Este frig afară, încălziţi-vă sufletele cu teatru

  100 de reprezentaţii cu piesa lui Ion Minulescu, “Allegro, ma non troppo”

Spectacolul „Allegro, ma non troppo” de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa, care se joacă în ziua de 5 decembrie 2018, de la ora 20.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti, este o reprezentaţie obişnuită, cu casa închisă. Ceea ce este mai special la această dată e faptul că piesa se joacă pentru a o suta oară pe această scenă!

Distribuția va fi cea de la premiera care a avut loc pe data de 12, în cea de-a 12-a lună a lui 2014. De atunci, în primitoarea sală numită Pictura, cunoscuţi actori vă prilejuiesc întâlnirea cu savoarea personajelor şi a situaţiilor minulesciene: Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Costina Cheyrouze (Ciuciulică), Aylin Cadîr, Victoria Dicu sunt actorii aleşi de colegul Răzvan Popa, care s-a remarcat și ca regizor (2011 – Premiul UNITER pentru regia Celui mai bun spectacol de teatru radiofonic, „Shylock” de Gareth Armstrong).

De-a lungul celor 100 de reprezentații s-au alăturat distribuției şi Ileana Olteanu (înlocuind-o, temporar, pe Aylin Cadîr) și Monica Davidescu (pe rol cu Costina Cheyrouze). Scenografia spectacolului este semnată de Florilena Popescu-Fărcășanu şi Maxim Corciova.

„Allegro, ma non troppo” este un ingenios melanj între teatru și realitate, în care un adulter se comite sub ochii soțului, sub masca unei piese fictive. Răzvan Popa dezvăluia de ce a ales această piesă, înainte de prima întâlnire cu spectatorii săi: „Mie mi s-a părut de o actualitate izbitoare. Totul semăna cu ceea ce se întâmplă în acest moment. Mariaje de formă, care se descompun la atingerea brațului lung al legii, între milionari și milionari politicieni, artiști care nu-și găsesc locul în societate, vedete făcute la comandă, milionari care ajung vedete ca să devină și mai bogați… Iată ce m-a atras la textul acestui scriitor, autor dramatic aproape necunoscut, pe cât de cunoscut este Minulescu ca poet simbolist”.

Autor dramatic jucat cu mare succes pe vremea sa, director al Teatrului Naţional din Bucureşti în anul 1926, Ion Minulescu (1881 – 1944) este cunoscut astăzi mai ales ca poet al Romanțelor. Cu toate că în timpul vieţii scriitorul credea că posteritatea îl va recunoaşte mai ales pentru piesele sale, istoria literaturii i-a ales un alt destin. Teatrul său merită a fi redescoperit şi astăzi, după decenii de la primele montări la Naţionalul bucureştean, pentru dialogurile vii, umorul alert, naturalețea poveștii, verva intelectuală, originalitatea scriiturii. Între piesele cele mai jucate amintim: “Manechinul sentimental”, „Pleacă berzele”, „Amantul anonim”, „Allegro, ma non troppo”, comedie ce a fost reprezentată şi la Bratislava şi la Buenos Aires.

Avea dreptate scriitorul Mircea M. Ionescu, el însuşi un dramaturg cunoscut, când anticipa, în revista Taifasuri, un succes de cursă lungă, consemnând astfel: „Un spectacol uşor, dar „allegro”, de mare haz, ce va umple ani buni sălile, oriunde se va juca!”.

În ajun de Moş Nicolae, “Copilul din flori” al lui Radu Afrim îşi va spune povestea pe fond albastru şi pentru spectatorii români

Spectacolul “Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru”, al cărui scenariu a fost scris de Radu Afrim special pentru Trupa Tamási Áron, se deschide în faţa spectatorilor ca o cutie-bijuterie  plină de surprize. Un cadou de care se pot bucura şi spectatorii români, reprezentaţia de miercuri, 5 decembrie 2018, de la ora 19,  beneficiind şi de traducere în limba română.

Radu Afrim a lucrat pentru prima dată cu Trupa Tamási Áron în 2013, când a pus în scenă Akárki /Oricine – o piesă suprarealistă de Kárpáti Péter, unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi maghiari contemporani, cu care regizorul român s-a întâlnit pe terenul unei obsesii comune: să poarte spectatorii dincolo de teatru, mai precis, dincolo de canoanele lumii teatrale.

Viaţa cotidiană a unui orăşel imaginar. De la postul de radio Sf. Feromon se aude în surdină Jávor Pál. În curtea unei pensiuni, apa de ploaie se adună într-un bazin. Într-un bordel,  prostituatele discută despre filmele lui Lars von Trier şi stârnesc dezbateri culturale. Primarii nu mai sunt votaţi, când nu le mai oferă oamenilor motive de înveselire. Pisicile au nouă vieţi, oamenii, nu se ştie câte, cum nu se ştie nici când înţelepciunile lor vor fi înghiţite de praful  cosmic.

