În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –Cochilia, Ediția a doua, revizuită după treizeci de ani, apărută la Editura Limes în 2020
Subiectul era gras, mass-media l-a exploatat. Un reporter s-a cățărat pe un turn improvizat la vreo sută de metri de Casa Colțea și, folosind un aparat de filmat cu lunetă, ținu sub observație timp de mai multe zile și mai multe nopți curtea și grădina. Dar nu reuși să înregistreze pe peliculă nici oameni, nici fantome. Totuși, animale existau: haita de câini aproape sălbăticiți, găini, parcă și o capră. Iar noaptea în casă, la anumite ferestre, se aprindea lumina. Pe urmă, îl reperă și pe Doctor. Erau anumite ore – mereu aceleași – când le dădea de mâncare păsărilor, când mergea în grajd, când culegea ierburi sau când stătea, pur și simplu, pe un șezlong și, probabil, dormea. Programul acesta se dovedi atât de rigid încât reporterului i-a rămas o enigmă cum de au trebuit să treacă mai multe zile până să-l poată filma pe Doctor.
Pelicula rezultată – adică un montaj – s-a dat la televiziune și autorul ei luă un premiu internațional. Dar același film a avut și darul de a infirma ipoteza cum că Diamant ar fi murit de mult, la fel ca și Domnișoara și că sătenii din Piatra Arsă, precum și cei din Lunca Mare încercau să mascheze o taină a locului. Cel ce a emis ipoteza cum că Doctorul nu mai era, nu se lăsă înfrânt cu una cu două, analiză atent filmul, făcu mai multe observații, unele chiar pertinente. În legătură cu verosimilitatea materialului reprodus, adăugă că informațiile privind plimbările nocturne ale Doctorului sunt cu totul neconfirmate, aminti citațiile rămase fără nici un răspuns, etc.. Scandalul polariză atenția pentru câteva zile. Autoritățile trebuiră să intervină.
Au fost aduse trupe de intervenție, iar toată acțiunea a fost înregistrată pe peliculă. Poliția s-a apropiat de Casa Colțea și a cerut prin porta-voce stăpânului casei să iasă în stradă. (Ulterior, procedeul a născut un nou scandal: era Doctorul chiar un criminal, încât să-l somezi ca pe asasinii din filme?) Pe urmă, după o oră, se intenționa să se pătrundă cu forța în clădire. S-ar fi folosit gaze pentru adormirea câinilor. Dar n-a fost nevoie. După o jumătate de ceas de la prima somație, Doctorul sosi la poartă și-i îndepărtă pe câinii care lătrau îngrozitor. Apoi ieși în stradă.
Mai mulți localnici fură rugați să-l identifice. Dar majoritatea dintre ei nu l-au cunoscut personal. Vedeau în fața lor un bărbat slab, cu haine demodate, dar încă trădând o eleganță trecută, un om cu păr alb, proaspăt ras, mirosind plăcut. După acest miros l-au recunoscut cei ce l-au întâlnit mai demult. Era neîndoios Doctorul.
Diamant Nicolae, medic pensionar, se făcea vinovat de numeroase încălcări ale legilor societății. În afara faptului că avea datorii numeroase față de stat, Diamant Nicolae a tăinuit moartea pupilei sale, pe care a înmormântat-o în grădina casei, e adevărat, la vedere, în sensul că locul era însemnat și îngrijit. Cine poate confirma că Domnișoara a murit de moarte bună? Cine-1 poate disculpa pe Diamant Nicolae de prezumția de a fi ucis-o el pe pupila sa? Mai ales că, atunci când procurorul a cerut dezhumarea, Diamant Nicolae s-a opus categoric.
Impozitele datorate statului se ridicau și ele la o sumă care cerea intervenția urgentă a legii. S-a propus sechestru pe casă, deși casa nu avea un regim clar, Diamant Nicolae neposedând nici un act din care să rezulte proprietatea sa asupra domeniului, iar domnișoara Colțea, în calitate de ultim proprietar cu acte, dispăruse. Nu s-au semnalat alți posibili pretendenți la partajarea moștenirii.
