Cîțu scoate bani din alcoolul confiscat și comercializat

Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum și produsele energetice confiscate, rechiziționate definitiv sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită după caz și care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare pot fi valorificate de către organele competente către antrepozite fiscale de producție numai în vederea procesării, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență pregătită de Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu. În nota de fundamentare a proiectului se spune că măsura are scopul de a atrage mai mulți bani la buget în condițiile în care veniturile au scăzut brusc în această perioadă de pandemie.

Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum și produsele energetice confiscate, rechiziționate definitiv sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită după caz și care îndeplinesc condițiile legale de comercializare, se valorifică de organele competente către operatorii economici comercianți, la preț cu accize. ”Avem şi facilităţi la import pentru producerea de alcool denaturat, valorificarea stocurilor de alcool care a fost confiscat. În mod normal alcoolul ar fi fost distrus, pe perioada stării de urgenţă vrem să-l valorificăm”, a declarat Florin Cîțu.

În prezent, în legislația cu caracter special referitoare la valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii în proprietatea privată a statului nu există prevederi referitoare la valorificarea alcoolului și băuturilor alcoolice deoarece Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevede, că alcoolul și băuturile alcoolice se distrug. În ce privește produsele energetice, deși Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevede că se distrug doar acelea care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare, având în vedere specificul acestora comun cu cel al bunurilor de natura alcoolului și băuturilor alcoolice, este necesar ca regimul de valorificare al acestora să fie tratat la comun.

În fapt, din practica organelor de valorificare a rezultat că există cantități însemnate de alcool și băuturi alcoolice intrate în proprietatea privată a statului prin confiscare, pentru care potrivit prevederilor legale în vigoare s-a procedat la distrugerea acestora, deși nu întotdeauna se impunea acest lucru. Astfel, printre motivele confiscării bunurilor de natura alcoolului și băuturilor alcoolice regăsim situații care țin de nerespectarea regimului legal de producție, deținere și circulație al produselor accizabile sau al regimului vamal fără a cunoaște dacă acestea sunt improprii consumului sau utilizării umane. De asemenea, pentru situațiile în care bunurile de natura alcoolului și băuturilor alcoolice ar fi improprii consumului sau utilizării umane, există posibilitatea procesării, denaturării sau transformării acestora, după caz.

Pe de altă parte, procedura de distrugere reclamă efectuarea de cheltuieli aferente (indemnizațiile comisiei de distrugere, cheltuieli cu prestațiile agenților economici care distrug în fapt bunurile, cheltuieli cu protecția mediului, etc), și având în vedere cantitățile însemnate de alcool și băuturi alcoolice intrate în proprietatea privată a statului prin confiscare, supuse distrugerii, rezultă un cuantum însemnat al cheltuielilor de distrugere, care ar putea fi diminuate dacă distrugerea acestor bunuri s-ar rezuma doar la acelea care nu pot face obiectul comercializării, atribuirii cu titlu gratuit sau procesării ulterioare.

Referitor la acordarea cu titlu gratuit pe perioada instituirii stării de asediu sau a stării de urgență a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului înainte de instituirea acestora, în prezent, în contextul actual al stării de urgență instituite prin Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, legislația în domeniu prevede că doar bunurile confiscate în perioada instituirii acestor măsuri pot fi atribuite cu titlu gratuit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4597 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Cu mutarea asta genială magicianul Cîțu va astupa fără probleme gaura neagră a celor 40 de procente de creștere a pensiilor 🙂 🙂
    Ba chiar poate da o majorare de 10-15% și bugetarilor. Unde merge mia merge și suta, în țara gospodarului german Johannis.

  2. Minciuna pentru neghiobi și gură cascâ că alcolul ar fi fost distrus în trecut în vremuri normale să o debiteze domnul ministru Câțu la cei care cred câ tonele de droguri “descoperite” la Constanța, parcă, au fost distruse. Când vor vremuri normale încercați o vizită la magazinul ANAF din localitate ca să vedeți ce marfuri de mâna zecea ajung acolo. Directorul de la Farmec în direct la TVR spunea că nu există în țară alcool pentru dezinfectant, fiindcâ nimeni din altr țări nu exportă nimic, adicâ rădpund că nu au tot ce ține de stăpânirea epitemiei. Numai noi cotcodăcim ca proștii ce de grâu avem. Edificator pentru ce suntem a fost fatul câ domnul director a relatat că a acceptat claricările telefonice ieșind de la un comandament unde când s-a aflat că-i sunat de TVR i s-a spuns NU! La această afirmație TVR în timp ce omul vorbea a bagat Publicitate!!!.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.