Cum va fi 2019?

Cum va fi 2019 ? Date fiind nesiguranțele cu care s-a închis 2018, întrebarea este înconjurată de necunoscute mai mari. Explicația este că trăim discontinuitatea creată în anul tocmai încheiat de cîteva depășiri ale liniilor roșii de până mai ieri.

În viața internațională, încercarea Franței de a crea armata Europei de Vest a pus în chestiune solidaritatea transatlantică postbelică. Ea mizează pe o transformare a rolurilor în lume. Pe de altă parte, ofensiva din SUA la adresa președintelui și noua compunere a Congresului arată o democrație schimbată. Uniunea Europeană de acum slăbește proiectul originar al “unirii tot mai strânse a națiunilor” continentului, câtă vreme cetățenii rămân excedați de birocrația formată între timp.

Pentru prima oară după 1989, președinția României nu-și mai asumă nici retoric “statul de drept democratic”, prevăzut de Constituție, și încalcă manifest legea fundamentală. Gest și imatur și indecent – cu atât mai mult la treizeci de ani de la cotitura istorică din 1989!

Unii naivi mai cred că “asta-i politică!”. Nu, nu mai este politică, este simplă suficiență și carență de cultură. Întrebarea dacă nu cumva proaste decizii țin nu de politică, ci de slaba pregătire a actorilor devine tot mai justificată. Cu asemenea penibilități, România se va confrunta mai departe! Și cu asaltul unor inși neinformați de oriunde, care împiedică deocamdată o discuție pe fapte a situației din România!

A fost practic minimalizat Centenarul statului, iar acum se subminează alte lucruri importante. După ce și-a făcut țăndări meritocrația, câtă mai era, instalând amatorismul, după ce și-a făcut praf mediocra justiție cu “protocoale de cooperare” dintre judecători, procurori și serviciile secrete, unice în Europa, România își distruge bruma de legalitate. Legitimarea era oricum sub atac de un deceniu. Nefiind în stare de un program, opoziția de azi vrea guvernarea punând cătușe celorlalți. Social-democrații își asumă ținte importante – consumul intern ca motor economic, normalizarea justiției, controlul resurselor interne – dar se mișcă încet sub asaltul din umbră. Serviciile secrete, ca nicăieri, înființează partide, impun prim miniștri, conduc instituții publice, selectează “elita”. Place sau nu, România cochetează iarăși, pe nesimțite, cu structura personalizată și securistă de tristă amintire, doar că sub parole noi – “stat de drept”, “europenism”, “atlantism” – luate vădit în deșert. Nu se înțelege că nu numai statul de drept, dar nici libertățile și drepturile cetățenilor, nici democrația nu sunt negociabile.

Anul 2019 pornește cu premisa fatală a acestei discontinuității. Ce va fi?

Sesizând schimbările din lume, am publicat Ascensiunea globală a Chinei (2015), Societatea nesigură (2016), Ordinea viitoare a lumii (2017), Identitatea națională și modernitatea (2018), în care am anticipat evoluții care se confirmă. A sporit ponderea globală a Chinei, s-au extins nesiguranțele din societăți, s-a intrat într-o geometrie variabilă a supraputerilor, iar afirmarea identităților este de neoprit. În fiecare dintre aceste cărți m-am exprimat detaliat, încât nu-mi rămâne să spun decât că evoluțiile semnalate vor continua în 2019.

Dacă este, totuși, să specific mai mult anul 2019, atunci m-aș referi la situația din România, din Uniunea Europeană și din sistemul internațional. Voi caracteriza, inevitabil rezumativ, evoluții în economie, în care includ, de asemenea, ştiinţa şi tehnologia; în politică, în care includ şi valorile organizatoare şi armata; în administraţie, în care includ şi sistemul de drept; în cultură, în care includ şi educaţia şi reflexivitatea.

Economia României va resimți o însănătoșire grație motorului consum intern (măriri de salarii, de pensii, creare de joburi, reimplicarea statului ca acționar în mari firme), reaprins în ultimul an. O piață internă viabilă atrage capitaluri. Cu șansă, agricultura poate să răstoarne în bine balanța import-export la produse de consum curent. În Uniunea Europeană începe aplicarea Brexitului, iar dificultățile sociale din Franța și alte țări vor afecta încrederea. Statele Unite vor avea mai departe beneficiile noii legislații fiscale. În lume poate surveni o criză financiară, dar probabilitatea ei în anul ce vine este dependentă mai mult de atmosferă, decât de decizii. Retehnologizările vor continua viguros, companiile se ierarhizează din nou.

Politica din țară va fi una de hărțuială. Unii se și preocupă deja mai puțin de soluții, cât de propagandă. Publicului i se vor oferi pastile expirate, scoase dintre resturile unor institute, de genul “România educată”. Criza de oameni de stat se va resimți dureros. Reacția civică și etică a puținelor capete care gândesc responsabil este prea slabă.

