„De la propaganda politică la baby boom”

În nordul capitalei, se află, începând din luna aprilie a acestui an, primul muzeu privat din România, PostModernism Museum, care, potrivit unei declaraţii pentru presă, “ se sincronizează cu tendinţele novatoare mondiale, care scot producţia culturală muzeală din sfera exclusiv publică şi o plasează în zona privată şi independentă”.

În momentul de faţă, este deschisă acolo expoziţia De la propaganda politică la baby boom, prima dintr-un proiect de cercetare care analizează relaţia artiştilor români cu traversarea diferitelor ideologii politice, dar şi contextele sociale ale perioadelor istorice: interbelică 1918-1940, postbelică şi apoi comunistă 1946-1989, cu accent pe creaţiile de artă plastică destinate multiplicării prin tipărire, sau transpunerii lor în cinema şi TV. Lucrări care, în viziunea organizatorilor (şi nu numai) conţin, de cele mai mult ori, un mesaj propagandistic sau educaţional.

Val Munteanu, Till Eulenspiegel, 1969

Această primă expoziţie, ce va fi deschisă până la 1 octombrie, se opreşte la cinci creatori, Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar, urmărind cariera lor în pictură şi grafică, cu precădere în domeniul ilustraţiei de carte şi al caricaturii.

Toţi cinci au traversat o perioadă marcată de război, de succesiunea unor frământări politice opuse, ca ideologie (nazism, comunism), de profunde schimări sociale, care le-au influenţat nu numai alegerea subiectelor, dar şi stilul, mijloacele de comunicare.

Selecţia operată poate comporta discuţii în contradictoriu, nu din punct de vedere estetic, ci din acela politic. Fiind vorba despre artişti care au cunoscut persecuţiile naziste, care s-au implicat în critica antimonarhică, care au aparţinut întotdeauna unei orientări de stânga, încadrându-se, cel puţin pentru o perioadă, în ideologia comunistă, se vor exista probabil voci care îi vor acuza pe organizatori de o anumită “nostalgie”. Adevărul este că, vârsta acestora n-ar justifica acuza, pe de o parte, iar pe de altă parte, perioada vizată a existat, ea trebuie asumată, iar în domeniul ilustraţiei de carte, mai ales a celei pentru copii, epoca a fost generoasă.

Val Munteanu, Gargantua & Pantagruel, 1989

Trecând la a doua psrte a titlului expoziţiei, baby boom, ea acoperă o realitate a perioadei postbelice, împărţită în două etape, cronlogic vorbind, cea imediat următoare războiului, în care toate statele urmăreau creşterea numărului populaţiei, dorinţă împărtăşită de mai toţi mebrii comunităţilor, şi cea impusă prin decretul din 1969 privind natalitatea în România.

Creşterea numărului copiilor a stimulat producţia de carte pentu această vârstă şi, implicit, fantezia scriitorilor şi a ilustratorilor de carte.

Lucrările prezentate în expozţie au fost selectate din trei colecţii private străine, iubitorii acestor genuri cumpărând producţiile artiştilor români, dintre care unii au avut parte de recunoaştere europeană.

Ary Murnu, Lumea copiilor

Între aceştia din urmă, trebuie menţionat în primul rând Val Munteanu (1927-1996), al cărui nume a rămas, pentru mulţi, sinonim cu ilustraţia de carte. Într-o carieră de aproape 50 de ani, artistul, care a debutat în 1946 cu ilustraţii şi caricaturi în publicaţiile “glaciaţiunii roşii”, a abordat toate domeniile graficii, de la caricatură la afiş şi grafică publicitară, dar şi la arta decorativă, fiind unul dintre cei mai prolifici artişti români de după război. În primii ani ai carierei, a publicat caricaturi în revista Urzica, caracterizate prin stilul realist socialist, importat atunci sub comandamentele ideologiei comuniste. Abia după aproape un deceniu, stilul său a devenit exuberant, iar în anii ’70-’80, când a ilustrat preponderent basme şi povestiri populare, a ajuns la un geometrism hieratic.

Copiii anilor 50 îşi mai amintesc, desigur, chiar dacă nu mai ştiu sau n-au ştiut niciodată numele artistului, ilustraţiile la Tânărul englez de Wilhelm Hauff, la Basmele isteţilor de Eugen B. Marian, la poveştile lui Ion Creangă şi, mai ales, la Mathias Sandorf de Jules Verne, la Motanul încălţat al lui Charles Perrault, pentru a le aminti numai pe cele mai inspirate. A venit apoi, rândul, minunatului Til Buhoglindă, al Albei-ca-Zăpada şi al Minunatelor isprăvi ale vestitutului cavaler Don Quijote după Miguel de Cervantes Saavedra şi al lui Pinocchio: povestea unei păpuşi de lemn de Carlo Collodi. Merită să adăugăm şi spectaculoasele imagini din Aventurile şahului de Mihail Sadoveanu.

