Mărturisesc că întrebarea mă preocupă de mai mult timp, chit că, în afară de atât de des invocata chestiune a Justiţiei de către liderii Uniunii Europene, nu am văzut niciodată şi alte argumente. Trebuie, să recunoaştem, totuşi, că aceste trei state au destule lucruri pozitive în comun, care, de fapt, sunt adevăratele mize ale acestei blamări.
Cu alte cuvinte, problemele cu justiţia sunt pretextul, şi nu cauza adevărată a respectivei puneri la zid. Oare de ce?
Înainte de toate, trebuie spus că cele trei ţări sunt din estul Europei, ceea ce spune foarte mult din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, despre care se poate vorbi pe îndelete. În al doilea rând, ele sunt unite de un alt element comun dat fiind că în trecutul relativ recent, fiecare dintre ele a avut o poziţie specială, iconoclastă aş zice, pe care, ştiind-o, mahării de la Bruxelles nu o uită, iar în sinea lor nici nu o iartă, pentru că acea atitudine rebelă a însemnat CEVA DEOSEBIT, nu doar în momentul respectiv, ci şi din perspectiva evoluţiilor de pe bătrânul nostru continent.
Reperele trecutului recent
Se ştie că, de-a lungul istoriei, polonezii au fost o naţiune cu rang, demnitate şi verticalitate, care nu a acceptat umilirea şi supunerea. În Al Doilea Război Mondial, Polonia, care a avut de suferit enorm din punct de vedere uman şi material din partea ambelor părţi beligerante ( Germania şi, respectiv, URSS au invadat-o în 1939), este cea care s-a revoltat împotriva cotropitorului hitlerist şi tot din această ţară Hitler şi acoliţii lui sceleraţi au primit una dintre loviturile fatale, cu rol major în eşecul lor. Asta s-a întâmplat după ce polonezii au capturat şi au transmis spionajului britanic o maşină de cifrat ENIGMA inventată de nemţi şi care le asigura supremaţia în materie de secret militar pe câmpul de luptă.
A fost un eveniment cu implicaţii imense, încă neevaluate în întregime, datorită căruia, în surdină, în multe case nemţeşti sunt puternice ranchiuna şi resentimentele faţă de vecinul din Est, căruia Germania nazistă îi mai ocupase şi unele părţi din teritoriu. Din cealaltă parte, în cursul aceleiaşi conflagraţii militare, bolşevicii au fost cei care, din ordinul expres al lui Stalin, au executat cu sânge rece, la Katyn, crema ofiţerilor polonezi – este vorba de câteva mii de oameni.
După 1945, intrată în zona de influenţă sovietică, Polonia a fost unul din primele state din Tratatul de la Varşovia, creat la ordinul Kremlinului, în care muncitorimea s-a revoltat împotriva dominaţiei Moscovei. Tot în Polonia, în anii 1970, la Gdansk a apărut Sindicatul Solidaritatea, condus de Lech Walesa, organizaţie care, sprijinită şi de influenta Biserică Catolică, al cărei Papă, Ioan Paul al II-lea, era polonezul Karol Woytila, a jucat un rol decisiv în prăbuşirea comunismului în această ţară şi a zdruncinat din temelii sistemul socialist din Europa, diriguit de la Moscova.
La fel de bine sunt cunoscute reperele Ungariei, cu un rol major în Europa Centrală. Aici, acum, aş insista asupra perioadei imediate de după război, când, la Budapesta, şi apoi în toată ţara, pe 23 octombrie 1956, s-a declanşat revoluţia anticomunistă şi antisovietică, un eveniment de mare impact pe plan naţional şi, deopotrivă, în cadrul sistemului socialist, dovedind că, URSS nu respecta nici pe departe dreptul popoarelor la independenţă şi dezvoltare de sine stătătoare, fapt cu atât mai grav cu cât era vorba de ţări cu acelaşi sistem politic.
Sângeroasa reprimare a revoluţiei din Ungaria făcută de cei 150.000 militari sovietici şi de cele 6.000 de tancuri, numărul mare de victime umane civile şi marile pagube materiale provocate ilustrează faţa hâdă a societăţii bolşevice, lucru cu atât mai şocant cu cât totul s-a produs la trei ani după moartea lui Stalin şi la câteva luni după ce Hruşciov a rostit celebrul discurs de demascare (februarie 1956 ) a marilor nelegiuri ale sinistrului dictator. Revoluţia a dat o lovitură uriaşă modelului de socialism elaborat şi promovat de Kremlin, care ilustrează personalitatea puternică şi forţa demnităţii naţiunii ungare. Or, toate astea nu pot fi eludate azi, când ne referim la rolul şi locul Ungariei în concertul european.
Cât o priveşte, din păcate, România nu se poate lăuda cu revolte antisovietice ale populaţiei, dar un sentiment crescând anti-URSS s-a consemnat în mod cert şi vizibil la nivelul întregului popor. Pe de altă parte nu este mai puţin adevărat că, datorită unei iscusite manevre politice şi diplomatice a lui Gh. Gheorghiu-Dej, trupele sovietice au părăsit România în iunie-iulie 1958, în timp ce în Ungaria şi Polonia ele au rămas până în 1990.
Diplomaţia care a fisurat un gheţar imens
De asemenea, nimic nu poate şterge cu buretele ceea ce a făcut diplomaţia Bucureştiului pe plan internaţional după 1964, când, la Bucureşti, s-a adoptat Declaraţia din aprilie, iniţiată tot pe timpul lui Dej, care a marcat desprinderea României de sub tutela Moscovei. Ca urmare, în ianuarie 1967, în plin Război Rece, România a stabilit relaţii diplomatice cu RFG, fiind a doua ţară, după URSS, care făcea un atare gest, condamnat prompt de Moscova şi de alte state satelite. Apoi în septembrie 1967, ministrul român de Externe, Corneliu Mănescu, a devenit preşedintele Adunării Generale a ONU, eveniment ce a consacrat dinamismul, deschiderea şi eficienţa diplomaţiei Bucureştiului, angajată în demersuri de mare impact în fisurarea Războiului Rece, în edificare unui climat extern de destindere.
În acest sens am în vedere poziţia de după Războiul de „şase zile”, iunie 1967, când Bucureştiul nu a dat curs ordinului Moscovei de a rupe relaţiile diplomatice cu Israelul, ceea ce alte state socialiste au făcut imediat; apropierea de China; medierea dintre China şi SUA şi, mai ales, în Orientul Mijlociu (dialogul egipteano-israelian, înainte de toate), neagreate deloc de Moscova, datorită cărora, cu timpul, URSS a tratat cu neîncredere ţara noastră, acordându-i un statut similar cu al Belgiei sau Olandei, de pildă, adică al unor state inamice, membre ale NATO.
