Cum ar trebui să fie premierul în opinia președintele UDMR

Întrebat de jurnaliști, sâmbătă, după Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU), cum ar trebui să fie viitorul premier, liderul UDMR , Kelemen Hunor, i-a dat ca exemplu pe Dacian Cioloș și Bogdan Olteanu.

Aceasta nu înseamnă că Uniunea îl propune pe vreunul dintre aceștia doi, nominalizarea premierului fiind atributul președintelui țării, a precizat preşedintele UDMR.

„Gen Dacian Cioloș (fost comisar european — n.r.), gen Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR — n.r.). Un om care nu intră în competiție politică anul viitor, care are în spate, dacă vreți, o instituție solidă, o carieră solidă de altă natură decât cea politică și care nu este implicat, în această perioadă, în proiecte politice și nu dorește să fie implicat în proiecte politice, și care nu va folosi instrumentele guvernamentale în competiția politică de anul viitor. Am spus gen, și nu este o propunere de persoană. Am spus gen. Să nu se înțeleagă că am propus pe cineva anume. Este atributul președintelui și partidele politice nu trebuie să dea impresia că vor să ia ceva din atributul președintelui. Este atributul și responsabilitatea președintelui de a veni cu o nominalizare”, a spus Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Acesta s-a referit și la importanța votării în Parlament a unui guvern până cel târziu la sfârșitul acestei luni, un guvern care ar putea fi tehnocrat.

Referindu-se și la evenimentele din stradă din ultimele zile, Kelemen Hunor a precizat că orice schimbare trebuie să țină cont de câteva principii importante și că nu trebuie renunțat la instituțiile fundamentale, democratice, la parlamentarism și la partide politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.