Până atunci ne vedem de viaţă şi râdem, căci “râsul e unealtă a luminii”, crede Radu Afrim, cel care ne cheamă să pătrundem într-o ciudată poveste pe fond albastru, spusă de un copil din flori.

Premiera spectacolului “Treapta a noua”,  o piesă profundă despre asumarea responsabilității

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 8 decembrie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului TREAPTA A NOUA de Tom Ziegler, traducerea şi adaptarea scenică Anca Maria Colţeanu.

Din distribuție fac parte Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ştefănescu şi Adela Bengescu.

“Pentru cine e familiar cu salvatoarea comandă „CTRL+Z”, aceasta e o poveste în care se exemplifică limpede că „undo”, în viață, e imposibil. „Treapta a noua” e despre vina tragică regăsită în vina contemporană și despre fragilitatea ființei. Totul se întâmplă într-un apartament din Chicago, unde o mamă încearcă să-și refacă relația cu fiica sa de 16 ani. Are alături prietena ei și o fată de la un centru de asistați sociali. Mi-am imaginat întreaga poveste în spațiile lui Edward Hopper pentru că mereu m-a șocat și înmărmurit nemișcarea personajelor sale. Și tăcerea lor și existența lor cu care nu deranjează spațiile imense laminate puternic. E o poveste dureroasă – spusă cu umor – despre vină, singurătate și conștiință. Despre asumare și despre deznădejde. Vina este generalizată, e aproape imposibil să mai faci diferența între victimă și călău. E un thriller în care personajele se abandonează propriilor disperări și par a nu avea liman.” (Anca Maria Colţeanu)

​Născută în 1974, Anca Maria Colţeanu a absolvit în 1998 Regia, în cadrul UNATC, la clasa profesoarei Cătălina Buzoianu. Este regizor de teatru si televiziune şi doctor în istoria teatrului. Cu un an înainte de absolvire primește Diploma UNITER pentru cea mai bună producție a școlilor și academiilor de teatru pentru spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, iar în 2001 câștigă proiectul „Tineri regizori – texte contemporane” și montează Alchimistul de Paulo Coelho la Teatrul Odeon București. În prezent are montate 47 de spectacole de teatru, texte de referință, colaborând atât cu teatrele de stat cât și cu cele independente, atât în țară, cât și în străinătate. Are numeroase premii și participări în festivaluri naționale și internaționale. În televizune a desfășurat o activitate de zece ani. În 2016 este nominalizată la UNITER cu „Jocul de-a vacanța” – o producție TVR. În stagiunea 2018-2019 spectacolele regizate de Anca sunt montate la Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Luni de la Green Hours și Teatrul Bulandra București.

Tom Ziegler este licenţiat în engleză şi istorie şi are un master în Belle Arte. Între piesele sale se numără: Weeds (1980), Home Games (1985), Body Shop (1987), Last Resort (1988),  Apple Dreams (1992),  Making Ends Meet (1993), Small Sacrifices (1994), Grace and Glorie (1996).

A mai scris Mrs. Kemble’s Tempest, piesă prezentată la Edinburgh Festival Fringe în 2004,  Father Frances, prezentat la Flournoy Playwrights Festival de Washington şi Lee University, muzicalul Glory Bound, piesa Home Games și Small Sacrifices, The Last Resort, Sundays at Eleven, Say Goodby to Boris, The Ninth Step. A montat piese de Luigi Pirandello, Carlo Goldoni, dar și de Yasmina Reza, Paula Vogel sau Neil La Bute. În 2002, a primit Premiul Anece F. McClou pentru diversitate în educație, premiu acordat de către Washington şi Lee University din Lexington, Virginia. Tom Ziegler a părăsit Chicago, mutându-se în West Virginia, unde predă scriere dramatică la Washington şi Lee University.

“N-am afirmat niciodată despre mine că sunt un scriitor, sunt un profesor care scrie.” (Tom Ziegler)

“Ultima bandă a lui Krapp”, în regia lui Toma Dănilă, la Unteatru

Scrisă de celebrul dramaturg Samuel Beckett (1906-1989), câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, pentru actorul irlandez Patrick Magee, în 1958, piesa Ultima banda a lui Krapp este montată în România în regia lui Toma Dănila, avândul pe Constantin Cojocaru în distribuție. Avanpremiera a avut loc în 25 noiembrie, de la 19:30, la UNTEATRU.

Ultima banda a lui Krapp a avut premiera în 1958 la Royal Court Theatre, din Londra. A fost jucată cu succes, de-a lungul timpului, de actori precum John Hurt, Harold Pinter și Robert Wilson.