Procurorul va găsi și alte acuze împotriva lui Diamant, cele mai multe provenind din sustrageri față de datoria de cetățean.
Însă după primele șocuri, perioadă în care un ziarist ce-1 declarase mort, se încăpățâna să-l proclame pe cel ce s-a prezentat drept Diamant Nicolae, „cunoscut sub porecla <Doctorul>”, ca pe un uzurpator, localnicii n-au mai răbdat ca simbolul comunității lor să fie tratat ca un delicvent de drept comun.
Drept urmare, prejudiciul fiscal a fost achitat din subscripție, adunându-se bani cât pentru o sută de amenzi. Iar celelalte acuze au fost pur și simplu huiduite de întreaga obște. Presiunea maselor a fost atât de mare, încât procesul s-a judecat în totalitate în procedură de urgență, medicul pensionar Diamant Nicolae fiind achitat de toate acuzele și readus în triumf la Piatra Arsă.
Doctorul fu întrebat ce dorințe are pentru viitor. Niky ceru, în primul rând, să fie pus în legătură cu un editor, căruia să-i propună reeditarea primului volum din tratatul despre timus, într-o ediție total revăzută, precum și al doilea volum – inedit – promițând ca al treilea op să fie predat la o dată ulterioară aceleiași edituri. Din contractul rezultat, Doctorul se grăbi să restituie toți banii necesari achitării taxelor datorate de atâta timp statului, datorii rambursate prin chetă publică. Oamenii au protestat, dar încăpățânarea Doctorului făcea parte din renumele său. Atunci obștea i-a cumpărat printr-o licitație formală Casa Colțea, precum și tot ce se găsea în ea, precum și pământurile aparținătoare.
Doctorul nici n-a aflat despre această donație a localității față de el. El a rugat să fie lăsat să se întoarcă acasă și să-și continue viața din ultimii ani. Dar Diamant îmbătrânise. Oamenii au insistat să-i permită măcar unei femei să-i facă din când în când curățenie prin casă. Sau să-i aducă, o dată la două zile, cel puțin, ceva de mâncare. Măcar pâine proaspătă. Doctorul refuză totul. Era politicos, însă tonul său nu permitea replică. Până la urmă cedă totuși. Bine, în fiecare întâi și în fiecare cincisprezece va veni la primăria din Lunca Mare, asemenea unui borfaș ce trebuie să se prezinte periodic la postul de poliție din localitatea de domiciliu. Nu-i vorba despre așa ceva. Oamenii îi vor aduce pâine, țigări, lame de ras…
– Nu, mulțumesc, tot n-aș mai putea folosi, după atâția ani, alte obiecte decât cele cu care m-am obișnuit.
– Măcar un telefon să vă reîntroduceți, insistară oamenii. Sunteți o ființă umană și Dumneavoastră, vi se poate face și rău la un moment-dat.
– Telefonul mi-ar speria câinii.
În cincisprezece ale lunii sosi punctual la primărie, palid, tremurând ușor. La întâi următor veni, parcurgând cei câțiva kilometri pe jos, deși se vedea că abia se ținea pe picioare. O gripă rebelă bântuia din nou prin regiune. Nu acceptă asistență, dar fu de acord să fie readus acasă cu mașina. În cincisprezece următor nu mai veni. Oamenii se alarmară, fu folosit din nou turnul de televiziune aflat la vreo sută de metri de zidurile înalte ale Casei Colțea. Doctorul mai ieșea din când în când din casă. Probabil că uitase de data convenită. Nici în luna următoare nu se prezentă la primărie. Ce să-i facă oamenii? Să te apropii de Casa Colțea însemna să înnebunești haita de câini. Să aduci iarăși trupele de intervenție cu gazele lor cu care să adoarmă fiarele?
Era evident că Doctorul îmbătrânise în cele câteva zile scurse de la descinderea din Casa Colțea până la ultima sa vizită la primăria din Lunca Mare mai mult decât în toți acei lungi ani de sihăstrie. Era limpede că toate aceste contacte forțate îi produceau traume. Oamenii nu-1 mai deranjară.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.