66. Acţiunea de la ora şase (dimineaţa, bineînţeles)
Într-o liniştită seară de septembrie, plimbându-se prin frumosul parc municipal, Marc Golazzo – simplă coincidenţă de nume cu celebrul Marc Golazzo – îi spuse, printre altele, lui Julius Zimberlan:
– Acţiunea va avea loc mâine la ora şase.
Julius Zimberlan se opri locului.
– Ce acţiune?!
– Acţiunea! După care Marc Golazzo îşi aminti de o întâmplare hazlie din călătoria de unde tocmai revenise şi nu se putu opri să nu i-o împărtăşească convivului său.
Dar Julius Zimberlan nu reuşi să fie atent, el rămânând blocat la „acţiunea care va avea loc mâine la şase”. Ce acţiune?
– Nu te supăra, l-a întrerupt pe Golazzo, tocmai când acesta se apropia cu povestirea de momentul cel mai hazliu. Ce acţiune va avea loc mâine la şase? Eu nu…
– La şase dimineaţa, bineînţeles! Marc Golazzo se trădă în voce că l-a deranjat să fie întrerupt tocmai înainte de a apuca să spună poanta. Asta dovedea că ascultătorul său n-a fost deloc atent! (Nimeni nu s-ar fi simţit confortabil într-o asemenea situaţie! Aşa că, deşi îşi continuă naraţiunea întreruptă atât de nepoliticos, era evident că îi trecuse tot cheful.)
– La şase dimineaţa, bineînţeles, repetă ca un ecou Zimberlan. Însă după câţiva paşi îl întrerupse din nou pe Golazzo: Da, dar ce acţiune?
Acum şi acesta s-a săturat: câtă lipsă de bun-simţ!! Îi veni să-l pleznească pe Julius Zimberlan. În loc de aceasta, se răsuci pe călcâie şi, fără să mai scoată nici un cuvânt, se îndepărtă în grabă.
Lui Julius îi păru rău de incident, însă tot nu-şi putea explica despre ce acţiune a vorbit Golazzo. Îşi bătu capul toată seara, apoi şi întreaga noapte. „Păi, dacă a amintit despre <acţiune> în treacăt, lucrurile nu pot fi atât de grave” încercă el să se liniştească în vreme ce se întorcea de pe o parte pe alta în aşternut. Pe urmă, negăsind nici o soluţie, şi-a spus că ora şase – „dimineaţa, bineînţeles” – nu mai este atât de departe şi atunci o să se dezlege misterul. Aşa că aprindea veioza de pe noptieră din sfert în sfert de oră să vadă cât e ceasul. Până ce a reuşit s-o trezească şi pe nevastă-sa, care, uşor iritată şi ea, l-a întrebat ce se întâmplă.
– Acţiunea va avea loc la ora şase, i-a spus sec, fără a-i da şi alte lămuriri, în ciuda insistenţelor ei.
După ora patru şi cinzeci de minute n-a mai stins lumina deloc. Stăteau amândoi în şezut, rezemaţi în perne şi aşteptau să se facă ora şase.
La cinci cinzeci, Julius a mai spus:
– Dar dacă „acţiunea” nu mă priveşte?
Dar l-a privit: la şase fix, alarma deşteptătorului n-a reuşit să acopere zgomotul de geam spart de la parter, geamul prin care au intrat tâlharii în casă. La şase fix. Dimineaţa, bineînţeles. Bineînţeles!
67. Sufletul lui Robert B.
Într-o seară de octombrie, plimbându-se prin frumosul parc municipal, Ludovic Roman îi spuse, printre altele, lui Julius Zimberlan:
– Există viaţă după moarte? Şi nu era o întrebare aceasta, ci doar o încercare de a primi o consolare pentru condiţia nefericită a omului izgonit din Rai. Veneau de la înmormântarea lui Robert B. şi erau încă sub impresia tristului eveniment.
– Iată întrebarea pe care ne-o punem cu toţii, chiar dacă unii nu recunosc, făcu şi Julius Zimberlan.
– Da, dar există viaţă după moarte? De data asta Ludovic – Bumbi, pentru prieteni – chiar dorea un răspuns.
– Păi, de unde să ştiu eu? Oameni mult mai inteligenţi au spus că există, în vreme ce alţii, la fel de remarcabili, au susţinut că nu.
– Şi tu ai faima că ai fi un individ deosebit de inteligent, insistă Bumbi şi-l privi cu ochi întrebători.
– Nimeni n-a putut să dovedească dacă există, la fel cum nimeni n-a putut să dovedească nici contrariul.
– Bietul Robert, făcu Ludovic Roman. Parcă ieri… Dar dacă am avea certitudinea că sufletul lui n-a murit, lucrurile nici n-ar sta atât de tragic. Păşiră în tăcere pe aleea tot mai cuprinsă de umbrele serii. Dacă am avea certitudinea că sufletul lui Robert planează acum undeva pe lângă noi…
– Acestea este şi motivul pentru care unele popoare privesc o înmormântare drept debutul defunctului într-o altă viaţă.
– Da, dar dacă e aşa, defunctul, cum l-ai numit tu, ar trebui să dea semne rudelor disperate: le-ar alina durerea şi chiar ar putea să le ajute de acolo… de acolo unde se află. Dar asta numai dacă într-adevăr există viaţă după moarte. Tu ce crezi? Julius începu să se enerveze: Bumbi încă din timpul şcolii primare reuşea să scoată toată lumea din minţi cu veşnicele sale cicăleli. Vezi? Nu răspunzi! Asta pentru că nu eşti sigur.
– Într-adevăr, nu sunt sigur, speră Zimberlan să pună capăt subiectului.
– Dar de crezut… trebuie să ai şi tu o părere! Există viaţă după moarte? Julius îşi aduse brusc aminte că este aşteptat de cineva foarte important şi vru s-o ia în partea cealaltă a parcului. Însă Bumbi îl prinse de braţ: Tu chiar nu vrei… De ce nu vrei să răspunzi? Hai, că nu ne aude nimeni!
De undeva de sus se auzi o adiere, Bumbi deveni palid şi-şi retrase mâna. Suficient pentru ca Julius să se poată desprinde şi să pornească repede spre ieşirea din parc.
– Mulţumesc! spuse cu voce tare, fiind sigur că sufletul lui Robert l-a eliberat de nesuferitul Ludovic Roman. Vru chiar să se întoarcă să-i spună că da, iată că există viaţă după moarte, dar mai bine nu! Cine ştie cu ce altceva l-ar fi pisălogit Bumbi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.