Un eseu complex despre singurătate, această « monodramă », cum a fost numită uneori, este despre bătranul Krapp, scriitor ratat și alienat, care dialoghează într-un fel absurd cu sinele lui din tinerețe, ascultând în fiecare an o bandă magnetică veche, un fel de jurnal în care amintirile legate de pierderea mamei, bucuria iubirii și tristețea despărțirii se împletesc într-un puzzle ce formează linia vieții sale. Confruntându-se cu abandonul și singuratatea, acum, după 30 de ani de la înregistrarea benzii, pare că nu mai poate da un sens existenței lui decât amintindu-și cu nostalgie și sarcasm de anii tinereții.

„Poate că cei mai frumoși ani ai mei s-au dus. Atunci când încă puteam să mai fiu fericit. Dar nu i-aș vrea înapoi, nu acum, cu tot focul ăsta din mine. Nu, nu i-aș mai vrea înapoi.”

Cuvintele trecutului supraviețuiesc și rămân martorii din urmă, de ele se agață bătrânul, ca alte personaje ale lui Beckett.

 „Am iubit!” pare el să spună, dezvăluind o latură mai puțin cunoscută a lui Samuel Beckett, scriitor definit mai ales ca reprezentant absolut al teatrului absurdului.

„Când Toma Dănilă mi-a propus personajul Krapp din Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett, am fost şi uimit şi înfricoşat! Dar toate astea s-au făcut bucurie de lucru. Mă simt mândru şi fericit de asta. Krapp, cel simţit de mine, trebuie să pună spectatorul pe gânduri prin emoţie şi luciditate şi, de ce nu, şi cu haz privindu-şi propria viaţă…” – Constantin Cojocaru, actor

  „Mă fascinează bătrânețea și mai ales singurătatea oamenilor bătrâni. Amestecul de neputință fizică și retragerea în fantasmele amintirilor, incapacitatea de a își mai proiecta existența în viitor, regretul anilor trecuți sau, dimpotrivă, sentimentul de împlinire a misiunii lor pe acest pământ mă determină să aleg acest gen de texte. Ultima bandă a lui Krapp nu face excepție, ba din contră, ne-a obligat să ne forțăm limitele înțelegerii singurătății umane, atât pe mine, cât și pe Constantin Cojocaru, din punctul meu de vedere actorul absolut pentru a-l interpreta pe Krapp-ul lui Samuel Beckett.” – Toma Dănilă, regizor

„Marele merit al spectacolului şi al lui Constantin Cojocaru, în primul rând, este acela de a nu obosi nicio secundă. Krapp, cu volutele gândurilor lui întortocheate, rămâne fascinant de la început până la sfârşit. Constantin Cojocaru are o expresivitate uluitor de rafinată în acest spectacol. Fizionomia lui trece prin transformări radicale prin nuanţe abia perceptibile. (…) „Ultima bandă a lui Krapp” este (…) o amputare de sentimente pe cord deschis.” – Alina Epingeac, Yorick.ro

„Krapp își găsește în tandemul Toma Dănilă – Constantin Cojocaru un alter ego pe măsura lui. Beckett ar fi fost mulțumit de ce se joacă la Unteatru acum. (…) Un one-man-show jucat la Sala Mică a Unteatru care merită văzut și dezbătut.” – Nona Ropotan, Bookhub.ro

Eliza Visează, un nou spectacol la Teatrul “Ion Creangă

Primele zile ale lunii decembrie aduc un nou motiv de bucurie pentru cei mai tineri spectatori din Capitală, care sunt invitați să descopere o poveste originală despre emoții, imaginație și curaj. Spectacolul „Eliza visează”, dedicat copiilor peste 5 ani, poate fi vizionat duminică, 9 decembrie, ora 11:00, la Sala Rapsodia.

Pus în scenă de Florin Fieroiu (regie și coregrafie), alături de Corina Grămoșteanu (scenografie) și Vlaicu Golcea (muzică și sound design), după un scenariu original de Mihaela Michailov, spectacolul brodează cu delicatețe granița dintre vis și realitate, punând pe înțelesul copiilor o serie de întrebări care nu și-au găsit răspunsuri clare nici în lumea adulților.

Ce sunt visele? Aventuri în amintirile de peste zi? Spațiul unde retrăim momente dragi? Timpul în care creăm povești noi? Toate aceste întrebări și nenumărate îndoieli pândesc la fiecare pas al micuței Eliza, care pornește în explorarea marii enigme a somnului plin de vise.

Însă când lumina se stinge, iar joaca se amână pe mâine, Eliza nu este singură. În vis, alături de ea, există tot soiul de năstrușnicii: cercei cu fistic și pajiști cu alune, spiriduși-Visorogi care modelează însăși textura viselor și un maestru vrăjitor care deține cheile imaginației. Dar în vis sunt prezenți și Mama și Tata, care aduc ordine în lumea răsturnată cu susul în jos, alungând umbrele care foșnesc și troznesc, mârâie și hârâie în colțurile întunecate ale somnului cel mai adânc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.