Este foarte posibil ca Dorin Tudoran, deși am citit puzderie de reacții inteligente pînă acum, să spună primul cuvînt corect în chestiunea conflictelor scriitoricești a acestor zile. Voiam să scriu „primul cuvînt cuminte”, în sensul mai vechi al acestui cuvînt, dar riscam să fiu înțeles greșit…
(Text preluat integral de pe blogul lui Liviu Antonesei)
Kilometrul Zero
Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.
Dinescu, de păr cu Liiceanu: „Un conțopist al abjecției”!
Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:
“Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)
Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.
Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.
Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?
Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.
Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.
Dinescu o face praf pe Blandiana ca răspuns la atacul „disidentei”
Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR,Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.
Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.
Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.
În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.
Dinescu a oficiat un pamflet de înmormântare a lui Stelian Tănase
Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!
Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.
Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.
Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.
Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.
În ultima sa carte, „Soră lume Ana Blandiana face acuzaţii extrem de dure la adresa lui Mircea Dinescu
Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?
Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.
Scriitorii români mă faceți sa rid..așa ceva nubexista….ce ineptzie și abjectie..totzi flașnetari ai vreunui partid…
Nici unul nu a trăit pe munca lui…
Numai pe pomeni din banii munciți de alții ce le-au fost dăruiți contra servicii propagandistice de către BOLSHEVICII POSTDECEMBRISTI…
Adică totzi jegoșii perindați la putere după 89
Disidența, opoziția și rezistența au devenit după operațiunile din Dec89 și 90 cuvinte încăpătoare mai ales pt mistificări strategice.
Cine a organizat întâlnirea cu Roland Dumas, cine era responsabil cu intoxicarea mijloacelor de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții? Cine a prosperat din businessul geopolitic cu activele României, cine a provocat Mineriadele, cine a provocat emigrarea a milioane de români muncitori?
La ce servește „diferendul” Dinesco-si ceilalți? La nimica! Parafrazandu-l pe Caragiale, Dumnezeu să te ferească de balivernism și de dinescoism. Dacă balivernismul este caricatura disidentăismului, dinescuismul este caricatura românismului. Și, ce e mai trist, e că yelectualii noștri se (auto)canibalizraza până la ce din urmă fărâmiță. Dezinformatorul profesionist FSNnescu! Prostrevolutionarul Dinescu! Intelectual ori ba, scriitor ori nerod, bucătar cu scaun la cap ori lovit cu leuca, devine din ce in ce mai execrabil. Pesemne că foamea clinica de bani și haleala nemăsurată i-au ingrosat fibra sensibilității și obrazul, până la descompunere. Toate îl dor și ce nu-l doare nu mai funcționează.
blandiana, cu ”b” mic, a fost o damă fără scrupule, rezistentă numai și numai în alcovul scârbosului Gogu Rădulescu din Comitetul Central al PCR.
No, asa mai mere! Credeam ca o sa mor cu constiinta curat a „omului nou” construita de ganditorii neamului de dinainte de 89. M-am inselat! Au o opera „de trei parale” si atat de mica incat vazuta astazi din perspectiva Motanului Arpagic sau „Mircea, fa-te ca lucrezi”, nici nu mai stiu pe unde sa scot camasa. Ciorovaiala „filosofica” de la usa cortului romanesc ne-a demonstrat inca odata ca „regele e gol”. Ce repere? Ce ca era mai bine inainte? S-au dus reperele filozofice pe apa sambetei. Acum nu mai cred ca era mai bine inainte dar nici ca va fi mai bine in viitor! „Podul de piatra s-a daramat/A venit apa si l-a luat! Vom face altul pe rau in jos/Altul mai trainic si mai frumos!” Astazi nu mai cred nici in minciunile mele dar in ale „titanilor” de ieri, nici atat! Astia sunt in stare sa rescrie istoria cu marorii vii defata incat nici cei care au trait-o pe viu nu mai cred daca au trait evenimentele cu adevarat. Astazi singurele informatii digerate de multimea insetata de adevar sunt despre Jelena condamnata(cine-ar fi crezut) si redschiderea dosarului Lulutei pentru decaparea filozofica a primului- ministru de atunci si in rest despre ce „punem pe masa” de Paste. In rest, sa auzim de bine!
Unor falsi dizidenti din proletcultura putin le pasa ca sunt demascati. Altor falsi dizidenti din proletcultura le pasa si de aceea critica fin inaltand si ode pentru a nu intra cu „etichete” in eternitate! Sunt indivizi care nu vor sa inteleaga
nu numai ca in comunism nu au existat dizidenti veritabili in viata si starnind un tambalau international, doar indivizi al caror fanatism doctrinar le-a dat forta sa infrunte oprobiul public al…”coreligionarilor” bolsevici, fiind moderati de Securitate in contactele cu Occidentul. Cand o sa se inteleaga ca posturile occidentale de radio axate pe relatia Est au fost OFICINE COMINTERN abia atunci romanii interesati de mecanismele marxism/bolsevismului vor pricepe grozavia acestei
ideologii a genocidului…Bazata pe principiul „toti se lupta cu totii” fara sa stie pentru cine lupta de fapt…Absolut toate posturile de radio Comintern patronate de CIA si MI5 au functionat cu „dizidenti fugiti” din tarile Lagarului de Concentrare Comunist, unii fugiti inainte de al doilea macel bolsevic mondial si altii imediat dupa aceea in cadrul acelui
haos „revolutionar” provocat pentru distrugerea socitatilor capitaliste din acele tari in procesul de bolsevizare fortata!
De altfel se vede pe forum ca nu de „opinii” e vorba la comentatori, ci de interese si de o gandire bolnava la unii, mai
ales la POETII RATATI…
Sincer, toată povestea este o furtună într-un pahar cu apă. Personal, cred că dl Liiceanu făcea mai bine dacă se abținea, iar de la un țăcănit precum Mircea Dinescu nu te poți aștepta la altceva…
Oricum menționarea faptului că dna Blandiana este hipoacuzică este de prost gust.
Altfel, disidența celor trei rămâne o glumă proastă
Putini am fost, multi (disidenti) am ramas, tovarasi !
nu sunt competent sa ma exprim in asemenea ‘conflict’ care NUMAI BINE NU FACE, niciune parti. Asemenea nume, poate nu de referinta, dar oricum de ‘elita’ amestecati in discutii incalificabile, aduce RAU mult RAU. Impacarea!? cum!?
Cele patru poezii din Amfiteatru ale Anei Blandiana erau copiate şi se citeau în 1984 prin cancelarii şi birouri.
Mai ales pentru noile generatii e o discutie penibila . Fiecare din cei trei a facut ce a facut , si bune si rele si extraordinare si slabe. Totusi ar fi buna si o limpezire , cum cere Dorin Tudoran , dar in termenii unor oameni batrani , cu minte.
Disidenții de dinainte de 89, nu sunt cu nimic mai merituoși sau lipsiți de merite decât cei care au urmat după, la regimurile instaurate de eșaloanele 2,3,4,etc, ale aceluiași regim ticălos mult mai periculos , ajuns până astăzi în unul și același stadiu sau chiar cu mult mai sus. Când se va repune pe tapet o nouă lege a lustrației, poate mai vorbim, mai „reevaluăm”. Pină atunci,…. s-o lăsăm în fasole.
de ce dorin Tudoran si nu florin Chilian?!