În acelaşi sens să amintim de vizita la Bucureşti, mai 1968, a preşedintelui francez Charles de Gaulle, a doua într-o ţară socialistă după cea din URSS; în august 1969, la Bucureşti a venit preşedintele SUA, Richard Nixon, vizită datorită căreia a fost amânat cu câteva zile Congresul PCR, ambele evenimente stârnind furia gerontocraţilor de la Kremlin, în frunte cu L.I. Brejnev, „părintele suveranităţii limitate”, formulă preluată din mers azi de mahării UE, în frunte cu Jean-Claude Junker, sau ai PPE, în frunte cu ternul bavarez Manfred Weber. Ca urmare, Moscova a trimis la Bucureşti, la Congres o delegaţie de mâna a doua.
De fapt, cine îşi închipuie că, în acele vremuri, Moscova nu folosea cele mai diverse prilejuri politice, diplomatice, militare sau economice pentru a carota România, ori e dulce copil, ori e rău intenţionat. Există în acest sens multe documente oficiale publicate în volume, cum sunt cele semnate de Larry Watts. La fel s-a întâmplat în cazul Poloniei şi Ungariei.
În fine, să nu uităm, totuşi, că sferele de influenţă funcţionau la parametri normali, iar între cele două superputeri ale vremurilor, URSS şi SUA, se încheiau adesea marşandajuri odioase, evident pe seama celorlalte state din Est, ca şi din Vest !
Respingerea tutelei Moscovei şi construcţia europeană
Cu acest statut, schiţat în mare, cele trei ţări – România, Polonia şi Ungaria – au abordat vremurile de după căderea comunismului pe teritoriul propriu şi prăbuşirea sistemului socialist din Europa, urmată de destrămarea URSS. Ultimele două au făcut-o cu mai mare succes, mai tranşant şi mai inovativ, dând dovadă de coerenţă şi cunoaşterea interesului naţional, apoi un rol deosebit a avut şi emigraţia proprie, de care ele au ţinut aproape chiar şi în anii crânceni ai epocii socialisto-bolşevice. Din păcate, nu a făcut la fel şi Bucureştiul, iar acest lucru s-a simţit din plin imediat după 1989. Cât priveşte coerenţa şi definirea intereselor naţionale – despre orice putem vorbi, numai despre asta -nu!
Noii lideri de la Varşovia şi Budapesta au dovedit mobilitate, deschidere şi oportunism, la care s-au adăugat tot fel de jocuri externe, adesea complexe şi subterane, ceea ce a făcut ca ele să intre în primul val în NATO şi apoi în UE, în vreme ce România a căpătat acest statut ulterior şi în urma unor eforturi politice şi diplomatice sisifice adesea.
Azi, cele trei ţări sunt partenere în Alianţa Atlantică şi în UE şi se confruntă cu probleme similare în relaţiile cu liderii Uniunii. Deşi pare paradoxal, reacţia dură, categorică adesea, a unora dintre liderii de la Bruxelles, le uneşte şi, în subtext, trimite la elementele comune din amintitul trecut istoric apropiat al celor trei ţări şi popoare.
Chingile UE – efigie şi revers
Nu este singurul factor comun de mare importanţă în actuala conjunctură externă. Spun asta pentru că trebuie reamintit aici că liderilor de la Bruxelles nu le-a picat deloc bine când, la mijlocul anului 2016, premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat opţiunea deschisă pentru candidatul republican Donald Trump în perspectiva prezidenţialelor din SUA, din noiembrie.
Aceiaşi mahări ai UE nu au privit deloc cu plăcere faptul că prima ţară din Alianţă pe care a vizitat-o noul preşedinte american Trump a fost Polonia (5 iulie 2017; în Marea Britanie şi apoi la Bruxelles el a mers ulterior). Asta după ce noul şef al Casei Albe ceruse public, aşa cum făcuse şi în campania dinaintea prezidenţialelor, ca statele membre NATO să aloce 2% din PIB cheltuielilor militare, criticând-o deschis pe cancelara Angela Merkel pentru că nu face acest lucru. Or, de pildă, 2% din bugetul Germaniei nu se pot compara niciodată cu 2% din cel al României sau Ungariei!
Să fie oare întâmplător că, între timp, Merkel nu i-a menajat deloc pe liderii de la Varşovia, deşi ei aparţin aceleiaşi familii politice- recte Partidul Popular European- comportamentul ei amintind, fie că ne convine fie că nu, de vremurile pe care le credeam apuse ?
La fel, relaţiile excelente dintre Administraţia Trump şi Guvernul Orban nu pică deloc bine pentru „birocraţii de la Bruxelles”, cum îi numeşte chiar premierul ungar, dar, deopotrivă, şi pentru Berlin sau Paris, din ultima perspectivă fostul preşedinte francez de dreapta, Nicolas Sarkozy, care a vizitat recent Budapesta, şi-a exprimat deschis opţiunea „pentru prietenul său, Viktor Orban”.
E adevărat, la 20 martie a.c., liderii PPE au supendat Fidesz, partidul premierului ungar, după ce iniţial vorbiseră despre excludere, pentru că omul politic de la Budapesta „adusese atingere statului de drept”.„Nu trebuie să fim naivi cu două luni înaintea alegerilor europene, acest compromis era singurul mijloc de a salva ruptura în cadrul PPE”, declara pentru Fracetelevisions un participant la şedinţă. Pe urmă, se poate dispensa cu una cu două PPE de grupul europarlamentar ungar ?
În realitate, liderii de la Bruxelles au fost foarte deranjaţi că, în eurocampanie, la Budapesta şi în ţară au apărut afişe cu pozele lui Juncker, preşedintele CE, şi miliardarului american George Soroş, evreu de origine ungară, însoţite de cuvintele „Aveţi dreptul de a şti ce face Bruxelles-ul!” Dedesubt, mesajul preciza: „Ei vor să introducă o cotă obligatorie de imigranţi. Ei vor să slăbească protecţia statelor membre!” Cum Junker este o figură de prim plan a PPE, o atare opinie categorică nu putea fi acceptată de el şi ciracii săi!
Relaţiile cu Trump şi Israel – benefice ori piatră de moară ?
Introducând în discuţie problema migraţiei, trebuie spus aici că nici Polonia, şi nici Ungaria nu acceptă ideile privind rezolvarea acesteia la nivelul UE aşa cum le-a făcut cancelara Merkel, care, cinstit vorbind, este cea care a provocat-o. Evident, slugoiul ei Weber nu poate avea altă opinie şi asta se vede atât la nivelul PPE, cât şi în felul cum tratează ţările amintite!