În Europa, înaintează decepția față de partide tradiționale, față de parlamente. Sunt extinse rețelele nonguvernamentale, ideologia multora este doar anarhistă, de tipul “resist”, iar ceea ce va rezulta poate fi orice între democratură și dictatură. Se alimentează din nou teme ale anilor treizeci.

Ca fapt social, pe scenă intră cohorte – de IT-iști, hotelieri, comunicatori, cercetători și universitari de mucava etc. – al căror impact nu l-a lămurit încă nimeni. Ei nu sunt proletariatul traditional, legat de profesii concrete și neinformat, dar nici nu au, obiectiv, altă condiție decât cea a proletariatului – un proletariat cu bani în cont și BMW, dar tot fără cultură. Conduita lor poate avea greutate în situația în care creștin-democrația europeană s-a lăsat copleșită de “populari” mussolinieni, liberalismul nu a fost în stare de sincronizare, iar social-democrația nu și-a lămurit concepția sub globalizare și digitalizare. Acolo unde sunt neclintite, democrațiile meritocratice vor procura mai departe avantaje societăților respective.

Nu vor fi, din păcate, nici în 2019, politici de lungă respirație. În România, riscul este acum de a se distruge modesta fibră democratică a ultimelor decenii. Politica sălbăticită a încălcării Constituției ignoră o întrebare simplă: cum vrei să conduci o țară când cel puțin jumătate dintre cetățeni vor fi împotrivă? Politica internă de învrăjbire și politica externă de excursii nu pot fi salvate nici chiar prin activarea statului paralel ce parazitează România de azi.

Administrația din România s-a blocat în dificultățile tripartiției puterilor în stat. Acum, justițiocrația este maladia, alături de folosirea unipersonală a puterii, în vreme ce se caută torpilarea parlamentului, singura întruchipare a suveranității poporului. Sub pretextul “statului de drept”, unii năzuiesc, de fapt, cum se observă ușor, la un stat disciplinar cu ajutorul câtorva generali și justițiari.

Uniunea Europeană va înfrunta imperativul reorganizării. Nemulțumirile nu au, deocamdată, cum să se reducă. Nu sunt semne de trezire, chiar dacă cei mai mari economiști și sociologi europeni, francezi, germani și englezi, spun fără ezitare că reforma instituțională a Uniunii – prin înlocuirea “democrației interguvernamentale” a Consiliului European cu o democrație efectivă și recunoscând un rol clar Parlamentului, după o cu totul altă selectare a membrilor acestuia – nu va putea fi amânată.

Prea ruptă de nevoile societății, cultura de la noi va oscila și în 2019 între istorie propagandistică și snobism, între naționalism rudimentar și internaționalism descărnat. Vor fi tot prea puține elaborări intelectuale din partea unui patriotism luminat și sincronizat. Flatări ale politicilor vetuste vor trece, fals, drept evenimente. Universități de referință se lasă prăbușite în confortul indiferenței, unele de-a dreptul în securism. Continuă deprecierea operei temeinice de autor, iar ruptura de tematica civică și etică a culturii este la fel de adâncă pe cât era de inacceptabilă altădată trădarea dimensiunii estetice. În aceste condiții, emigrarea profesioniștilor va continua.

Cercetarea științifică este năvalnică în laboratoarele și catedrele SUA, Chinei, Israelului, Germaniei, Angliei, Rusiei și va schimba, în continuare, mințile și lumea. Efervescența intelectuală urcă din nou în numeroase țări și vor apărea noi ipoteze și viziuni. Este un timp al inovației intelectuale și culturale, ce acompaniază de obicei schimbarea lumii și va diferenția și mai mult țările.

Ipoteza geometriei variabile a supraputerilor, ca miez al istoriei ce se face, câștigă în evidență. Statele Unite rămân, prin economia, instituțiile, universitățile lor, mai dinamice și mai inovative decât restul lumii. Dar noi aranjamente între supraputerile nucleare (SUA, Rusia, China), politice (SUA, China), economice (SUA, China), culturale (SUA, China, Uniunea Europeană) vor trebui găsite. Soluția Kissinger-Nixon de gestionare a lumii prin acorduri majore va reveni lent în actualitate. Nu poate fi concurată forța Americii, dar aterizarea navei chineze pe cealaltă parte a Lunii, rachetele supersonice ale Rusiei, manevrele Iranului în Atlantic, proliferarea armelor vor da de gândit. Germania, Turcia, Polonia, Brazilia, Israelul, Coreea urcă. 2019 nu va fi cu mari decizii, ci cu frământări în căutarea avantajelor imediate. Indiferent de soarta președinției lui Donald Trump, corectura globalizării, pe care a inițiat-o, va continua.

http://www.andreimarga.eu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.