Ciucă strânge cureaua

Guvernul va identifica măsurile fiscale pentru „a chibzui” mai bine cheltuielile, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă. El a făcut un apel la marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat, iar instituţiile statului să asigure colectarea acestor venituri, subliniind că nu vor fi luate măsuri de austeritate.

„Ne dorim să gestionăm cheltuielile publice. Am luat decizia ca, la nivelul Guvernului, sigur o decizie pe care am discutat-o şi în coaliţie, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare, deficitul aparţine preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat şi, în acelaşi timp, dau o sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri”, a afirmat Ciucă. 

Premierul a ținut să spună că nu este vorba despre măsuri de austeritate.

„Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia, nu numai economia românească, ci orice economie nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare cred că se poate discuta în aşa fel încât gestionarea banilor publici să poată să se facă într-un mod cât mai eficient. Aş vrea să spun din capul locului că aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investiţiile şi, de asemenea, nu vor fi introduse taxe şi impozite noi”, a indicat prim-ministrul.

Cu aceeași placă a ieșit la declarații și ministrul Finanțelor. Adrian Câciu a susținut că măsurile fiscal-bugetare privind eficientizarea cheltuielilor publice vor fi prezentate cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, menţionând că nu va fi vorba de austeritate, nici de reducerea de personal sau de salarii.

În primul rând, este vorba de o eficientizare a cheltuielilor publice. Practic, o să fie o ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, care duce pe o serie de canale cheltuielile care au fost alocate în bugetele ordonatorilor de credite pe mai multe componente, din punctul nostru de vedere, care pot rezolva şi alte chestiuni, care au apărut şi pe care le cunoaştem, dar pe care putem să le ajutăm să se îmbunătăţească şi mă refer aici, de exemplu, la balanţa comercială. (…) Un tip de cheltuieli pe care îl avem în vedere este acela de a încerca să introducem lanţurile scurte de aprovizionare, ceea ce înseamnă cheltuielile pe produse agro-alimentare. Sunt entităţi statale şi la nivel de unităţi administrativ-teritoriale pe care încercăm, pe baza directivelor europene vor fi câteva elemente în măsurile pe care le-am pregătit şi care vor fi prezentate probabil luni sau marţi care să ducă la internalizarea, dacă vreţi, a consumului în sensul sprijinirii diminuării deficitului de balanţă comercială”, a explicat Adrian Câciu, la începutul şedinţei de Guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Ce ți-e și economiștii din ziua de astazi! Nu e gaura dar e deficit! E creștere negativă! Nu se taie, se ajustează! Frumos! Prostii sunt aburiți frumos!

  2. ” Ciucă strânge cureaua „. Titlu gresit! Strange cureaua noastra, nu pe a lui si a gastii.

  3. “Vă rog eu frumos măi mari contribuabili, plătiți taxele!”

  4. Nu este austeritate,asta o spune petru poporul aflat in austeritate de cind liberalii si neliberalii au inhatat puterea,pt. a nu-l alarma.
    Nu stiu daca poporul poate fi alarmat mai mult decit este,dar tace ,pe dde alta parte ce austeritate ar fi vrut Ciuca,
    Nu explica „cumpatarea”,pt.ca nu este nevoie,clasa maharajahilor,a brahmanilor nu au ce cumpatare urma ca norma morala,sunt ghiftuiti si bogati .
    Inteleg ca judecatorilor le-a mai adugat o micuta mita ,probabil in considerarea clor 4 rinduri de alegeri ,rinduri pt.care ca asa fie doua,marcel negociaza Min.Transporturilor banos al lui grindeanu.
    Nu stim daca Marcel negociatorul sef si Nicolae cumpatatul l-au abordat si pe bulibasa brahman Iohannis sa graiasca acceptul la fructosul negotium politic ,la care se zvoneste ca va avea meniu si tovarasul USR -fara Ghinea privatizatuk pe consultanta-oricum niste bancheri,un OMW sunt pe acolo ,cu coada incirligata,banuim.

  5. Deci nu mi s-au părut că are ochelarii mai bulbucați. Omul chiar strânge cureaua.
    Dom’ prim-ministru, dle general, n-are rost să vă chinuiți în halul ăsta.
    Treceți la bretele. Vă promit eu că dacă le strângeți p-alea, veți obține cea mai mare realizare a dvstră ca prim-ministru: degetul de cămilă!

  6. Auzi, penibilule, de ce nu stingi cureaua sefului tau Ciolanis? Sa nu mai cheltuie cu navetele, sa nu mai umble aiurea prin lume cu avioane de lux ca un nabab,…..!

  7. Gaura înseamnă când ai avut acea suma și acum nu o mai ai. Nu o presupusă suna care doar aveai așteptări că va fi dar nu sa mai materializat. Cum puii mei credeați că veți câștiga mai mult din TVA când românii, unii, mulți de abia au bani de pâine și cartofi. Waă… Analiști specialiști bla bla

  8. … placinta Romania, are la baza werner, asezonata cu ciuca!Vai mama noastra de boi!!!

  9. Ciuta are venituri din pensie și salariu de 50000 pe luna, generalul copy paste care nici macar nu știe pe unde iese glonțul dintr-un pistol

  10. Ce curea să mai strâng? Cu o pensie de 1650 de lei? De ce nu îl puneti pe Ioh-anus să mai strângă cureaua? Avion privat cu sala de cinema, 12500000 a costat turneul Sud American si ma puneti pe mine, pensionar sa strang curaua? Nerusinarea nu mai are limite in Romania!!!

  11. De zeci de ani ni s-a vandut un model economic total „cazut in cap” prin distrugerea si mutarea productiei locale in China sau in alte tari. Rezulatul se vede , China a devenit o superputere in curs de a elimna influenta SUA din Africa , Asia si America de Sud. Occidentalii ( vad ca unii jurnalisti ne introduc si pe noi in sfera asta desi in realitate este doar imaginatia lor), deci repet occidentalii au utilizat acest model de dragul castigurilor rapide (ale unora) si si-au batut joc de populatia care practic producea bunuri (in mod real), iar acum toti suntem nevoiti sa strangem cureaua datorita prostiei noastre ca acceptam sa avem asemenea idioti la conducere (Biden , Macron , Schults …. si al nostru „prea-iubit de popopr” Iohannis). Sa continuam sa acceptam prosti la conducere si sa continuam sa acceptam situatia din prezent in care „nu trebuie sa producem nimic local”-ne cade din cer .. scuzati, „ne cade ” din China. Matematica este simpla , daca nu se produce local nu mai exista o clasa medie care sa plateasca taxe si impozite (multinationalelele nu au facut decat sa nu plateasca taxe pe nici-unde) si uite asa nu sunt bani nici pentru infrastructura , servicii de baza(invatamant, sanatate, securitatea populatiei) si in final nici pentru pensii.
    Sa continuam cu modelul UE – o birocratie ultra-statala care nu este in stare sa isi pregateasca singura o omleta , darmite sa isi imagineze cum se produc bunuri inidustriale sau agricole … Deci sa continuam – Slava UE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.