Venind vorba despre Soroş, trebuia reamintit că el este în bune relaţii cu liderii UE, care nu au întârziat să-l critice pe Orban şi guvernul său când s-a luat decizia închiderii Universităţii deschise de miliardarul american în Ungaria! Cum nici în Polonia, Soroş nu are un statut privilegiat şi este criticat frecvent de oficialităţi, avem un nou element comun celor trei ţări, dat fiind că, şi la Bucureşti, liderii PSD nu l-au menajat deloc pe miliardar. Să adăugăm, în context, că el nu este agreat deloc de Administraţia Trump, care-l acuză de multe lucruri necurate, şi, deşi pare paradoxal, este persona non grata pentru Guvernul Israelului.
Evocând relaţiile cu Israelul, adaug un alt factor comun României şi Ungariei, şi anume raporturile privilegiate cu această ţară, mai precis cu cabinetul Netanyahu. Reamintesc că premierul israelian a vizitat Ungaria, ceea ce nu s-a întâmplat cu alte capitale din UE, şi are relaţii personale excelente cu omologul său budapestan.
La fel stau lucrurile cu România, dialogul cu Tel-Avivul fiind unul constant şi la nivel foarte ridicat, premierul Viorica Dăncilă vizitând Israelul şi conferind cu omologul său israelian, vizită în urma căreia s-a consemnat ceva unic în cronica UE şi chiar a vieţii internaţionele, premierul român alegându-se cu plângere penală pentru… trădare de ţară făcută de Şică Mandolină, un politician bucureştean de mucava, pe filiera Klaus Iohannis, care-l are în spate pe Manfred Weber, care, la rândul lui, o are în spate pe protectoarea sa, Angela Merkel.
Cum, în plus, premierul Dăncilă a vorbit despre mutarea ambasadei României la Ierusalim, procedând la fel ca şi Administraţia Trump, îşi închipuie cineva cu scaun la cap că liderii de la Bruxelles acceptă ideea, dat fiind că România ar ieşi iar din front ? Sigur, nu vom asista nicicând la represalii care să aibă această justificarea pe faţă, dar numai naivii îşi închipuie că mahării citaţi tolerează atare iniţiative, egale, pentru ei, cu o sfidare şi o răzmeriţă!
În concluzie, acest nou element comun celor trei ţări atestat de relaţiile speciale cu Administraţia Trump – România având, cum se ştie un parteneriat strategic solid cu SUA – nu este agreat de „birocraţii de la Bruxelles”, unde trecutul recent de aliat rebel al României, Poloniei şi Ungariei este evocat frecvent în surdină.
Convergenţe geostrategice şi politice stranii
În context, în ce ne priveşte, aş introduce două întâmplări pline de tâlc. În 1976, cu prilejul vizitei lui Brejnev la Bucureşti ( 22-24 noiembrie ), ca ziarist la revista LUMEA, am fost detaşat la centrul de presă de la hotelul Dorobanţi. Fiind prima vizită în România a liderului bolşevic de la Moscova după ce, în august 1968, Nicolae Ceauşescu condamnase în termeni duri invadarea Cehoslovaciei, era urmărită de numeroşi ziarişti străini, îndeosebi vestici, veniţi special. Printre ei se afla şi Viktor M. de la un influent cotidian vest-grman, arhicunoscut pentru atitudinea sa violent antiromânească.
Indiferent ce se făcea la Bucureşti, ziaristul vest-german nu scăpa ocazia ca, în articol, să aducă vorba despre situaţia minorităţii maghiare din România şi, automat, s-o deplângă. Se comporta agresiv şi în discuţiile directe. La un moment dat ne-am intersectat, tocmai mă despărţeam de Manuel Lucbert, de la „Le Monde”, specialist în spaţiul Estic European, pe care-l cunoscusem la Paris, chiar în redacţia prestigiosului cotidian, iar Viktor M. a ţinut ca, mie şi celorlalţi colegi români să ne reproşeze că pe el şi pe omologii săi nemţi „doar îi supraveghem, dar nu-i ajutăm!”
„Pentru a vă supraveghea sunt oameni calificaţi, la fel ca şi ai dvs., în R. F. Germania pentru cei din Est. Cât priveşte articolele pe care le transmiteţi de aici, nu am nevoie să le văd înainte întrucât, în proporţie de cel puţin 75 la sută, ştiu ce veţi scrie, fiind perfect previzibil în antiromânismul dumneavoastră”, i-am răspuns. S-a uitat lung la mine, iar replica lui m-a şocat, atunci şi ulterior.
„Sigur, voi acum încercaţi să-l îmbunaţi pe Brejnev, după ce, potrivit obiceiului românesc, aţi întors spatele şi ultimului vostru mare aliat ! Credeţi că vă va merge la nesfârşit ?” Nu i-am răspuns la provocarea făţişă, eu spusesem ceva, iar el altceva, dar vorbele lui le-am transcris într-un carnet, fără a le comenta cu cineva. Mărturisesc că, totuşi, cât eram de tânăr pe atunci, m-a şocat că, la 32 de ani după război, un ziarist vest-german reproşa românilor că, pe 23 august 1944, au trecut în tabăra aliaţilor, aliaţi cu rol decisiv în apariţia, consolidarea şi avântul economic al noului stat democratic german !
Uitasem acele vorbe până de curând, când mi-a căzut sub ochi volumul „Diplomat la Moscova. Mărturisiri incomode”, semnat de Savian Bulacu-Lăpuşata, despre care am mai vorbit în aceste coloane, dar în alt context. La un moment dat, autorul reproduce după înregistrarea pe reportofon o discuţie pe care, în vara lui 1990, Silviu Brucan a avut-o la Moscova, cu redactorul şef al ziarului „Izvestia”, doctor în istorie.
Amintesc că, pe atunci, Brucan, care se pretindea profesor, dar nu ştiu dacă avea bacalaureatul, era pe cai mari, dar neoficial, în noul regim instalat la Bucureşti după căderea comunismului, dovadă că în capitala rusă i s-a rezervat apartamentul prezidenţial de la Ambasadă, în care dormise doar Ceauşescu. Cum oaspetele român adoptase un ton plin de reproşuri de tot felul şi în discuţia de la „Izvestia”, gazda nu i-a rămas datoare.
„Sunteţi nestatornici, domnule profesor. Din câte cunosc eu, de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii europene şi mondiale, conducătorii români nu au fost loiali până la capăt cu cei cu care s-au aliat.Au trădat uşor şi tot atât de uşor şi-au părăsit aliatul trecând cu bagaje cu tot, în tabăra adversă. Subliniez, este vorba de conducătorii români, nu de poporul român, pe care îl respect pentru ospitalitatea de care m-am bucurat în vizitele în România.
