Cui a mai pus gând rău Guvernul

fibroza chistica

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat controale la cinci furnizori de servicii medicale private din domeniul sănătății, în legătură cu decontările făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătății le-a indicat. În zona privată. Vom vedea care sunt concluziile controlului, care este în derulare. L-am început deja. Începem cu zona privată, sunt zone unde se fac în special decontări de la Casa de Sănătate. Se verifică în mod special modul în care se cheltuie banii, modul în care sunt decontați de Casa de Sănătate pentru că, se pare, că sunt dublări de decontări de cheltuieli în această zonă. Adică pentru același tip de intervenție medicală se plătesc de mai multe ori aceste activități, și de către privat, și de către Casa de Sănătate și deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel. E o chestiune ilegală și imorală față de pacienți în primul rând pentru că acești bani pot fi cheltuiți acolo unde pacienții au nevoie și știm că în sănătate e nevoie acută de finanțare”, a declarat Eugen Teodorovici.

Suspiciunile sunt că anumiți operatori privați cer Casei Naționale de Sănătate decontarea unor servicii medicale care au fost deja achitate de pacienți. „Cinci sunt cei care fac subiectul acestei verificări. Cinci furnizori de servicii medicale private. Cei indicați de Ministerul Sănătății”, a mai spus Teodorovici.

„Lucrurile, dacă se încalcă în acest fel în zona de sănătate, să fie (sancțiunile -n.r.) foarte dure. Nu poți să te joci cu ceea ce înseamnă sănătatea. Sunt fonduri foarte multe alocate Casei de Sănătate, undeva la șapte miliarde de euro și nu cred că toți acești bani sunt cheltuiți exact cum prevede legea. De asta am întrebat dacă sunt siguri cei de la Casă (Casa Națională de Asigurări de Sănătate -n.r.) că ceea ce decontează se face strict cu respectarea legii. Avem semnale și avem chiar o solicitare din partea Ministerului Sănătății de a verifica acești agenți economici. Este vorba de modul în care acești operatori funcționează, indiferent de patologie”, a declarat ministrul de Finanțe.

Eugen Teodorovici a mai susținut că nu i se pare normal ca agenții economici care oferă asigurări și abonamente medicale să și presteze astfel de servicii.

„Cel care emite aceste asigurări de sănătate nu poate să și presteze. Au abonamente medicale, nici măcar asigurări. Nu (le închid afacerea -n.r.) , pot să opteze pentru una sau alta. Este o chestiune de principiu. Dacă tu ești cel care asigură, cum poți să fii și cel care prestează?Ați văzut, și în zona auto, cei care asigură prepară și mașina? Nu merge pentru că e un posibil conflict de interese între cele două. Eu trebuie să verific dacă cel care a prestat a și prestat acest serviciu pentru că i-l decontez. Întâi am discutat cu ministerul Sănătății și apoi și cu companiile”, a completat Teodorovici.

Programele naționale de sănătate – „revizuite”

Ministrul Finanțelor a mai anunțat, luni, că programele de sănătate trebuie să fie revizuite, iar unele chiar schimbate radical.

„Programele naționale de sănătate trebuie revizuite. Eu sunt convins că sunt lucruri mult mai bune de făcut în această zonă. Am dat exemple pe diabet și pe bolile cardio unde am fost chemați să participăm la discuții și este evident că lucrurile acolo trebuie să se schimbe. Noi trebuie să încurajăm foarte mult acele finanțări, chiar dacă la prima vedere ele par mari, vorbesc de diabet în cazul de față, acele dispozitive medicale pentru monitorizare. Normal, sunt mai scumpe, dar investind în acest fel, toate acele cheltuieli care astăzi sunt prevăzute dispar. Este vorba de viața unui pacient. Nu poți să vezi un copil bolnav de diabet tip I pentru care un părinte este obligat să renunțe la locul de muncă pentru că trebuie să stea să-l monitorizeze 24/24. Ai un asemenea dispozitiv, statul vine și propune o decontare de sută la sută pentru acel dispozitiv până la 18 ani și, plus, până la 26 de ani , că se discută și asta. Decât să stai să cheltui pe tot felul de dispozitive de astăzi care efectiv nu sunt cele mai eficiente”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul a spus că ar putea fi implicat și privatul în această zonă.

„Au fost discuții cu câteva companii internaționale și care propuneau un mecanism prin care luai efectiv de la stat anumite activități, anumite investiții și, pe baza unor indicatori stabili de comun acord stat -acele companii, după o anumită perioadă, după un an de zile după ce acele companii au făcut instalările, statul să vină să plătească ceea ce s-a angajat la început de drum. Practic, în felul acesta, statul se degrevează de un efort financiar imediat, el se poate întinde pe mai mulți ani de zile și, în felul acesta, pacientul are de câștigat”, a completat Teodorovici.

Au numărat asigurații

Tot luni, ministrul Sănătății a spus că sunt 17 milioane de persoane beneficiază de asigurări de sănătate și doar 5 milioane plătesc.

“Suntem un sistem social de asigurări de sănătate. Suntem 17 milioane de persoane care beneficiem de asigurări de sănătate și doar 5 milioane plătesc, restul sunt asigurați prin efectul legii. Prin urmare, se încearcă suplimentarea de fonduri pe fiecare trimestru pentru că atunci se face un bilanț, dar din păcate există județe în care listele de așteptare sunt într-adevăr foarte mari, e un sistem de asigurare social de sănătate”, a afirmat Sorina Pintea, răspunzând unei întrebări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. PSD e un partid social. Privații trebuie desființați toți! În România comunisto-pesedistă să existe doar instituții de sănătate ale statului în care competența este maximă, raportările sunt 100% adevărate pentru că la stat nu se minte și nu se ia șpagă, iar asistența medicală acordată pacientului este la nivel spitale din SUA, că doar aceste instituții sanitare de stat au fost acreditate de niște profesioniști din ANMCS. Când pui o întrebare dificilă oricare ar fi ea unui evaluator de la ANMCS, răspunsul va fi întotdeauna același: standardele noi sunt agreate de IsQUA omițându-se intenționat dezastrul produs în sănătate de ANMCS în primul ciclu de acreditare. Cu asta se închide gura. Din păcate, cel mai tare se fură la stat, în spitalele și clinicile statului nu la privat, care privat are și autorizație de securitate la incendiu, și toate lucrurile puse la punct pentru că amenzile se plătesc din propriul buzunar. Nu ți-ar fi rușine Teodorovici, ministru de două parale și mincinos pe deasupra…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.