Ary Murnu

Majoritatea publicaţiilor Editurii Ion Creangă purta semnătura lui Val Munteanu, unele dintre ele fiind tipărite în limbi străine şi trecând dincolo de graniţele ţării.

Talentul de ilustrator al lui Val Munteanu a fost răsplătit cu multe premii internaţionale, dintre care amintim numai Medalia de aur, la Leipzig (1965), Premiul Grafico la Târgul internaţional al cărţii pentru copii şi tineret, de la Bologna, Diploma de onoare L’aigle d’or pour le meilleur livre, la Nisa (1969), Medalie de argint şi de bronz la Expoziţia internaţională a cărţii, Moscova (1975), Menţiune la Concursul internaţional de de afiş cinematografic de la Versailles.

Pe lângă acest domeniu, i se datorează cortina Teatrului “Maria Filotti” din Brăila (1982). Şi tot el a fost autorul machetei cotidianului România Liberă şi a revistelor Roumanie d’aujourd’hui, Teatrul şi Arta.

Eugen Taru

Una dintre perioadele faste ale revistelor pentru copii a fost deceniul al treilea al secolului trecut. Au apărut atunci Revista copiilor şi a tinerimii (1913-1925), Amicul copiilor (1924-25), Revista copiilor (1928), Dimineaţa copiilor (1924-1938), Universul copiilor (1926-1948), Lumea copiilor (1922-1927).

La aceasta din urmă a colaborat frecvent şi Ary Murnu (1881-1971). În timp, desenele sale au fost publicate în Reforma, Belgia, Dumineca, Paravanul, Furnica, Dimineaţa, Adevărul, România muncitoare, Acţiunea, Calendarul Minervei.

Aristomene Murnu Gheorghiades, cunoscut mai ales cu numele Ary Murnu, a cărui creaţie a făcut obiectul mai multor expoziţii din ultimii ani, mai ales cea dedicată familiei de artişti Murnu, a fost pictor, grafician şi machetator de mărci poştale, de bancnote şi monede româneşti.

Eugen Taru, Paravanul de aur

În expoziţie se găsesc mai ales desenele şi ilustraţiile din revistele Lumea copiilor şi Lumina copiilor.

În cartea Poveştile unui Domn din Bucureşti (Victoria Dragu Dimitriu convorbiri cu Dinu Roco – avocat şi jurnalist interbelic – n.n., Ed. Vremea, 2007), este amintită şi Lumea copiilor: “… cumpăram toate revistele pentru copii. Pe atunci apăreau foarte multe. Din toate, însă, se deosebea revista Lumea copiilor, era nu preferata mea, era preferata tuturor copiilor. […] Era o revistă minunată. Îmi aduc aminte că în fiecare vineri, când apărea, o cumpăram, în drum spre şcoală. De format obişnuit, foarte bine ilustrată şi având cam 95% literatură. […] Pe lângă faptul că avea literatură foate bună, a avut şi o activitate umanitară. Atunci se întâmplase un accident groaznic la minele de cărbuni din Lupeni şi muriseră mai multţi mineri, lăsând mulţi copii orfani. Revista Lumea copiilor a adunat de la cititori importante sume de bani şi mijloace pentru întrajutorarea acestor orfani. Era şi o lecţie de viaţă. În orice caz, Lumea copiilor a fost cea mai bună revistă pentru copii pe care a avut-o vreodată presa românească».

Grafica lui Ary Murnu a fost influenţată mai ales de arta populară

Unul dintre numele cele mai controversate din expoziţie este, desigur, cel al lui Jules Perahim, numele de artist al lui Iuliş Blumenfeld (24 mai 1914, Bucureşti – 4 martie 2008, Paris).

Nell Cobar, Ce se aude cu guvernul, 1947

În 1928-29 ia lecţii de desen de la Costin Petrescu şi Nicolae Vermont. În anul următor începe să frecventeze Lăptăria lui Enache, unde îi întâlneşte pe redactorii revistei unu: Victor Brauner, Marcel Iancu, Geo Bogza, Max Herman Maxy, Saşa Pană, Ilarie Voronca şi Claude Sernet. Colaborator la revistele avangardiste Unu (1930 – 1932) şi Alge (1930 – 1933), pe care o înfiinţează cu Gherasim Luca şi Aurel Baranga, a avut prima expoziţie personală în 1932, cu picturi şi desene de factură suprarealistă, care i-au aduce supranumele de “copil teribil al avangardismului”. Patru ani mai târziu, la o expoziţie din Braşov, se remarcă accentele de critică socială.