Personal, nu-i iubesc pe unguri sau pe polonezi mai mult decât pe români. Ei au fost întotdeauna împotriva noastră, de la cap la coadă, cum se spune, şi, într-un fel, merită aprecierea pentru constanţă în atitudinea lor şi am procedat în consecinţă cu ei în vremurile tulburi ale istoriei (…). Oscilaţiile dumneavoasră în relaţiile cu aliaţii şi cu vecinii ne-au determinat să fim „prudenţi” în relaţiile cu politicienii români. Şi nu numai noi.”
Afirmaţii dure, şocante, neaşteptate şi tranşante, fără pic de nuanţări, în faţa cărora Brucan „a rămas pur şi simplu uluit, dezorientat”, după cum notează autorul cărţii. A încercat să replice, dar interlocutorul i-a tăiat-o, pretextând că trebuie să plece. Savian Bulacu-Lăpuşata notează: „Am fost totuşi dezamăgit de lipsa de orientare a profesorului. Pur şi simplu şi-a subestimat interlocutorul!” Personal, atunci, ca şi acum, m-ar fi interesat replica lui Brucan, dar ştiind că el se învăţase doar să predice de la „catedră”, cred că ar fi fost dezamăgitoare.
Ce m-a frapat peste timp este perfecta concordanţă între punctul de vedere al jurnalistului vest-german şi cel al redactorului-şef moscovit, exprimate în vremuri diferite şi de persoane aparţinând unor regimuri politice diferite, care au fost beligerante în război!
De altfel, discutând ulterior despre aceste opinii cu foşti reputaţi diplomaţi români mi-au spus că ele nu reprezintă o noutate pentru ei, la Moscova ori în alte capitale vestice importante li s-au mai făcut observaţii ( cuvântul este blând!) legate de loialitatea liderilor români. Din păcate, neavând acordul lor, nu-i pot cita aici.
Imigraţia şi dublul standard de la Bruxelles
Nu ar surprinde, aşadar, ca, pentru liderii de la Bruxelles, altfel la curent cu trecutul recent al fiecărei ţări membre UE, atare elemente să fie nişte repere reale, dar neevocate pe faţă, în judecarea unor realităţi sau gesturi politice ale României, Poloniei şi Ungariei.
O spun răspicat: pentru „birocraţii de la Bruxelles” problemele cu justiţia din cele trei ţări invocate de Junker, Timmermans, Weber şi ciracii lor sunt pure pretexte prin care se abureşte opinia publică europeană. M-am uitat zile la rând să văd punctele lor de vedere coerente, dezvoltate şi aprofundate despre rezolvarea crizei migraţiei în contextul avântului uriaş al partidelor populiste din Austria, Italia, Germania ( unde Alternative für Deutschland a devenit practic al doilea partid din ţară), etc., şi nu am găsit nimic, nimic, dar absolut nimic!
Nu am văzut de la ei nicio o punere la punct directă în cazul tensiunilor franco-italiene pe tema migraţiei şi e lesne de înţeles de ce: ei lucrează cu dublu standard! Am căutat o reacţie adecvată a lor la ştirea de luni, 8 aprilie, potrivit căreia liderul extremei dreapta italiene Matteo Salvini şi trei partide naţionaliste europene vor să-şi unească forţele în cadrul viitorului PE, dar şi de data asta nu am găsit nimic !
Cum la fel mi s-a întâmplat căutând o reacţie a lor la faptul că, potrivit unui ultim sondaj de opinie din Franţa (Odoxa-Dentsu consulting), doar pentru 29% dintre francezi construcţia europeană constituie „o sursă de speranţă”. În 2003, aceştia erau 61%!„Din acest sondaj rezultă că Europa îi lasă acum relativ indiferenţi pe francezi”, scria, la 5 aprilie, a.c. Franceinfo.RadioFrance.
Ce-i preocupă cu prioritate pe francezi ? Ineficacitatea din lupta contra terorismului -56%; politica în domeniul mediului înconjurător – 71%; cea în domeniul locurilor de muncă -80%; cea în domeniul imigraţiei – 82% şi, în fine, cea în domeniul ficalităţii-82%. Da, 82% dintre francezi sunt preocupaţi de problemele imigraţiei, domeniu în care rezultatele politicii „birocraţilor de la Bruxelles” sunt aproape egale cu zero! În schimb, sunt fruntaşi în muncă atunci când vine vorba de chestiuni sectoriale provenind din cele trei state estice, pe care le supralicitează vizibil, conferindu-le aură paneuropeană.
Sunt teme uriaşe de reflecţie pe care nu le-am văzut abordate lucid, realist, cuprinzător şi responsabil nici de Junker, nici de Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE, care vânează locul primului, şi nici de amintitul Weber.
Mi-aş dori să mă înşel, dar acel procent de 82% privind imigraţia arată că la europarlamentare partidele populiste şi cele de extremă dreapta de pe continent vor obţine noi procente, confirmându-le ascensiunea fulgurantă de până acum şi pe care mahării de la Bruxelles nu dau semne majore că se preocupă s-o contracareze eficient.
Coruptul Barroso…
Nu ştiu ce mă face să cred că Timmermans, laburistul-socialist, pune la zid guvernul de la Bucureşti şi PSD-ul, partid din aceeaşi familie politică cu al lui, făcând pe obiectivul, cinstitul şi dreptul, când, de fapt, acest olandez acţionează precum odinioară portughezul J. M. D. Barroso, predecesorul lui Junker în fruntea CE, în relaţiile cu imberbul bucureştean Victor Ponta, „doctor în drept”, care, cult în cap peste poate, vorbea despre „doişpe bănci” şi care s-a pus bine cu respectivul lider de atunci de la Bruxelles acceptând ca România să cumpere din Portugalia avioane F-16 la mâna a doua!
Cum s-a dovedit ulterior, socialistul Barroso a fost implicat într-o uriaşă afacere de corupţie încă de pe când era preşedinte al CE, el fiind dovedit, în septembrie 2016, că avea legături acunse cu banca de afaceri Goldmn Sachs. Mai precis, el primea sugestii, desigur bine plătite, de la şefii acestei bănci referitoare exact la politicile UE! A fost un scandal uriaş, care a stârnit indignare nu doar în Europa şi care a pătat serios imaginea UE!
… şi predecesorul Santer
Personal, cred că olandezul Timmermans, ca prim-vicepreşedinte al CE, „toacă” sistematic Bucureştiul pentru că guvernele de aici nu au acceptat să dea curs intereslor speciale ale Hagăi pentru portul Constanţa, aşa cum, din acelaşi motiv, cabinetul olandez blochează mereu accesul României în Schengen.
