Citit de Elena Udrea, nici Minulescu nu mai e ce a fost

Aflată într-un concediu prelungit pre-electoral, şi nu pre-natal cum ne prevenise cândva, Elena Udrea îşi joacă, cum se pricepe mai bine, cartea re-credibilizării, autoexilată tocmai pe plaiuri moldave. Reîntoarcerea la aspectul formal al fiinţei obişnuite, „din popor”, care a fost odată, cere sacrificii, mult talent actoricesc şi o recuzită din care nu lipsesc accentele potemkiniste, însă întoarse pe dos din motive de oportunitate imediată şi temporară.

Deşi tentativa seamănă mai mult a vodevil, Elena Udrea nu precupeţeşte niciun efort. Pune la bătaie toate armele din dotare: de la umilinţa trucată şi ipocrizia contactului cu „masele”, până la literatura română!

Luată de valul empatiei poporaniste, Elena Udrea „gâdilă” coarda sensibilităţii romaşcane, televizat, cu poezia lui Ion Minulescu: „Prin gările cu firme-albastre”. Poezia, spune ea, e aleasă special pentru că, pasă-mi-te, e neutră, neincitantă şi nu are nici mesaj interpretabil. Hm! Nimic mai fals şi mai neadevărat! Mai citim o dată titlul şi tresărim aşa cum vor fi tresărit şi destui romaşcani. Dimpotrivă, încă din titlu – „Prin gările cu firme-albastre” -, poezia se anunţă a fi explozivă, neinspirat aleasă, plină de mesaje subliminale destabilizatoare pentru întregul curs al campaniei aşa cum nu ne-am fi aşteptat de la bonomul şi boemul Minulescu: numai singur cuvântul „firme” şi e destul să trezească romaşcanilor analogii şi amintiri ministeriale din epoca de aur a tăierilor de panglici. Firme? Păi, cam ce firme ar putea fi compatibile cu personalitatea candidatei, se vor fi întrebat telespectatorii din Roman, dacă nu Louis Vuitton, Hermes Birkin, St. Laurent, Gucci, Dior, Chanel ori firma lui Nelu Iordache, cel care a garantat un proiect european cu scrisori bancare false?

Să luăm, apoi, câteva versuri aproape la întâmplare:

– „Trenul singur ne poartă nerăbdarea mută” vorbeşte cât se poate de clar despre nerăbdarea candidatei de a se realege cu orice chip!

– Acelaşi înţeles are şi versul „bagajul visurilor noastre” cu menţiunea că el extinde dezideratul, într-un mod generos şi candid până la nivelul întregului partid!

– „Pe schela podurilor albe” face trimitere directă la programul de reabilitare termică a blocurilor din Roman, cu concluzia firească:

– „Hei, aţi văzut schelele? Aveţi grijă cum votaţi aşa cum am avut şi eu grijă de căldura apartamentelor voastre!”

– La versul „pe infinite paralele” lucrurile se complică destul de rău şi fără voia lui Minulescu pentru că un romaşcan mai hâtru ar putea schimba accentul ultimului cuvânt, adică să înţeleagă paralele=bani şi ar rezulta, culmea exagerării, că banii din conturile catindatei sunt infiniţi!

– Despre versul „prin noaptea negrelor tunele”, deci, fără nicio luminiţă la capăt, considerăm că Minulescu n-ar fi trebuit să-l scrie niciodată!

Ca să nu mai vorbim de finalul poeziei, trist, sfâşietor şi rău prevestitor – trenul, poate ultimul tren pentru Udrea, pleacă singur!

Şi iată cum o poezie nevinovată, bună de sensibilizat şi de îmbrobodit electoratul, menită să-i arate cât de duioşi şi elegiaci pot fi miliardarii la vreme de restrişte, s-a umplut pur şi simplu de „şopârle”

Sincer, nu ştiu ce poezie din literatura română şi universală ar putea trece pe lângă Elena Udrea ca un zefir care să n-o atingă în niciun fel precum DNA-ul! Mă gândesc la „Floare-albastră” a lui Mihai Eminescu, dar şi acolo găsim versul: „Şi te-ai dus, dulce minune!”. Sau, poate, de ce nu?, la „Căţeluş cu părul creţ”, dar chiar şi acolo dăm peste episodul cu totul neplăcut pentru o doamnă a imunităţii imbatabile, aşa cum este Elena Udrea: „Şi se jură că nu fură/ dar l-am prins cu raţa-n gură!”. Ei, ca să vezi belea literară!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vistea 111 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.