Înaintea evenimentelor din decembrie 1989, prin restaurantele din zona Casei Centrale a Armatei din Capitală – Capitol, Berlin, Majestic sau Palas, dar poate și prin altele -, bântuia, la cele mai neașteptate ore, o tipă căreia i se zicea Lili Kent. Vindea țigări BT, chiar și Kent, nu mai știu ce țigări românești cartonate, „ciunga”, adică gumă de mestecat, bomboane cubaneze, ciocolată chinezească și cine mai știe ce nimicuri care se găseau cu greu sau deloc în alimentare.
Ba, dacă cineva avea o comandă mai deosebită, o sticlă de rom Havana Club veche de 3-5 sau 7 ani ori una de whisky Johnnie Walker sau chiar de Chivas Regal, Lily Kent făcea pe dracu în patru și îl servea repede. Ajunsese până acolo încât concura și foarte rarele apariții de parfumuri fine de la magazinul de la „Coada calului”, ea furninzând, e drept la prețuri piperate, sticluțe de parfumuri Chanel 5, atât de dorite de doamnele cu pretenții.
Un bun amic fotoreporter, care știa multe despre Lili Kent, îmi spunea zilele trecute că ea avea o biografie fabuloasă, oficial era salariată la ITB drept controloare de bilete, avea un copil din flori și trăia în concubinaj cu un chelener de la restaurantul Berlin, Marinică și nu mai știu cum. De unde făcea rost de toate mărfurile cu care îi aproviziona pe clienții amintitelor resturante, nu știu, dar, e cert, că a fost o rotiță dintr-o rețea de bișniță care funcționa perfect, aș zice, din moment ce nimeni nu o deranja „în exercițiul funcțiunii”!
Și asta în condițiile în care, pe atunci, milițienii chiar vânau mereu bișnița pe străzi, făceau tot felul de razii și, evident, aveau informatori cu duiumul. În plus, nu era deloc un secret că printre clienții zilnici de la Capitol și de la celelalte restaurante din zona Sărindarului se aflau destui ofițeri de la apropiata Miliție a Capitalei, cât și civili cu epoleți albaștri de la vecina Securitate a Bucureștiului. Și ei cumpărau lejer mărfuri de la ea!
Deși, cum spuneam, Lili Kent era prezentă la orice oră prin acele restaurante, nu avea nici un fel de probleme la serviciu. A explicat ea însăși cum făcea: fiind controloare de bilete la ITB avea un plan lunar de amenzi și era printre primii care și-l îndeplinea. Își dădea singură amenzi, chiar pe numele ei, pe care le achita în aceeași zi.
Evident că nimeni, niciodată, dintre superiorii ei nu controla pe ce nume erau acele amenzi, așă că totul mergea perfect la serviciu. Pe urmă, și dacă ar fi controlat și descoperit paradoxul cu același nume amendat mereu, superiorul respectiv nu fuma și el, nu bea cafea, nu avea nevastă care să vrea săpun Rexona, ciorapi cu model sau copii care să-și dorească dulciuri bune?
Și uite așa Lili Kent a trecut peste toate „barajele”, dar a venit Revoluția și i-a frânt veleitățile bișnițărești. Nu știu ce s-a ales ulterior de ea, poate s-a refugiat în postul de controloare la ITB, dar a intrat în folclorul bucureștean…
Mi-am amintit de ea zilele trecute, când am văzut că un alt personaj intrat în folclor încă de pe vremea când era viceprimar al Capitalei sub numele de Șică Mandolină, și-a cam dat singur amendă, deși nu prea e legal, după ce a fost prins că trage la măsea, se dedă la babaroase și face alte măscări interzise de lege, iar toate astea chiar la locul său de muncă, altfel foarte simandicos din Piața Victoriei. Iar, ca să nu se plictisească, îi momește și pe alți apropiați s-o facă.
Cum, și-n cazul ipochimenului de față am invocat folclorul, mi-a venit în minte o întâmplare, tot cu el și tot recentă: se zice că în preajmă de izbucnirea pandemiei, el, foarte grijuliu, s-a dus să se testeze de corona, dar, luați repede de persoana cu care aveau de-a face, specialiștii, fie au încurcat borcanele, fie au luat-o băbește, iar testul a debutat cu unul cu fiola, care a ieșit unul cu aerul pur expirat și nu știu ce lichid cu un procent barosan. Evident, a trebuit făcut testul cel dorit, dar în condiții speciale de izolare, aerul expirat trebuia curățat, că de…
Apocrifă sau nu, întâmplarea este evocată mereu de amatorii de una „mică din picioare”, așa cum istorioara cu țigările are și ea un parfum ce trimite la amintitele vremuri cu Lili Kent. Mai întâi, așa cum zicea chiar un apropiat al ipochimenului, care a sărit imediat să-l apere, precizând e vorba de țigări Rothmans, culmea, inexistente oficial pe piața românească! Surse ce se pretind informate susțin că țigările ar proveni de la urmașul lui Lili Kent, unul sau una care-și zice Lulu.
Cât o privește, sticla de whisky, inși foarte știutori pretind că era una „naturelă”, adusă chiar din Scoția. Dileme aprinse a născut și trabucul din mâna „profesorului” Aurescu, unii fiind revoltați că face parte dintr-un lot moștenit la MAE de la un predecesor pesedist de-al său, ceea ce i-a revoltat la culme, în timp ce alții sunt și ei revoltați pentru că trabucul ar fi fost dăruit de un personaj ce le-a obținut chiar de la Fidel Castro pe când acesta încă trăia! Nu se cunoaște fabricantul măștilor aruncate neglijent pe masă.
Acum, final pentru cunoscători: ipochimenul amator de țigări Rothmans procurate de urmașii lui Lili Kent a convocat o conferință de presă, în al cărei debut s-a adresat astfel jurnaliștilor: „Are cineva un foc?“
Domnu’ Sica, va recomand sa nu mai comiteti imprudenta intrebarilor de genul „Are cineva un foc?“ ! … La starea de scirba si furie acumulata de multi dintre romani la vederea imbecilitatilor, coruptiei, favoritismelor si porcariilor zilnice ale gastii din care „cu onor” faceti parte, intrebarea s-ar putea sa fie interpretata gresit … Apropo, va mai uitati la tv, in pauza dintre doua paranghelii, la ce se intimpla prin USA ? …
Si in Turcia au existat proteste si in Rusia la un moment dat.Si in Franta.Asa si ce vrei sa spui? Proteste apar oriunde si oricand de pe vremea romanilor .Este ceva firesc in evolutia omenirii.