Să fie clar, niciun jurnalist responsabil nu ignoră ori contestă derapajele din România pe diverse teme – economice, justiţie, politică, etc.- dar nici nu cred că le putem localiza şi amplifica strict la ţara noastră, făcându-ne că nu ştim sau am uitat uriaşele scandaluri de corupţie care au zguduit CE.
Să amintim aici, în treacăt, faptul că, la începutul lui 1999, Jacques Santer, preşedintele CE, a trebuit să răspundă public pentru „multiplele cazuri de fraudă, iregularităţi şi nepotism care copleşeau instituţia CE”, dezvăluite de ziarele germane, belgiene şi franceze ( potrivit „Liberation”, din 7 ianuarie 1999).
De altfel, din această cauză, în martie 1999, s-a consemnat demisia colectivă a Comisiei Santer, Parlamentul European fiind foarte vehement în cazul scandalurilor de corupţie de la nivelul CE, eveniment ce a zguduit din temelii încrederea cetăţenilor europeni în UE !
Şi atunci cine despre ce vorbeşte ?
Închei, nu înainte de a scrie şi eu aici că UE stă azi pe un butoi de pulbere, problemele reale, serioase şi complexe nu se regăsesc în cele din România, Polonia şi Ungaria, ci în incapacitate funciară a liderilor UE de a le percepe adevărata dimensiune la nivelul Uniunii şi de a lua deciziile impuse de grava realitate.
Sau chiar în refuzul lor de accepta această gravă realitate, care reprezintă în fapt bilanţul lor incontestabil negativ, acum, înaintea unor alegeri europarlamentare cruciale de ale căror rezultate mă tem pe drept !
Olandezii sunt de vina, ei se opun vehement intrarii noastre in Schengen desi noi, din punct de vedere tehnic, corespundem cerintelor UE, frontierele sunt securizate, etc. As fi crezut chestia asta daca o citeam acum o luna, sa zicem, inainte ca litotalul romanesc sa fie invadat efectiv cu vreo doua tone de cocaina.
Ne facem rau cu mainile noastre! Pur si simplu.
Este deja un truism afirmația că după alegerile europarlamentare din 26 mai, atât clica bilderbergilor PPE cât și șleahta kominterniștilor S&D vor suferi mari și usturătoare pierderi de mandate.
Conform celor mai credibile predicții, corporatiștii sans-frontieres, dedulciți la resursele naturale ale imperiului european neo-colonia vor trebui să-și cuantifice ipocrizia sub forma a 125-140 de mandate, iar sforarii și „luptătorii cu gura” din grupul „Internaționalei” socialiste vor tăia de pe răboj vreo 80-100 de mandate.
Total vreo 200-250 de osturi de europarlamentar, decisive în alcătuirea oricărei majorități necesare adoptării diferitelor politici de botniță, lesă, zgardă, ciubotă și pumn în gură. 200-250 e deja o treime din totalul celor 705 locuri de Puturoși farniente în Dormitorul European.
Asta e!
Gura bate kurul!
Locuri care vor fi ocupate de noi formațiuni politice, impredictibile, greu de constrâns prin apartenențe ideologice, greu de controlat, greu de șantajat.
Ca o concluzie, după 26 mai trebile în Dormitorul European se vor așeza pe cu totul alte stabilimente, mult mai neconfortabile pentru șobolanii și otrepele ipocrite, nominalizate în articolul de mai sus: timermans, iuncher, ferhofșat, vebăr etc.
Ș-apropo de „opțiuni” electorale, întreb și Io*, așa ca tot rrumânul imparțial: Io cu cine votez?
Că încă nu m-am hotărât!
Dacă mă hotărăsc pentru politrucii lui Liviu zDrăngănea ot Deli-orman, mi-e frică p-ormă ca aceștia să nu-și dea votul lor pentru pedophilul olandez în funcția de prezident al CE.
Dacă ar fi să-i girez electiv pe neo-naziștii caraghiosului sică-mandolină & sturmabteilung-urile, iar mi-e frică de ascensiunea în poziția supremă a lui vebăr.
Și-ntr-un caz și-ntr-altul răsplata pentru aportul parlamentarilor români se va regăsi într-o formă invariabilă: bale, muci și stuchiți scuipate de cei doi pe fața amărâtei și palidei Românii!
NU mai bine în 26 mai merg la pescuit?
Au anunțat la Radio România Actualități că în 26 mai o să muște bine … răpitorii: știuca, bibanul, avatul etc.
Articolul minimizeaza (voit?) opozitia Romaniei fata de dominatia rusa, exacerbind-o pe cea ungara si poloneza. In Romania, a existat o rezistenta armata contra regimului comunist impus de sovietici, nu insa la proportiile celei din Polonia sau Tarile Baltice, unde au actionat structuri militare in deplinul inteles al cuvintului. Toate s-au stins insa cind cirdasia dintre Occident si sovietici a devenit evidenta. Dizidenta Romaniei a fost una de stat. Regimul Dej-Ceausescu, fara a contesta comunismul (nici nu era posibil, odata ce acesta fusese legitimat cu binecuvintarea Occidentului insusi), si-a dorit propriul drum si chiar a reusit. Nu a fost insa de loc pe placul maimarilor lumii, de unde Malta, de unde decembrie 1989. Autorul uita (cu buna stiinta?) de Iugoslavia, care nici macar nu era comunista, nu in sens sovietic cel putin. Iugoslavia a fost desfiintata prin interventie externa iar contra Romaniei s-a dus o campanie propagandistica care a frizat grotescul, fiind chiar la un pas de dezmembrare, asa cum odinioara planuia Stalin in cirdasie cu Ungaria si Bulgaria. De ce oare exact tarile care s-au opus cu succes hegemoniei sovietice au fost puse la zid?
Felicitari, aveti perfecta dreptate!
In primul rand sa ne intre tuturor in cap ca UE fara milogii de estici ar duce-o mult mai bine, in special zona euro. Cand ai batut ca milogul la usa occidentalilor accepti regulile lor daca vrei sa stai la masa lor, in casa lor si sa te dezvolti pe banii lor, daca, nu esti pus la zid pe merit! In al doilea rand Romania, tara borfasilor nu are ce cauta alaturi de Polonia si Ungaria. Liderii polonezi si unguri sunt inteligenti cu aceeasi masura cu care sunt autocrati, Polonia si Ungaria sunt adevarate bijuterii refacute dupa distrugerea comunista cu bani europeni. Liderii romani sunt niste ciocoi incompetenti priceputi doar la inselaciune si furat. Nu am vazut in Polonia si Ungaria, prostie si frustrare ciocoiasca manifestata prin case intinse pe doua strazi, bolizi de lux, desi ei au autostrazi, manelism si marlania. Orban si Morawiecki nu se pozeaza cu partenerele de varsta copiiilor lor in fata moscheilor din Emiratele Arabe in timp ce 90% dintre romani nu isi permit cosul zilnic si o vacanta la Sovata! Cum liderii sunt expresia poporului, poporul roman si Romania sunt tratati chiar foarte bine de UE, politically correct, fata de ceea ce merita!