În timpul ascensiunii fascismului, ameninţat din cauza desenelor antinaziste publicate în presă (Cuvântul liber, Reporter, Pinguin), se refugiază în URSS. Întors în ţară după terminarea războiului, devine profesor de scenografie şi tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti (1948 – 1956) şi redactor-şef al revistei Arta plastică (1956 – 1964). Semnează ilustraţie de carte, decoruri de teatru, decoraţii murale, piese de ceramică.

La sfârşitul anilor 60, se consacră numai picturii şi se exilează în Franţa.

Jules Perahim, România muncitoare, peniţă şi tuş pe hârtie

Activisit politic comunist, încă din perioada interbelică, unul dintre promotorii realismului socialist în România, păstrează în ilustraţia de carte, de-a lungul întregii creaţii, un desen antiacademist, plin de vervă şi de savoare.

Arhitect ca formaţie, Eugen Taru (1913 – 1991) şi-a forjat stilul umoristic în continuarea satirei grafice a unor Petrescu-Găină, Drăgulescu-Drag sau Jean Negulescu. A intrat precoce în lumea artistică devenind caricaturist de presă.

După război, publică, în stilul “nou”, caricaturi şi ilustraţii în Tânărul muncitor, Scânteia tineretului, România liberă, dar şi portrete de scriitori în Gazeta literară. Din 1949, este umoristul cel mai virulent al revistei Urzica.

Personajele lui Eugen Taru sunt masive, creionat concret, decorurile sunt aproape absente, dar ce le face măiastre este atitudinea, poziţia vie în pagină, expresia ce frapează privirii.

Jules Perahim, Portretul lui Fritz Sterne

Ilustraţiile la cărţile penru copii i-au adus şi lui, ca şi lui Val Munteanu, o serie de distincţii internaţionale: Medalie de Argint la Expoziţia internaţională de carte (Leipzig, 1959). Medalia de Aur (Tolentino – 1969, 1971, 1977), Premiul Special al revistei Krokodil (Moscova, 1973), Premiul I (Tolentino, 1979).

De remarcat, din creaţia sa de ilustrator, imaginile din Momente şi schiţe de I. L. Caragiale (1952), Gargantua de Rabelais (1963), Fram de Cezar Petrescu, Münchhausen de Gottfried August Bürger, Fabule de La Fontaine, Din năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea.

Albumelor de caricatură publicate de-a lungul timpului li se adaugă ilustraţiile sau coperţile la opere ale unor artişti din avangarda româmnească, de exemplu, Întâmplări în irealitatea imediată de Max Blecher.

Dintre cei cinci artişti, singurul care a reuşit să treacă dincolo de grafica tipărită, a fost Nell Cobar (1915 – 1993).

Şi el a debutat, în 1935, tot cu caricaturi, devenind însă foarte cunoscut după 1946, cu grafică pentru copii în reviste ca Scânteia pionierului, Arici Pogonici, Luminiţa.

Imagine din expoziţie

Nell Cobar a abordat şi filmul de animaţie, două dintre personajele sale încântându-i pe micii spectatori şi telespectatori: Mitică (1963) şi Mihaela (1968), cel de al doilea apărând pe micile ecrane timp de un deceniu.

Cu expoziţii în Bucureşti, dar şi în Israel (1970) şi la New York (1982), a obţinut şi el căteva Premii internaţionale, dintre care amintim Medalia de Aur la Galeria Mondială a Caricaturii, Skopje (1970) şi Marele Premiu al Salonului Internaţional de Caricatură, Montreal (1982).

După revoluţie, a lansat revista pentru copii Mihaela (1990-1993), iar legendarul său personal a apărut, ca strip-serial, în cotidianul Libertatea.

Expoziţia de la PostModenist Museum are cel puţin două mari merite.

În primul rând, demararea unei cercetări despre o perioadă a artelor vizuale româneşti pe care, cu foarte puţine excepţii, suntem tentaţi s-o ignorăm, fie din considerente ideologice, fie din prejudecăţi estetice, potrivit cărora marea artă însemană pictură şi sculptură.

În al doilea rând, pentru că ea readuce în atenţia publicului artişti ce merită să intre măcar în dicţionarele de artă (e drept că acestea nu prea mai există), şi pentru că repune cumva în discuţie importanţa cărţii pentru copii (indiferent de formatul în care ea poate atrage micii cititori astăzi) şi a dezvoltării gustului pentru lectură, pentru literatură, actualele Cenuşărese ale formaţiei culturale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.