culturala din Orasul Interzis.poate ASTA va suna cunscut similar cu faptele ISIS de exemplu??
    Im place sa cred ca asiaticii nu au uitat de UNDE li s-a tras.Si se gandesc la vorba aceea a vecinilor indieni ‘daca vei sta suficient timp pe marginea apei vei vedea la un moment dat trecand la vale trupul dusmanului tau de moarte”.Iar chinezi NU stau.dar lucreza la osacar pecare eu nu voi apuca sa o vad.Dar stiu ca se va intampla.

  33. http://edition.cnn.com/WORLD/europe/9905/24/kosovo.01/
    Restul de analize, comentarii, speculatii, istorii vechi si noi, adevaruri si realitati trecute, astazi sunt egale cu zero pentru viitorul aceastei zone, toate acestea fiind doar utilizate de CIA ca sa dezbine, sa controleze,sa ucida popoare, ca dupa aceea sa le stapaneasca , ca in Kosovo!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.