Un articol de presa foarte bun , realizat corect in detaliu ordonat ! Felicitari Domnule Dumitru Constantin !
excelent articol
Multumim domnule Dumitru Constantin !
Domnule Dumitru Constantin, excelent articol! Rar vedem o analiza atat de atenta si clar exprimata pe un subiect atat de important.
Avand in vedere apropierea alegerilor parlamentare, ne-ar ajuta foarte mult o analiza care sa lamureasca dilema principala a votantilor romani la aceste alegeri:
Cat de mult conteaza un vot dat pentru partidul din Romania si cat de mult conteaza pentru partidul european corespondent? De exemplu, un vot pentru PSD, chiar e un vot pentru PSD? Sau e un vot pentru partidul lui Timmermans? La fel, un vot pentru ALDE e de fapt un vot pentru Verhofstadt? Etc.
Intrebarea e esentiala in acest an, pentru ca e o totala deconectare intre partidele din Romania si cele de la Bruxelles. Zici ca ar fi inamici, nu aliati.
Si apropos, nu cumva „nestatornicia” noastra e cauzata de tocmai de comportamentul lor fata de noi?
am citit articolul fara a sti cine eeste autorul.pe parcurs mi-am dat seama ca nu putea fi decat D.Constantin,ziarist format la revista LUMEA. FELICITARI,Maestre!
Achiesez ideei de a merge la peste. Ăla are curve mai puțin pătate decât Sica și Dragnia:)
Mersi Edelweiss,nu auzisem Știrea la radio 🙂
Slab. Adică UE e bună dar ne urăște mahării din UE din cauză de oscilațiile conducătorilor de-a lungul istoriei!
Cu excepția portului Constanța nimic despre economie, resurse minerale, resurse naturale, despre statutul neoficial de colonie pe care l-am căpătat la scurt timp după aderarea la UE… pe scurt, un propagandist UE îmbrăcat în haine de suveranist!
PETROM dat pe nimic(Dormi bine, domnule Năstase?, drept cadou pentru intrare în UE. 50 km autostradă Bechtel pentru un
miliard dolari(Dormi bine, domnule Băsescu?), cadou pentru intrare în NATO. Pădurile României la discreția austriecilor,
o fi deschis „slujirea neamului”… lor vreo anchetă în domeniu? Sau nu era așa ceva pe lista trimisă de către Victoria
Nuland? Sute de mii de hectare teren agricol cumpărate de către străini, deh, în spiritul unei economii libere concurențiale,
în care o Românie decapitalizată ar avea, chipurile, vreo șansă în fața bogaților din Vest. Forța de muncă românească plecată în Occident cine o poate cuantifica? Așadar, e problema unuia ca Mihnea, dacă se consideră milog. România plătește din greu pentru fiecare euro pe care îl primește.
Un articol corect chiar daca nu este complect. Oricum aderarea Romaniei la UE a fost cea mai mare greseala. A dat posibilitatea hotiulor occidentali sa jefuiasca tara noastra, mai ales ca a fost si este condusa de tradatorii basescu si iohannis. Participarea noastra la NATO ar fi fost suficienta. In acest moment singura solutie este sa strangem si mai mult parteneriatul cu SUA. Romanii sa nu uite ca germania a atacat de doua ori Romania. Prima data in primul razboi apoi pactul ribentrop-molotov. Iar acum ne ataca economic si politic. Cat despre catelul lor olandez, politica acestuia este evidenta. Ar vrea distrugerea portului Constanta pentru a favoriza rotterdamul si amsterdamul. Politicienii nostri ar trebui sa inceteze cu accederea la spatiul schengen si la moneda euro. Moneda euro este moartea economiei noastre. Politica bancara fiind facuta de germania. Cat despre spatiul schengen, ori cu el ori fara el tot aia este.
Tu esti serios, @Dumitru Constantin ? „Ca urmare, în ianuarie 1967, în plin Război Rece, România a stabilit relaţii diplomatice cu RFG, fiind a doua ţară, după URSS, care făcea un atare gest, condamnat prompt de Moscova şi de alte state satelite”. Traducere : URSS stabileste relatii diplomatice cu RFG, pe care tot URSS le condamna. Si restul à ce scrii tine, majoritar, tot de literatura SF: socialistii europeni (Timmermans) si-au pierdut creditul politic (mondial si european) dupa ororile comise în ultimii 40 de ani de putere pe care-au avut-o, asa ca individul e greu de vazut în sef al Comisiei Europene. Si-a permis, însa, si-si permite fata de România, din cauza de Johannis soros-istul de la Cotroceni si-a distrugerii totale a intelectualitatii si culturii tarii, si, prin consecinta, a pigmeilor de tipul Melescanu la Externe, cu îmbratisarea lor gretoasa a „doctrinei” Departamentului de Stat al SUA (NATO), de parca România n-ar fi-ntr-o Europa suverana. SUA-Europa : SUA „noi aparam” (sic!) „Europa” (citeste : „de la 1945, o jefuim, si ca s-o jefuim, ne instalam peste tot baze militare”). Acuma, însa, vesticii le pun în vedere americanilor sa se mai si care. Asa ca SUA mai conteaza, actualmente, pe continent, numai pe România-Polonia prometeista. Pe România care s-a mai si debarasat, si singura, dupa ’89, si de patrimoniile ei istorice (industrie si arhitectura, vezi „miliardarul” Catarama si complicii lui criminali de tip Nastase Adrian & comp), devenind un cascaval. @Anonim: la Riga defileaza neo-nazistii (la putere). Si termina si cu manicheismul tau obsesional provincialo-american privind URSS-Rusia. Rusii, fata de români, îsi numesc patria „Mama”. Daca si românii si-ar gândi patria ca pe-o „Mama”, lucrurile-ar fi diferite. În România, însa, taranii le-au vândut (si foarte ieftin, la câtiva dolari) strainilor pamântul cu care fusesera-mproprietariti dupa ’90.
Eu zic ca Romania era mai independenta fata de rusi, fata de situatia noastra de acuma. Ăștia de la Bruxelles sau obraznicit in ultimul hal si nu au tras nici o concluzie din Brexit. Daca vor continua asa, se va alege praful din UE.
@Ileana Rollason: Pe linga perenele aberatii promoscovite, ai revenit si la un mai vechi narav al tau: badarania. Intr-adevar, URSS a recunoscut si stabilit relatii diplomatice cu RFG inaintea Romaniei, dar nu acelasi lucru l-au facut si satelitii, dupa binecunoscuta zicala ce face boierul nu au voie slugile. De aceea, gestul Romaniei a fost unul de exceptie, apreciat de germani dar sanctionat de ceilalti. Romanii, trimisi la studii sau schimb de experienta, au fost primiti cu multa caldura de germani. Uneori s-a scandat spontan (de catre germani!) „Romania-Ceausescu!” – marturia unor cunoscuti. Extremistii defileaza nu numai la Riga ci si in alte orase europene. O fac chiar si la Moscova, unde guverneaza intr-adevar un regim de forta. Te poti convinge si singura daca vei binevoi sa te muti la sinul maicii Rusii. Nu este cazul sa vorbesti tu de simtamintele romanilor, odata ce faci mereu si mereu propaganda ruseasca si, mai mult de atit, ai sustinut recent ca Transilvania a decazut de la unirea cu Romania.
@ fărăcătușe
Fă-ți din timp rezervare pe știoalnă, că o să fie buluc mare de pescari și gratarangii.
Io* pe câți i-am auzit până amu’, cam toți au zis că or să-și introbage ștromeleagul învârtoșat în șobolănelile electorale din mai și or să-și scoată la… „iarbă” verde care ce cum poate: mullierea, amanta, țiitoarea, liubovnika, metresa, vecina, nevasta altuia etc.
Așa că am impresia că o să fie înghesuială mare pe RIVER-ele patriei iar la foot* or să se prezinte undeva la 30% la alegerile pentru Dormitorul European și undeva la 18-20% la plebicistul ipocrit al Bouleannului de la Hermannstadt.
—-
*nota: „footare” – activitate păguboasă efectuată cu „picioarele” (foot) având drept efect cert un rezultat croit tot cu picioarele.
Deci „footare” = treabă de mântuială, făcută cu picioarele.
Mai ales când piciorușele sunt copituțe ale „Oilor de Teracotă”
Turme multe!
Cohortae de „Servum Pecus” de teracotă, de o înfiorătoare imobilitate civică și de înspăimântătoare lașitate.
OI!
@Anonim : stiam c-ai sa citesti si-ai sa-mi raspunzi, dar nici chiar asa! 1. Las-o, dracului, cu „moscovismul”, ca n-ai nici un haz. „Moscovit” mai si venind de la Pierre Moscovici, comisar european la economie si evreu basarabean dupa stramosi. Socialist si cretin. Cu imunitati 2. Lasa-ma si cu „scandarile spontane de catre germani”, ca rând si curcile. 3. Da, si din pacate, Transilvania s-a degradat (n-a „decazut”, s-a degradat) din punct de vedere economic, cultural si arhitectonic de la unirea cu România. Economic, fiindca nemtii sunt obisnuiti cu mica proprietate, pe care si-o-ngrijesc meticulos (mai putin meticulos decât luxemburghezii, dar meticulos), si fiindca sunt siderurgisti, ori combinatele siderurgice din România s-au transfomat în fier vechi din cauza de Petre Roman, dupa ’89. Cultural, fiindca-n Transilvania arhitectura era baroca si Art Nouveau, si-acuma nici dracu’ n-a mai auzit, acolo, nici de „baroc”, nici de „Art Nouveau”, lozinca, dupa ’89, fiind „sa distrugem tot”, monumente istorice inclusiv (a se vedea la Oradea, Cluj, Densus, Sacel, etc., etc.). De mutat în Rusia, m-as muta, numai ca A. e frig. B. nu vorbesc ruseste si nu stiu nici alfabetul chirilic. 4. Si-n privinta propagandei pentru Rusia, nu pricep de ce te iei de mine si nu de Juncker, Sarkozy, Trump, de Gaulle …, si nu iei exemplu de la Merkel. Apropo, daca vrei sa manânci ruseste, în afara de România, mai poti sa-ncerci si-n Germania. Si de badaran, tu esti. Reciteste-l pe Goldoni.
Afirmatie neadevarata, Ungaria in realitate nu a inchis universitatea lui Soros, CEU nu poate elibera diplome americane pt ca nu are campus in SUA. In rest functioneaza bine mersi la Budapesta.
Pe de alta parte, nu bagati in aceasi oala Romania cu Ungaria si Polonia: Romania este criticata, pe buna dreptate, pt banditismul politic si coruptia endemica, celalalte tari pt cu totul altceva. Atentie la detalii, d-le autor.
Un articol documentat.
@Ileana Rollason: Reciteste ce ai scris si ai sa vezi cine nu are 7 ani de acasa. Cred ca numele ipohimenului e luat dupa numele capitalei Rusiei si nu invers. Iti raspund tie pentru ca nu am avut onoarea sa corespondez cu ilustrele persoane pe care le mentionezi. Te cred ca nu stii ruseste, desi e totusi improbabil data fiind generatia (nu e nimic rau in asta) dar nu vad de ce ai sustine altfel. Nu peste tot in Rusia e frig. Poti incerca la Soci. Poate ai sansa sa il intilnesti pe idolul tau acolo :). Te asigur ca persoana care mi-a relatat de acele scandari este de maxima probitate. De spusele sale se pot indoi doar curcile. Exagerezi cu transformarile din Transilvania. Nu sint din cauza unirii cu Romania ci din cauza comunismului, care, pentru tarile de dincolo de Cortina, a fost inevitabil. Pentru stirea ta Densus nu e lasata in paragina ci in curs de restaurare. In orice mare oras se poate minca aproape orice. Nu e deci nevoie sa merg in Germania.
@Anonim (Lozovski): draga, ti-am spus ca esti mitocan si nu m-am înselat, asa ramâne. Ar trebui sa-ti faci un proces de constiinta. Scrii aiurea, si repet ca scrii aiurea 1. te contrazici, îl imiti pe autorul articolului. Bine-nteles ca URSS si Germania federala si-au stabilit relatiile diplomatice-naintea României, mai ales ca-s si rude, nemtii au migrat în masa-n Rusia, îndemnati de Ecaterina a II a cea Mare, nemtoaica. Asa ca n-ai nici un motiv sa dai cu parul în URSS. De „sateliti”, mai si lasa-ma-n pace, fiindca nu „satelitii” dicteaza linia de conduita a altui stat. 2. Pe Moscovici nu ti-l recomand, si deloc. Înca e comisar european, unul din intimii lui Hollande. 3. Transilvania : nu din cauza „Cortinii de fier” s-a transformat în rau: transformarile în rau îi dateaza din perioada interbelica. Extremismele nationale au distrus-o si-o distrug. Românii le-au raspuns ungurilor si nemtilor tot prin extremisme. Ultimul în data, „Vatra Româneasca”. Si-acuma Transilvania patimeste din cauza unui Nastase Adrian, cu „restituirile” lui blestemate, cu tot. @Densus : de unde „restaurare”? cauta pe net imagini ale Curiei Nopcea, sa vezi cum se „restaureaza”! Cladirea a fost primarie-n regimul „comunist” si-acuma-i în ruine! Aberezi în mod periculos. Si celebra biserica, daca era dupa români, ar fi demolat-o-n secolul al XIX lea. Noroc de-autoritatile imperiale. Cauta pe net, ce mama dracului!
Portul Roterdam este imens si supereficient, are cateva mii de dane, facilitati de incarcare descarcare moderne. Plus avantajul lagaturilor fluviale si maritime cu vestul european. Constanta era in crestere in comunism, acum in scadere. Canalul Dunare Marea Neagra nu prea e folosit, Dunarea nu este dragata si se impotmolesc barjele. Chiar si asa, s-ar putea face ceva pentru falicitarea transportului pe Dunare pana la Viena. Dar exista portul Trieste care are o legatura feroviara cu Austria si tranzitul spre Europa Centrala merge prin Italia. Olandezii nu ne plac si basta.
Portu’ Constantza este punctul terminus al „Silk Road”. Nu Trieste, nu Pireos, cu atit mai putzin Rotterdam, Brest, Anvers, Bremen … care ….. se vor duce!!!
@Ileana Rollason – Mirlankova: Voiai tu cindva sa pari o doamna elevata dar nu demonstrezi decit ca esti o badaranca de mahala. Nu am contestat ca URSS a stabilit relatii diplomatice cu RFG inaintea Romaniei (cu aproape 12 ani) ci doar mi-am exprimat surprinderea ca satelitii nu au facut-o. Si mai curios este de ce, atunci cind Romania a facut-o, ea a fost tratata cu raceala. Simpla invidie sau ordin de la centru? Ce inseamna pentru tine ‘nemtii au migrat in masa’? Ce au insemnat pentru imensa Rusie citeva mii, chiar sute de mii, de germani, ca milione nu au fost niciodata? Rusia este departe, foarte departe, de Germania, nu atit material cit in spirit. Rigoarea germana, chiar masiva cum spui tu, nu a putut urni din indolenta Rusia. Pe linga faptul ca ai sustinut (fals) ca Transilvania s-a degradat, ai spus, cu aroganta tipica a semidoctilor, ca transilvanenii nu se impaca cu turco-grecismul de la sud de Carpati. Tipic iredetismului maghiar, superioritatii de rasa germane, dar si parvenitilor de romani, care, daca nu ar fi fost cei dinafara Carpatilor ar fi pupat si acum dosurile ungurilor si ale nemtilor. Lasind laoparte Ip si Trasnea, poate te intereseaza ce s-a petrecut in decembrie 1989 si dupa, cind romanii au fost batuti, omoriti, alungati. Unde este atunci extremismul romanilor, intr-o asociatie, partid politic, sau ce va fi fost Vatra Romaneasca? Densus, de ce nu spui si ce au facut cei din secolele anterioare, care au mutilat-o tot in numele unei credinte? Monumente s-au tot demolat si reconstruit, chiar Densus fiind un exemplu, caci templul roman abia daca se poate ghici. Daca romanii sint asa de barbari precum insinuezi tu, cum de s-au pastrat Voronetul, Varatecul, Cozia, Snagovul, ultimele doua intre miticii pe care tu ii dispretuiesti? Daca mai sapai pe net, aflai si de restaurarea bisericii din Densus. Oricum, cele din lemn arse de unguri nu mai pot fi restaurate, cu sau fara Vatra Romaneasca.
Dragi tovarăși pretini, pe scurt: 1. adevărata unitate europeană nu poate fi făcută în zodia capitalismului odios (papa Ioan II: deficitele fundamentale ale capitalismului sunt: exploatarea, excluderea, însingurarea; (de aia s-a și încercat asasinarea lui!!!) și nici a comunismului, care n-a fost și nu va fi! 2. Așa-zisele elite europene și naționale, în afară de faptul că sunt slugi căcăcioase, dar cu fumuri de mari telectuali, ale marelui capital (Oculta mondială) nu stăpânesc nici conceptual lucrurile, așa că nu pot livra nici ceva închegat. Așa că această UE poate muri în zbateri mai luni s-au poate chiar mai repede decât ne închipuim. O adevărată formulă de relaționare între statele naționale e necesară, dar trebuie fundamentată corect!
Ti se vad epoletii de securist batran, batrane Dumitru Constantin. Articolul este un mix de pareri care mi-a provocat greata. Ca romanul impartial. Si ceasca a fost bun, si polonezii si rusii si… cu totii pupat piata Independentii. Mai sunteti multi la coada sa va autodesconspirati in aplauzele racanilor in asreptarea unui os de ros? Hai cu curaj ca ati pus tara pe butuci deci va permiteti orice cu sclaverii infometati.
In legatura cu acest articol as dori sa comentez sloganul cu tradarile facute de Romania fata de aliatii sai. Nu cred ca vreo tara isi poate sacrifica propriile interese in numele fidelitatii fata de aliante care se dovedesc dezastroase. Ceea ce a facut Romania in cele doua razboaie mondiale a facut si Italia, dar acesteia nu-i reproseaza nimeni nimic. In al doilea rand as vrea sa subliniez MAREA TRADARE a lui Churchill fata de estul european cu vanzarile de la Yalta. Dupa ce esticii i-au ajutat pe occidentali sa castige razboiul, dupa ce regele Mihai l-a arestat pe Antonesc, un extraordinar patriot si martir roman, Churchill ce face? Ne vinde ca pe animale la targul de la Yalta. In plus Occidentul a mai finantat si o campanie de iluzionare a romanilor, facandu-i sa creada ca dupa sosirea comunistilot, ei vor interveni in tarile respective. Cati patrioti naivi au fost sacrificati in munti de catre occidentalii care n-au facut niciodata „mea culpa” in legatura cu Yalta? Aceasta nu este tradare? Ca sa nu mai vorbim de ceea ce insusi autorul articolului aminteste: polonezii care au gasit masina de cifrat Enigma si au predat-o britanicilor. Ce a facut Churchill la Yalta si cu polonezii? Prin urmare gogorita cu tradare este de acum dezumflata si ar trebui combatuta de ziaristi si istorici. Iar dublul standar in evaluare istoriei? La unii este tradare, la altii este decizie politica?